Reclama Lipton – Mi-e vară (cu Antonia)

E de vară, e colorată, e optimistă, e cu distracție, călătorie, libertate, aventură, ba chiar și cu o petrecere pe un acoperiș înalt. Dar parcă-i cam artificială în marea asta de #cool. Sau, mă rog, nu știu dacă nu cumva tocmai acesta a fost scopul, însă mie mi se pare că reclama asta are un puternic iz cultural american. Serios, percepția mea este că spotul arată, de la cap la coadă și-n fiecare detaliu, cu un trailer pentru un film american cu (despre și pentru) adolescenți. Dar poate asta prinde la puștii din core-target?

Ce-mi place mult e partea cu „mi-e vară”, pentru că au reușit să condenseze eficient o idee mult mai lungă într-un concept ușor de reținut și de reprodus. S-ar putea să aibă potențial suficient de mare încât să devină următorul „gen” sau „pentru că [automobile]”. Totuși, eu aș evita oricând formulările cu cratime (sau alte caractere speciale), dacă trebuie să se transforme la un moment dat în #hashtag.

PS: Dacă tot e cu Antonia, voi nu v-ați fi așteptat să apară și o piesă tematică? Sau măcar să se folosească de alta mai veche pe fundal? Mna, o fi scump 🙂

Advertisements

Reclama Redd’s Mojito – Viva la Fiesta

În sfârșit a ieșit cineva din lumea berii mult din zona de confort și a planificat o campanie care chiar iese din mulțime! La fel, apreciez că brandul Redd’s tot experimentează cu arome noi și, deși în mintea mea sună ciudat notele de mentă în bere, până la urmă fix așa mă gândeam și la lămâie până nu demult și uite cât de populară e azi berea cu arome frucrate!

PS: Mi s-a părut interesant că avertismentul tipic care încurajează la consum moderat de alcool a fost înlocuit cu ”nu consuma alcool în timpul sarcinii”. Mă rog, pe mine mă cam irită că nu știu asta chiar toate femeile, dar publicitar vorbind apreciez că par să fie foarte atenți la fel de fel de detalii în actul ăsta de comunicare cu targetul lor principal feminin.

Reclama Fruzu – Arome de vară

Ei, da, acum nu mă mai întreb de unde se întoarce Fruzu! 🙂 A tot rulat spotul, a dispărut și-acum a re-apărut cu 2 arome noi, răcoritoare, de vară:

Spotul e același, cu-n mic adaos la final și-l găsiți în link-ul de la început. Dar cu ocazia acestui articol am descoperit că pagina de Facebook a produsului Fruzu e foarte bine întreținută și găsiți destule chestii simpatice ”întoarse”. Bravo cui se ocupă de ea! Chiar am văzut conținut creativ și engaging 🙂

Reclama Bergenbier Fresh Grapefruit

Încep prin a vă spune că eu nu beau bere. Dar chiar și așa, mă fascinează fenomenul berii cu suc de fructe. Până acum câțiva ani berea se asocia cu forță, cu ideea de brut, cu amăruiul asumat etc. Chestii serioase pentru latura aia sălbatică a bărbatului modern care e încorsetat de fel de fel de rigori sociale, dar înăuntru e tot bestia aia neîmblânzită. Însă presupun că în ultimii 2-3 ani bărbații au început să-și dezvolte și o altă latură. Altfel, nu-mi explic exact cum un produs (lansat inițial pentru femei, dacă nu mă înșel) e din ce în ce mai popular, ba chiar a lansat o cursă pentru o inovație a gustului. Deodată, lămâia nu mai e destul. Anul trecut apăruse, timid, de la Redd’s berea cu merișoare, dar și asta era marketată anume pentru femei (din nou cu mențiunea ”sper să nu mă înșel”, dar sloganul parcă era ”prea bun pentru bărbați”). Dar anul ăsta se fac vizibil niște pași înainte; de pildă, Becks’s cu lime – o abordare destul de cuminte, pentru că rămâne în spectrul cunoscut, testat deja ca fiind de succes, dar cu un ceva puțin altfel, suficient cât să îi distanțeze de concurență. Iar Bergenbier face un pas mai curajos cu un mix de bere și fresh de grapefruit.

Din punctul meu de vedere, care nu asociez berea decât cu gustul amar, grapefruitul e probabil fructul care se potrivește cel mai bine cu băutura asta alcoolică, însă nu pot să am niciun fel de părere vizavi de gust. Totuși, pot să apreciez că Bergenbier are o abordare curajoasă inclusiv în spot, pentru că pare să se adresez în primul rând bărbaților (actorii principali ai reclamei fiind bărbați), iar asta n-am prea văzut în reclamele pentru genul ăsta de bere. E clar că accentul s-a mutat ușor de la un produs pentru femei spre un produs menit să satisfacă nevoile ambelor sexe, dar mi se pare că ceilalți producători de bere din specia asta au tot așteptat ca cineva să facă pasul decisiv spre targetarea explicită a bărbaților, iar Bergenbier pare să fi făcut chiar asta. De asemenea, îmi place mult cum au integrat în text ideea de prietenie. Până la urmă cu toții asociem brandul ăsta cu sloganul ”prietenii știu de ce”, nu? 🙂