Reclama Strongbow – Al doilea

Admit că am încercat una dintre cele trei varietăți de Strongbow după ce v-am scris ultima dată și, chiar dacă nu m-a dat pe spate, tot îmi place mult cum comunică brandul. V-am spus deja că mi-a plăcut cum s-au lansat și nici primul spot n-a fost rău deloc. Însă ce rulează acum la TV e chiar mai bun, chit că are o doză uriașă de infatuare, dar e infatuare intenționată, asumată și (presupun) fondată. Oricum, îmi place mult aroganța asta fină și nu prea, pentru că e perfect adevărat că (aproape) nimeni nu se uită la cel de pe locul al doilea 🙂

Advertisements

Reclama Volkswagen – Primul tău Golf

Recunosc că sufăr de astenie de primăvară zilele astea și e posibil să-mi meargă mintea la randament scăzut, dar eu nu prea văd legătura între mesaj și vizual în spotul ăsta. Se presupune că ești atât de bucuros încât dansezi de entuziasmat ce ești? Sau ești atât de încântat de-o să sari până la Lună? Ai să plutești de fericire? E vreo subtilitate cu teoria conspirației și se vrea un fel de ”n-o să-ți vină să crezi că e o ofertă adevărată!”? Habar n-am. Dar să se noteze că am încercat să găsesc explicații plauzibile…

Mă rog, poate-mi scapă mie ceva sau poate nici nu contează prea mult ce se întâmplă pe lângă mesaj (deși dezamăgirea mea e dublă, căci sunt fan Golf și oricum aveam pretenții de la o reclamă pentru Volkswagen).

Reclama PayPoint – Recomandat de milioane

Multă vreme mi-am plătit factura Enel la Poștă și nu știu voi cum resimțiți așa ceva, dar pentru mine statul la coadă e printre cele mai chinuitoare experiențe posibile. Așa că am fost în culmea fericirii când am descoperit că pot plăti nenorocirea aia de factură și la un PayPoint, punct care e chiar mai aproape de mine decât Oficiul Poștal. Mă rog, nu e vina lor că Nuțișoara de la casieria cu pricina e foarte înceată la minte (odată i-a luat fix 7 minute să proceseze, să calculeze, să verifice și să răs-verifice cu calculatorul de ce i-am dat 152,30 RON când valoarea pe care o achitam era 122,30 RON – da, așa-mi trebuie dacă m-am gândit s-o ajut cu restul și de atunci am grijă ori să vin cu bani ficși, ori plătesc mai mult, sumă rotundă). Practic, până rezolvă ea cu plata, la Poștă se rezolvă cam 3 oameni, dar la PayPoint-ul ăsta nu e niciodată coadă, iar la Poștă e mereu o mare de cetățeni, așa că tot rezolv mai repede.

Oricum, ce vream să spun era că mă folosesc de serviciul lor, mi se pare util, rapid și accesibil, îmi place că sunt foarte multe puncte răsfirate prin țară, dar poate fi o problemă lipsa de control asupra personalului cu care interacționează efectiv plătitorul. PayPoint-urile o să le găsiți mai ales în fel de fel de magazinașe de cartier (parcă la un moment dat erau și într-o rețea de benzinării?), dar casierii nu sunt angajați PayPoint și nu-i suspectez pe prea mulți că au cine știe ce abilități de customer care. Iar asta înseamnă că, fără vina companiei, s-ar putea să ai o experiență neplăcută cu serviciul, deși nu e nimic în neregulă cu el.

În plus, ne educăm din ce în ce mai mult în spiritul plăților online și inclusiv nostalgicii cozilor comuniste par să se mai convertească la plăți comode, așa că PayPoint (în forma sa actuală) probabil va dispărea la un moment dat. Dar până atunci s-ar părea că au decis să-și facă reclamă și o fac într-un mod destul de prietenos:

Totuși, e ceva ce mă sâcâie la spoturile astea. Nu pot să nu trec peste faptul că insistă să-mi spună că ”nu numerele sunt importante”, dar încep fix cu cifrele și, de fapt, întreg mesajul e construit în jurul lor, inclusiv sloganul – ”recomandat de milioane”.

Reclama Milka

Anul ăsta observ că multe campanii vorbesc despre februarie ca fiind luna iubirii. Sigur că din punct de vedere comercial e mult mai avantajos să ai o lună întreagă (fie ea și cea mai scurtă din an) ca festival al inimioarelor, în loc de o singură zi sau 2. Apoi, mai e faptul că în ultimii ani a apărut un puternic trend anti-Valentine’s, deci e pur și simplu la modă să spui că tu nu sărbătorești așa ceva, deși în ziua cu pricina tot umbli după o atenție :). De regulă argumentul e că avem și noi un corespondent neaoș – Dragobetele (de care, să fiu sinceră, eu n-am auzit decât de vreo câțiva ani încoace) – și noroc mare că e în aceeași lună. Privind în ansamblu, concluzionez că nu mai e ok să spui răspicat ceva de 14 februarie, dar știi că tacit se sărbătorește și, dacă mai plusezi și cu 28.02, a doua lună din an se înrolează integral în slujba iubirii.

Una dintre campaniile de genul ăsta e cea pentru Milka. Oricum sloganul lor este ”îndrăznește să fii tandru”, deci era normal să pluseze în perioada asta, motiv pentru care probabil și rulează 2 spoturi simultan: unul cu inimioare și unul mai generic, dar tot cu tandreț.

Despre cel gândit special pentru îndrăgostiți nu vă pot spune decât că-mi place mult conceptul de exprimare prin gesturi mici; niciodată n-am crezut că e musai să-i faci cuiva statuie sau să bravezi cu nu știu ce cadou ca să fie clar că-l apreciezi, ci poți la fel de bine să-l faci să se simtă special prin gesturi mici, dar simbolice.

Cealălalt e o poveste simpatică, cu un orășel în care a scăzut nivelul de tandețe și desigur cu văcuța mov care salvează situația; nu cred că e cuiva căruia să nu-i placă spotul ăsta cu gemenii ursuzi și tot tacâmul, deși văcuța mov nu se compară cu marmota (care a fost un succes fabulos din moment ce a intrat în folclor și la care n-am idee de ce au renunțat).