Reclama Labobell

Oh, glorie Zeului Creativ! Parcă nu era de ajuns că e un produs dificil de marketat, pentru că problemele picioarelor sunt cam tabu și nu prea se discută public și deschis. Parcă nu era de ajuns că e greu să fii creativ pe nișa asta și (probabil) cele mai bune șanse le ai cu un spot informativ și didactic, deci destul de fad. Dar să-i mai pui produsului și sublimul nume Labobell?! Poate că-i defectă mintea mea, dar garantez că nu e singura și zău că mă pot gândi la oarece glumițe dubioase cu Labobell și pielea crăpată 🙂

Dragă Zdrovit, pregătește-te pentru renaming! Există o vagă probabilitate ca lumea să râdă de numele neinspirat și așa să i se mai ducă vorba, dar nu știu câți dintre cei care vor auzi de produs se vor îngrămădi în farmacii să ceară un Labobell. Să ne amintim că și Hexoral a simțit nevoia să se transforme în Hexoraletten pe piața din România și-i suspectez că au făcut asta tocmai pentru că produsul avea o sonoritate cam apropiată de ceva nepotrivit 😀

Advertisements

Reclama Neumarkt – Cum se pronunță corect

Trebuie să recunosc că asta e prima reclamă pentru berea Neumarkt care-mi place. Și nu, nu pentru că ar fi vreo capodoperă, că doar țintește același core-target care răspunde la mesaje simple și umor de un anumit calibru. Dar îmi place că-mi arată ceva ce, din păcate, pare să-i preocupe prea puțin pe mulți – feed-back-ul din piață. Îmi place că au fost suficient de deschiși încât să priceapă că profilul consumatorului lor pare să aibă o problemă cu numele și apreciez că au recunoscut asta, ba chiar au abordat problema cu umor. Mă rog, genul lor de umor, dar e bine și așa:

Deși în general aș spune că e riscant să faci publică o asemenea problemă, calea sănătoasă e s-o recunoști și să încerci să-ți educi consumatorul. Sau, mă rog, în cazul acesta particular chiar s-ar putea să meargă cu a-i spune o dată, iar apoi, după ce vezi că n-ai cu cine vorbi, îl iei pe om așa cum e și vă continuați drumul împreună. De fapt, psihologic vorbind, asta-i singura cale de a rezolva o problemă – fie găsești o soluție, fie o accepți 🙂

Reclamă ING – Rebranding ING Asigurări și ING Pensii – NN

Ăsta e genul de spot despre care mi-e drag să scriu, pentru că e foarte reușit. Are emoție, are sens, are un mesaj bine închegat și e sublim legat de ideea care trebuia transmisă. Iar toate acestea iau formă prin cuvinte bine cântărite și cu mare atenție la detalii. A, da, și colaborarea cu un nume mare clar n-are cum să le facă rău…

E drept, rebrandingul e întotdeauna o treabă extrem de delicată, așa că merită pe deplin toată grija și investiția. Dar la noi se mai fac uneori lucrurile și ”pe genunchi”, așa că mă bucur să constat că transformarea ING Asigurări, ING Pensii și ING Investment Partners în NN (Nationale Nederlanden) se face frumos, elegant (și, cred eu, eficient):

Pe lângă spot, am văzut aseară un material informativ mai amplu în pauza publicitară a Știrilor PRO TV și mai știu că s-au trimis și scrisori și e-mail-uri clienților ING. De asemenea, au avut grijă să creeze o secțiune amplă pe site-ul lor pentru a explica pe-ndelete tot ce înseamnă aceste schimbări. Din punctul meu de vedere, au fost mesaje bine cântărite pe fiecare canal prin care s-au transmis informările.

Și da, așa ceva costă – respectiv vreo 10 milioane de euro (informația asta am găsit-o aici și vă invit să citiți tot acolo despre alte detalii de finețe din proces).

