Reclama Orbit cu Ashton Kutcher

Dacă ați strâmbat din nas la spotul din 2013 cu Antonio Banderas, pun pariu că ăsta vă impresionează chiar mai puțin. Măcar Antonio Banderas era ceva mai șarmant și inclusiv textul ori maniera în care se desfășura povestea erau ceva mai bunicele. Nu zic nu, e simpăticuță și fâșneață felia aia de pizza, dar per total nu e cine știe ce capodoperă reclama asta:

Și nici Ashton nu e chiar un actor monumental. Sau, mă rog, eu nu reușesc să-l dezlipesc de rolul din That ’70s Show – nu de alta, dar pe Michael Kelso chiar l-a jucat credibil și la fel de bine i-au ieșit și restul rolurilor (destule) de nătâng care au urmat. A, apropo de serialul cu pricina, de ce Nuțișoara de pe canapea nu e Mila Kunis?

Reclama McDonald’s – Cel mai bun gust e cel care îți place

Mie mi se pare foarte bun spotul ăsta, din cel puțin două motive. Primul motiv este mesajul în sine – da, cu siguranță ”cel mai bun gust e cel care îți place” și mi se pare că accentuează vizual ideea asta foarte, foarte bine:

Apoi, eu percep reclama asta ca având un iz de mișto la adresa curentului extra-mastărșefist în care ne scăldăm zilele astea. Nu contest că diversitatea e un lucru bun și că gustul unui preparat e dat în mare măsură de condimente. E drept, eu sunt adepta simplității și, de exemplu, mă pot gândi la cel puțin 2-3 feluri de mâncare pe care nu le-aș vrea gătite niciodată cu mai mult decât cu sare și piper. Însă mă pot gândi la fel de bine la preparate metamorfozate de-a dreptul de un singur vârf de cuțit de nu-știu-ce, doar că zilele astea, zău, am impresia că exagerăm. Nu mai poți bea limonadă fără ghimbir, nu mai poți fierbe un cartof fără să-i faci crustă de cardamomi stelați și clar nu mai poți face o friptură fără un pumn de condimente de să-ți amețești papilele (pentru exemplificare vă invit să citiți comentariul cu numărul 7 de aici; mie mi se pare foarte relevant pentru trendul actual). Sigur, în mâinile unui bucătar priceput aromele se potențează reciproc și rezultatul e bine calculat, dar majoritatea pare să fi preluat din zbor denumiri pompoase de condimente și ingrediente și le tăvălește fără milă în amestecuri în care n-au ce căuta… Dar cât de cool e să pui pe Facebook, Instagram (sau mai știu eu unde) o poză cu o tonă de #hashtag-uri fițoase? E?

Pe scurt, pare-se că viața nu mai merită trăită fără frunză de limetă, anason stelat, turmeric, șofran și toate celelalte, chit că n-au trecut mai mult de 25 de ani de când abia ne clarificam cu toții cum arată portocala…

PS: Parcă-parcă îmi vine să pun pe listă și un al treilea motiv. Practic, au pus problema sub forma unei comparații și, oricât de elitist ar fi anasonul, ghimbirul sau feniculul, toate sunt, fără îndoială, din categoria ”alimente sănătoase” și apar cumva în antiteză cu exponentul suprem al fast-food-ului și al nesănătorului – BigMac. Pun pariu că se va naște pe undeva și puiul ăsta de discuție, dar asta, v-am mai spus (aici), mi se pare că (deocamdată) e în avantajul lor și, așa cum vedeți inclusiv în spotul de mai sus, parcă întrețin chiar cei de la Mc flacăra unor dezbateri.

