Reclama Edenia Nuggets – 100% din piept de pui

Cum? Cum de n-am văzut asta de atunci?! Cum de mi-a scăpat că tâmpenia aia monumentală cu grădinarul și maioneza se născuse dintr-o altă dudă cu-n grădinar și niște nuggets?! Și cred că întâi a fost puiul și nu maioneza, pentru că spotul care rulează și acum pentru Edenia pare să fi apărut spre sfârșitul lui 2012, iar cel pentru Univer abia la finalul lui 2013. În plus, înainte de reclama cu puștii roșcovani, Edenia a avut și spotul cu legumele ”netunate” Dujardin, abordare destul de similară:

Și aș mai adăuga și că, deși e tot o idee dubioșică, mi se pare că spotul cu grădinarul roșcat are un pic mai mult umor și parcă se leagă mai firesc mesajul de poveste:

Reclama Tic Tac

La începutul anilor ’90 eu eram foarte mică, dar țin minte că tata mai mergea din când în când în delegație la București. Iar când se întorcea îmi aducea mereu o cutie de Tic Tac și mă bucuram de ea ca de un miracol al lumii. Acum pare ciudat ca așa ceva să fie o apariție exotică, dar alea erau alte vremuri…

Cert e că și astăzi am un ceva aparte pentru bomboanele astea mentolate, însă chiar și orbită de emoție, tot mi se par foarte nesuferiți ăștia 2 animați din ultimele spoturi. N-ar fi bai că nu e grafica prea complexă pentru că de multe ori în publicitate/marketing/branding succesul se obține în urma unui ceva aproape stupid de simplu. Dar dialogul…

Nu e ăsta cel mai recent spot, dar mi se pare cel mai răsărit din tot ce a rulat la TV și oricum e relevant pentru categorie:


PS: Ce s-o fi întâmplat cu sloganul ”prospețime cu numai 2 calorii”? Țintea mult mai bine decât ”prospețime în 2 cuvinte” care, la drept vorbind, nici nu prea spune mare lucru…