Black Friday românesc

Cred că 2012 a fost singurul an în care m-am agitat cu povestea asta și v-am scris (și) despre asta anul trecut. Am impresia că 2012 a fost și primul an în care s-a investit serios în campanii de Black Friday (sau a fost anul în care am conștientizat eu asta prima dată), așa că dau vina un pic și pe entuziasmul începutului. Cert e că m-am trezit ca huhurezul și-am ”zombizat” prin casă ore bune până când chiar au dat drumul la site cei de la eMag. Mă rog, aveam și nevoie de ceva anume, destul de scump, și până la urmă cred că a meritat 🙂

Oricum, sunt un consumator destul de cumpătat și tind să nu mă arunc la cine știe ce, doar pentru că-i la reducere. Așa că-n 2013 m-am trezit ca o doamnă, fix când mi-a venit să mă trezesc și m-am uitat în diagonală la ce mai rămăsese pe stoc pe ici, pe colo. Eu n-am vrut nimic, dar colegul de cameră a decis că ar fi un moment bun să-și schimbe telefonul, care începuse să dea semne că n-ar mai face față cum trebuie la solicitări, a ales sănătos ceva de la PC Garage, a bifat ”ridicare personală a comenzii” și-n câteva ore avea în mână device-ul. Anul ăsta a fost fix la fel, tot cu trezit neforțat, tot cu achiziții cuminți care erau de ceva timp pe lista ”ne trebuie/ne-ar plăcea” și întâmplarea face că tot la PC Garage (respectiv Garage Mall) am ajuns. Comandă plasată pe la 10:30, procesată complet până pe la 11:00, ridicată pe la 14, mai mult de lene, pentru că puteam s-o ridicăm de pe la 11. Notificări rapide, proces fluid, ba chiar și coadă mică la ridicare.

În schimb, nu cred că are cineva vreun dubiu că n-ar fi eMag principalul jucător în povestea asta. Inclusiv anul acesta s-a văzut că au făcut teasing cum trebuie, și-au livrat mesajul prin (multe) voci, bine alese pentru mai multe categorii de cumpărători și, din câte știu eu, nici nu le-a mai picat site-ul (de fapt, asta cred că remediaseră de anul trecut). Rezultul? E chiar bine documentat pe blogul lor (apropo, e un demers foarte bun pe care nu l-am remarcat anul trecut).

Așadar, aflați cu ușurință de acolo că de la ora 7:00, când au dat drumul la treabă (apropo, pe mine încă mă irită că nu spun ora 😀 ), până la ora 9:00 se comandaseră deja ”200.000 de produse, în valoare de 65 de milioane de lei” și 29 de mașini. De fapt, s-ar părea că în primele 4 minute au avut ”o medie de 100 de produse pe secunda” și vă spun asta așa, ca să-nțelegeți de ce n-ați mai prins nici laptopul de 499 RON, nici PS4-le 🙂

Dar ce m-am întrebat anul ăsta a fost care-o fi, oare, povestea lui Black Friday? Mi-e clar că-i cu reduceri, cred că știm cu toții că vine din State, dar de unde a început concret nebunia? Teoretic, noi am cam împrumutat o formă fără fond și poate de asta e și atâta libertate în alegerea datei (vă reamintesc că Altexul a încercat să fure mult startul, dar nu știu dacă au făcut chiar mare lucru, unii au optat pentru ziua de azi, 21 Noiembrie, alții pentru 28, cu sau fără week-end-urile atașate, ba, sunt sigură că sunt câțiva care fac Black Friday și pe 21, și pe 28). Dar dacă e o ocazie bună să vinzi masiv, de ce s-o ratezi? Am importat-o și nu cred că-i neapărat rău, ba, îmi explic inclusiv de ce avem un plafon destul de limitat pentru reducerile maxime care se pot aplica (da, inevitabil apar discuțiile cu ”dincolo era mai ieftin” și că-n țara-mamă a lui Vineri Negru chiar sunt solduri masive).

Revenind la istoricul lui Black Friday, insist să vă fac eu un rezumat în cazul în care vă e lene să citiți voi de pe Wiki. Povestea e destul de simplă și negrul ăsta n-are, la origini, niciun fel de conotație pozitivă (motiv pentru care îmi vine să spun că și noi preferăm, tacit, să menținem împrumutul în forma lui originală). Practic, Black Friday e în ultima Vineri din Noiembrie (cu-n eventual bonus de Black Saturday), ceea ce înseamnă că vine imediat după Ziua Recunoștinței (despre care cred că știți deja că n-are o dată fixă în calendar, ci e în ultima zi de Joi din Noiembrie).

