Reclama Amigo – Energie, nu vorbe

Eu, când mă gândesc la Amigo, nu-mi vin în minte decât două lucruri: sloganul acela cântat cu „Amigo, Amigo și ești ca nou” și fascinația mea din copilărie față de obiceiul mamei mele de a bea ness (Amigo de cele mai multe ori) făcut cu Coca-Cola. Cum putea să bea chestia aia atât de amară?! Iar fascinația mea de adult e cum putea să bea chestia aia atât de plină de cafeină?! 😀

Dar serios vorbind, când mă uit la cutiile de Amigo am senzația că am crescut împreună. Chiar dacă astăzi nu sunt consumator, chiar m-a atins un pic spotul în oarece puncte sensibile. Bine, asta se întâmplă mai ales pentru că eu nu-mi amintesc să mai fi văzut o reclamă pentru acest produs/această marcă de foaaaaarte mult timp, dar YouTube m-a ajutat să descopăr că a existat, de exemplu, și un spot prin 2010. Însă nu sunt sigură că mi-l amintesc. Parcă da. Parcă nu…

Oricum, hai să ne concentrăm pe spoturile noi, mai ales pentru că mi se par chiar foarte reușite. Uitându-mă în urmă, am observat că Amigo întotdeauna s-a concentrat pe ideea asta de energie, dar până acum o făcea oarecum mai agresiv, exact în nota impulsului pe care se presupune că ți-l dă produsul. Acesta mi se pare un exemplu emblematic:

Ei bine, acum și-a schimbat puțin abordarea. Există încă un accent pe energie prin sloganul final – „energie, nu vorbe” și chiar pică destul de intens și brutal (așa, ca o reminiscență a abordărilor trecute). Inclusiv folosirea explicită în copy a acelui „PUNCT” e din tabloul agresiv. Însă, per total, mi se pare că le-au ieșit trei reclame mai degrabă emoționale. Și sunt sigură că linia asta cu lipsa timpului îi va atinge pe mulți, pentru că se prea poate să fie marea problemă a zilelor noastre…

Așadar, vă prezint (în ordinea preferințelor) cele trei spoturi: cel cu șoferul/curierul care e mereu pe drum, deci mașina îi e casă, cel cu reportera și cel cu brutarul (e pe ultimul loc pentru că nu e atât de profundă abordarea timpului – e vorba mai degrabă despre trezit devreme):

PS: N-am reușit să găsesc spoturile cu sloganul pe care-l am eu întipărit în minte, dar vă servesc cu o altă porție de nostalgie:

Ca să înțelegeți exact cam cât de vechi sunt reclamele astea, nu vă spun decât că în a doua l-am recunoscut pe Mihai Călin, iar Mihai Călin era vedetă la PRO TV undeva prin 1998? Prezenta „Riști și câștigi” 🙂 De fapt, tot în 1998 am descoperit că a fost înregistrată și marca „Amigo și ești ca nou”.

PPS: Oameni buni, un site (bine indexat?) n-aveți și voi! Când am căutat „amigo” pe Sf. Google am dat în primele două pagini doar de magazine online și agregatoare de oferte. Deja în pagina a treia nu prea mai caută lumea. Nu e bine! Hai, că dacă tot v-ați încordat cu o campanie de revitalizare, poate începeți să existați și în online! Hai, poate cer prea mult cu niște social media (dacă există ceva, zău, eu n-am găsit, iar dacă nu-i de găsit e degeaba), dar un site?! În 2015?!

Advertisements

PR românesc – bloggerii, review-urile și QuickMobile

Nu știu dacă au ajuns și în feed-urile voastre discuțiile despre QuickMobile, dar dacă le-ați văzut, să știți că au pornit de aici. Concret, Vlad Andriescu, un jurnalist de pe nișa IT, a primit un gadget pentru review și chipurile l-a ciufulit mai tare decât era cazul, așa că ar fi bine să plătească telefonul, fie direct, cash, ori prin publicitate la QuickMobile. Și de la postarea aceea bulgărele de zăpadă s-a tot rostogolit, s-a făcut mare și frumos (mai ales că a ieșit la suprafață faptul că n-a fost nici pe departe singurul care a primit mesajul cu pricina), iar la final povestea s-a transformat într-o problemă serioasă de imagine pentru cei de la QuickMobile. Mă rog, au încercat să dreagă busuiocul (destul de stingher, dacă mă întrebați pe mine) și au spus că au fost oarece probleme de comunicare internă, n-au niciun fel de pretenție, își cer scuze și, bonus, o să-și externalizeze PR-ul.

Partea proastă e că episodul ăsta s-ar putea să le fi distrus și investiția pe care au făcut-o recent cu iPhone 6. Din nou, nu știu dacă ați remarcat, dar la vremea lor au apărut articole despre asta pe multe dintre blogurile de top (de exemplu la Zoso). Sincer, chiar și eu, complet în afara fenomenului am considerat că a fost un demers foarte inspirat să facă rost rapid de noul model iPhone și să-l dea la un număr generos de nume cu influență în online. Și cred că, până la povestea cu Vlad Andriescu, au avut beneficii sănătoase din colaborarea cu bloggerii. Cu atât mai mult cu cât mă gândesc acum că probabil înțelegerea a fost tot în termeni de testare+retur și nu cum mi-am închipuit eu atunci, că le-ar fi făcut cadou.

Totuși, dacă e să fi ieșit ceva bun din povestea asta, sper că e o conștientizare a importanței PR-ului de calitate, pentru că departamentul ăsta are el însuși o mare problemă de imagine. De fapt, nișa asta se asociază în general cu un fel de portret-robot definit de eticheta ”piarizdă” și întruchipat într-un fel de tută care nu face mare brânză și gravitează într-un birou mai mult pe considerentul fizic decât intelect. Cumva, cred că percepția utilității și competenței s-ar putea să fie mult sub secretară și nici aia nu-i văzută prea des ca fiind mai mult decât o făcătoare de cafea glorificată. N-am motive să nu-mi explic de ce se văd adesea lucrurile așa, dar poate ar fi bine să reținem că PR-ul bun poate să te scoată curățel și frumos mirositor din orice treabă maro și puturoasă. Mă rog, PR-ul face el multe lucruri și o pondere sănătoasă din utilitate e tocmai să nu te bage-n treburile alea maro, dar calitatea se vede fix atunci când te lovești de aisberg. Oamenii cu adevărat buni la chestia asta reacționează repede și eficient, iar la final nu doar că nu te scufunzi, dar prinzi și-un pic de avânt în pânze. Adică, să fim serioși, crize de imagine/comunicare apar inevitabil, dar gestionarea lor face diferența între catastrofă și succes.

Categoric, povestea cu bloggerii și QuickMobile n-a fost un succes pentru retailerul telecom, iar eu cred că-mi iau niște popcorn și aștept cu interes să văd ce mutare vor face următorii la rând, cei care vor primi serviciul externalizat.