Reclama KFC – Super-eroii și Cina – Așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția

KFC a început să aibă idei trăsnite, dar trebuie să recunosc că ultimele două sunt ceva mai inspirate decât cea cu X-mas Bucket. Mizează pe publicul tânăr (sigur ceva mai predispus la consum de fast-food) și se prea poate s-o fi nimerit la fix pe partea cu ”mai subțire cu banii”. Însă punerea în scenă a conceptului, hmm…

Mă rog, n-aș putea spune că n-au haz și că nu transmit binișor vibrația aia nonconformistă pe care o caută, dar cel cu cina la Paris are (fără vina lor) un timing foarte prost, că-n rest ar fi chiar bunicel.

Iar cel cu skiul mi se pare cam bizar și-n plus, între noi fie vorba, ăsta chiar e un sport scump pe toată linia, chiar dacă-ți pui chiloții peste colanți te îmbraci în costum de super-erou și renunți la echipament (deși nu e recomandabil și ori o să-ți înghețe coada, ori pierzi mult din flexibilitate dacă te blindezi pe dedesubt). OK, hai să zicem că-s eu cârcotașă și despic firul în patru, dar chiar dacă ar fi să pun în paranteză niște lucruri, tot nu mi se pare o alegere inspirată în care să se fi materializat conceptul și, sincer, la final rămân mai degrabă cu o sprânceană ridicată a mirare decât cu-n zâmbet larg și gândul ”Ce tare!”.

Totuși, ce mi se pare interesant e că încearcă să stârnească din ce în ce mai multă vâlvă. Adică s-ar putea să fi căutat izul ușor ridicol și-și asumă din plin discuțiile aferente. La fel, mi se pare interesant că insistă pe linia meniurilor accesibile. Eu, de pildă, am perceput întotdeauna KFC-ul ca pe un loc destul de scump (pe nișa fast-food) și sigur cu prețuti peste McDonald’s (cel despre care presupun că ar fi principalul lor concurent). Dar se apropie din ce în ce mai mult (să ne amintim, de exemplu, de meniurile la 5 lei de ambele părți, ofertă care, apropo, la Mc am senzația că devine cvasi-permanentă). Și uneori câștigi din poziționarea premium, alteori pierzi, lucru perfect valabil și când încerci să schimbi asta…

One thought on “Reclama KFC – Super-eroii și Cina – Așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția

  1. Pingback: KFC American Bites | Publicitate românească

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s