Reclama Orange – Millidge și Doig – Castele de nisip

Știu că vă plac ăștia micii, așa că n-aveam cum să nu vă arăt și reclama asta. De fapt, dacă mă-ntrebați pe mine, s-ar putea să fie cea mai reușită de până acum. Sau cine știe? Poate am eu o slăbiciune pentru castelele din nisip 🙂

Dar parcă-i mai mult de-atât, pentru că e multă măiestrie în spatele unei idei care pare să fie atât de simplă, atât de naturală și atât de expresivă:

Reclama Orange – Dansează ca Millidge și Doig

Sincer, consumatorului din mine i se pare o idee cam tâmpițică, dar dacă ies din rolul ăsta și fac abstracție de considerațiile personale, îmi vine să spun că s-ar putea să fie o campanie de succes. V-am spus și ieri, când vorbeam despre campania pentru ciocolata Poiana, că-i mereu de bine să lansezi un demers în care să soliciți interacțiune, iar eu suspectez că alegerea asta a celor de la Orange s-ar putea să fie una foarte avantajoasă pentru ei:

De ce spun asta? Păi, mă gândesc numai la valul de emisiuni cu talente de tot felul care au apărut în ultimii ani și la marea de oameni care se prezintă mereu la preselecții. Adică, zău, realizați că numai Dansez pentru tine a avut 14 ediții?! Iar asta a fost doar prima emisiune care mi-a venit în minte, dar mai adăugați-i și pe cei care au vrut să-și manifeste abilitățile de dansatori la Românii au talent, sau la ce mai rulează pe la Antene ori la alte posturi.

E clar că există un mare apetit pentru miza pe care cei de la Orange o pun la bătaie – apariția TV. Unii poate speră la marea lor șansă de a fi descoperiți, alții vor doar să se distreze, or să mai fie și destui care să caute să se dea în stambă (chit că-s grozav de penibili și atât) etc. Lista motivațiilor sunt sigură că-i lungă și, bonus, înțeleg că există și beneficii imediate chiar și pentru cei care nu vor musai să apară la televizor 🙂

Reclama Orange – Millidge, Doig și Beneficiile Flexi

M-am uitat la reclama asta, am zâmbit iar grație celor două mascote animate (mai ales că e unul dintre spoturile în care nu-s grozav de gălăgioși cei doi), dar s-a întâmplat să fiu mai atentă ca de obicei la produsul pe care-l promovează (poate și pentru că m-au făcut foarte curioasă unde bat cu permutările alea de borcane). Mi-a stârnit curiozitatea ideea de a ”alege ce-ți sună bine”, așa că am ajuns inclusiv pe site-ul Orange să citesc mai mult…

Sigur nu sunt în target pentru că am abonament (întâmplător fix Orange) de vreo 12 ani și nu m-a tentat niciodată să mă întorc la formula PrePay, dar uitându-mă la opțiunile astea ”flexi” m-a lovit o revelație – cât de mult s-au schimbat lucrurile! Primul meu telefon mobil arăta fix așa:

Mi l-a pus maică-mea în brațe când și-a făcut ea upgrade și, la vremea aia, în 2002, când eram și fix înainte de liceu, m-a umplut de mândrie. Da, știu, pare ridicol azi, dar pe atunci… Ce să zic? Nu era chiar echivalentul nou-lansatului iPhone 6, dar intrasem într-o categorie destul de elitistă a posesorilor de telefon mobil. Câteva luni am fost și eu ”pe cartelă” și veșnic n-aveam credit. Firește, un serviciu elitist are și prețuri pe măsură, așa că-n vremurile alea era scump orice (minut în rețea, minut național, SMS, oho, de internaționale nu prea te puteai atinge 😀 ) și nici nu-mi amintesc să fi avut mare lucru inclus (15 naționale parcă avea tata cu abonamentul lui business). Acum, chiar și cele mai ieftine oferte au sute de minute (măcar în rețea, deși curge și cu naționale, ba chiar și cu internaționale), mesaje la discreție și parcă inclusiv cu traficul de Internet mobil încep să fie operatorii ceva mai darnici. În schimb, pe atunci ne antrenam intens să ”nu ne prindem la bip”, să comunicăm intens și condensat prin primele 3 secunde de apel (parcă primele  3 nu se taxau, nu?), ne înghesuiam într-un SMS etc. Ce semăna vag a facilitate pe atunci erau numerele favorite în rețea, dar parcă nici cu alea nu vorbeai chiar gratuit la-nceput, ci pur și simplu aveau tarif mai mic…

Așadar, reclama asta a reușit, fără să vrea, să trezească azi în mine un val de recunoștință… Aproximativ acum ”jumătate de viață” îmi dădeam întâlnire cu prietenii la marile repere din oraș și n-aveam niciun fel de mijloc prin care să le spun dacă întârzii sau dacă a intervenit ceva și nu mai pot ajunge. Astăzi n-am decât să aleg dacă sun, scriu un SMS ori le comunic prin Facebook/WhatsApp/Telegram/e-mail etc. De fapt, din sutele de minute din abonament nu cred că mai consum o oră, legat, într-o lună (apropo, Dumnezeule, cine vorbea alea 3000 de minute de la Cosmote?!), SMS-uri nu cred că scriu mai mult de 5/lună și totuși comunic mult mai mult decât oricând cu cei 2 Gb de Internet mobil care mie, deocamdată, îmi sunt (de regulă) mai mult decât suficienți… OK, poate nu e ideal că am devenit cam dependenți de un device și cam intrăm în panică atunci când rămânem fără baterie (apropo, Samsung, iPhone sau orice altceva, dar am să mă declar complet cucerită abia atunci când o să mă țină bateria cât mă ținea la Nokia dintr-a unșpea). Oricum, cred că încă avem mai multe beneficii din asta decât motive de îngrijorare pentru dependență și nu pot decât să fiu fericită că trăiesc în epoca asta minunată! 🙂

Reclama Orange – Millidge și Doig la săniuș

Nu știu dacă mi-e mie prea dor de săniuș, dacă-i frumos ”pictat” cadrul sau ce altceva o fi, dar mi-e chiar simpatică reclama asta. E veselă și jucăușă și parcă nici țipetele lor nu mă mai zgârie prea tare pe timpan… Iar finalul cu ”prelungirea clipelor frumoase” e chiar bun 🙂