McDonald’s – Gusturi de Hollywood – Celebrity Beef și Star Chicken

Sigur v-am mai scris (de exemplu, aici) că unul dintre motivele pentru care McDonald’s a ajuns la proporțiile actuale este capacitatea sa de adaptare la piețele pe care intră. Dar flexibilitatea se întreține și cu experimente, așa că e o idee bună să ai un meniu stabil la care să adaugi ocazional variațiuni. Ba, mai mult, faptul că anumite produse sunt disponibile pe o perioadă limitată de timp, s-ar putea să le facă mai atractive. Apoi, la final de campanie, presupun că se trage linie, se fac calcule și se decide dacă mai merită repetată campania cu pricina peste X timp, dacă merită repetată într-o formă ușor modificată, pentru că unele produse au avut cerere, iar altele nu (cred că un exemplu bun poate fi văzut în ”săptămânile românești” și faptul că McMicii n-au mai apărut în a doua ediție a săptămânilor cu pricina) sau poate chiar există posibilitatea ca unele experimente să fie atât de reușite încât să merite să intre în meniul stabil (de pildă, McWrap-ul și cred că și chifteluțele tocmai s-au calificat cu succes).

Oricum, experimentul curent e cu Celebrity Beef și Star Chicken și am impresia că au promovat campania asta mai mult decât au promovat orice altceva în trecut. Mă rog, spotul ăsta nu mi-a spus mare lucru, deși, e drept, e plin de americănisme hollywoodiene:

Însă, pe lângă difuzările TV, am văzut că au cooptat și nume mari din blogosferă să scrie despre ”American Weeks”, iar acum văd că a apărut încă un video dedicat promoției:

”Cum să agăți ca-n filme” e cu siguranță dedicat celor tineri, celor care stau pe 9gag, deci celor care pot să recunoască ușor niște meme și care, desigur, știu din ce poveste vine Codruț cu toba lui. Respectiv:

Nu e deloc surprinzător că au ales să vorbească tocmai cu acest segment de public, pentru că (probabil) cea mai activă și fidelă audiență a McMâncării este formată din tineri. Totuși, citind comentariile de pe YouTube nu pot să nu observ că nu li s-a părut remarcabil tuturor și, pe alocuri, mi se pare și mie cam forțat, ba chiar un pic peste granița ridicolului. Dar per total mi se pare destul de reușit, mi-a furat pe ici, pe colo câte-un zâmbet și oricum au câștigat ceva și de la cei cărora li s-a părut de-a dreptul tâmpit – au generat controversă și discuții.

Bine, între noi fie vorba, am impresia că întreaga strategie de comunicare a celor de la McDonald’s (cel puțin în România) trebuie să se plieze din ce în ce mai bine pe controversă și discuții, pentru că am senzația că suntem teribil de ipocriți. La nivel declarativ, mult la sută dintre omuleți s-ar bate cu pumnii îi piept că ei nu calcă vreodată la Mc și că detestă din toată fibra lor orice înseamnă fast-food, în special dintr-ăsta. Practic, nu sunt sigură dacă mi s-a întâmplat vreodată să intru într-un restaurant din lanț și să fiu prima la coadă. Veșnic e plin, fie că-i iarnă sau vară, seară sau dimineață, București sau oraș de provincie (motiv pentru care n-am prea înțeles știrea de aici, dar în fond încă nu există vreun anunț oficial în acest sens)…

Și poate că ar fi tentant să spui că fățărnicia asta e un fel de ”câinii latră, caravana trece”, că doar n-au realmente o problemă dacă toți spun că nu consumă și totuși o fac, iar afacerea merge bine, nu? Din păcate, pe termen lung n-are cum să fie sănătos pentru brand discursul ăsta puternic anti-, chit că-i plăcere vinovată națională. Încet, încet, consumatorului o să-i intre în cap chestiile care i se repetă, așa că-i musai să se întâmple ceva. Iar o mișcare foarte isteață din partea lor a fost colaborarea cu Chef Nicolai Tand pentru salate, doar că, firește, nici așa ceva nu poate să nu genereze controverse și discuții – de exemplu.

Reclama Leroy Merlin – Meseriașul și bucătăria

Tehnic vorbind, spotul e chiar binișor făcut și cred că reușește să exprime eficient ce și-a propus. Doar că mie-mi lasă o ușoară senzație de SF (mai ales dacă-l raportez la percepția generică asupra meseriașilor) și nu-mi dau seama dacă asta-i strică sau e la locul ei și chiar benefică, complet în sprijinul sloganului ”prețuri uimitoare pentru o casă primitoare”:

Oricum, aș zice că o duc mai bine ca alții, pentru că tocmai au cumpărat magazinele BauMax, deci comunicarea lor ceva mai subtilă l-a bătut pe Meșter 🙂 . Printre altele, aș zice că Leroy Merlin câștigă puncte bune și prin faptul că nu exclud  publicul feminin (tendință naturală a magazinelor de profil), iar asta e ceva ce am observat și la Dedeman și nici ei nu par s-o ducă rău… În fond, de ce ți-ai înjumătăți plaja de consumatori când poți găsi metode creative de a-i atrage pe toți?

Vine Paștele!

Sincer, nu știu exact pe cât e Paștele anul ăsta, dar mi-e clar că se apropie. Și nu mă bazez pe cetele de iepurași din ciocolată care au apărut la loc de cinste în magazine și nici pe faptul că de dimineață era să-mi pice în freză un cap de mop când mergeam agale pe trotuarul din fața blocului. În schimb, mă bazez pe numeroasele reclame la pastile care au început să ruleze cu mare spor pe toate posturile. Am văzut sigur spoturi la Dicarbocalm (cel cu interiorul și exteriorul, de altfel destul de bun, dar nu e disponibil pe nicăieri online), Fiobilin, Espumisan (deși parcă nu chiar ăsta se difuzează zilele astea la TV):

Essentiale Forte N:

Și nu-s chiar sigură, dar parcă am auzit și câte un Mezym, Triferment sau Colebil (iar dacă n-am auzit, pun pariu că am să aud cel puțin de unul din cele 3 în următoarea perioadă). La urma urmei, de ce nu? Imediat după Paște va exista o cerere uriașă pentru pastile menite să rezolve complicații digestive și mi se pare normal ca marii jucători de pe piață să se asigure din timp că suferinzii sunt familiarizați cu numele pastilelor produse de ei și nu de alții atunci când ajung la farmacie.

Reclama Triferment

Vine Paștele, deci au apărut din plin reclamele care promovează medicamente menite să aline tulburările din sfera gastro. Normal, că doar nu e un secret pentru nimeni că de sărbători se mănâncă mai mult ca de obicei și nu chiar light. Așa că, dragă Chio, eu sunt în continuare sigură că n-o să fugă nimeni după Triferment (de exemplu) de la prea multe sticks-uri :). Și dacă tot veni vorba despre Triferment, na și spotul:


E scurt și la obiect, foarte sugestiv vizual, dar fără să fie spectaculos. Oricum, e probabil fix ce și cât trebuie ca să-i ajute pe cei mai puțin cumpătați alimentar să rețină numele medicamentului până când vor avea nevoie să dea buzna în prima farmacie și să-și aline disconfortul.

Reclama KFC

Poate-mi scapă mie ceva, dar nu văd legătura dintre mesaj și acțiunea desprinsă din anii `70. Pot să apreciez că s-au gândit bine la muzică, vestimentație, font și chiar la coafuri, iar rezultatul seamănă bine cu o scenă de serial american din anii `70. Dar nu văd legătura cu restul…

Sigur, esența (prețul meniului) e clară, actorii reprezintă bine target-ul ca vârstă și stil de viață, e ok și ideea de a savura produsul împreună cu prietenii (și chiar interesantă partea cu rolurile din interiorul grupului), dar ce e cu stilul retro? 🙂

Pur și simplu nu-l simt așa cum trebuie și parcă nu e neapărat doar faptul că nu e adaptat la cultura noastră…