Ce treabă are asta cu reducerile? Categoric, e o legătură destul de arbitrară, dar ziua asta pare să fi fost aleasă drept debutul sezonului de cumpărături pentru Crăciun și mulți comercianți alegeau să ofere discounturi sănătoase pentru a începe bine sezonul acesta. În consecință, mai ales pentru că în ani ’60 (când a apărut prima dată numele de Black Friday) nu exista posibilitatea de a plasa comenzi online, era nebunie pe străzi. Lumea se-nghesuie oricând, oriunde, la reduceri. Asta e o certitudine! Și tocmai din constatarea ”neagră” a polițiștilor care trebuiau să deznoade ițele complicate ale haosului din trafic s-a născut, în 1961, la Philadelphia, numele de Black Friday. Firește, comercianții n-au fost încântați de conotația negativă a denumirii și au tot existat tentative de rebranding, dar au eșuat și s-a împământenit așa ”sărbătoarea”.

Un mic detaliu de finețe în comunicarea electorală

Da, știu, aveți deja feed-ul prea-plin de știri despre alegeri, dar n-am niciun fel de gând să vă vorbesc despre conținut, ci despre formă. Așadar, țineți minte că v-am atras atenția la un moment dat că s-a ales forma Iohannis și nu Johannis pentru campania electorală? Ei bine, cu tot cu mitul neamțului riguros (și sloganul aferent cu subtilitatea ”lucrului bine făcut”), există un motiv bun pentru care s-a optat pentru forma ceva mai ”românească” a numelui. În plus, dacă n-ați observat, vă mai atrag atenția asupra unui aspect – pe bannerele electorale cu care m-am întâlnit cam peste tot apare doar numele, fără prenumele Klaus Werner:

Din ce am studiat eu prin drumurile mele, pare să fie singurul candidat care a făcut asta și suspectez că are legătură cu imposibilitatea de a ”româniza” prenumele cu pricina. De ce ar fi asta important? Ei bine, nimic nu e întâmplător în construirea unui produs, cu atât mai puțin numele. Dar e întâmplător că eu citesc zilele astea Roz tranchilizant și am găsit acolo ceva interesant despre nume:

Despre George Sangmeister și Aurelia Pucinski s-a spus că-i vor zdrobi fără drept de apel pe novicii Mark Fairchild și Janice Hart. Capetele luminate de la televizor n-au ținut cont de faptul că mulți alegători știu prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți, bizuindu-se pe indicii complet irelevante, caând vine vorba să rupă o situație de egalitate. Pe frontul numelor proprii, a pune pe Segmeister sau Pucinski, cu rezonanța lor străină, să se bată cu Fairchild și Hart, parcă înadins făcute pentru campanii electorale, e ca și cum ai lăsa un copil de cinci ani să se înfrunte cu Mike Tyson. Având nște nume de categorie grea ca Fairchild și Hart, cei doi candidați novici au câștigat detașat cursa, în ciuda CV-urilor mult mai modeste. Un alegător intervievat de New York Times chiar a recunoscut că votase cu Fairchild și Hart pentru că ”au niște nume care sună mai bine”. O echipă de psihologi a desfășurat un studiu care a demonstrat importanța celor două nume: când alegătorilor ipotetici li s-a cerut să aleagă între doi candidați doar pe baza numelor pe care le aveau aceștia, respectiv George Sangmeister și Mark Fairchild, o majoritate covârșitoare l-a preferat pe Fairchild. Dat fiind că foarte puțini votanți știau câte ceva despre candidați, atunci când s-au apropiat de cabina de votare, pare destul de corect să spunem că măcar o parte din ei s-au lăsat influențați de numele candidaților.”

Sigur, noi facem deja progrese mari prin faptul că în sfârșit reușim să nu mai avem un președinte pe care să-l cheme cu -escu, dar e de reținut pasajul de mai sus, mai ales pentru că o parte semnificativă a electoratului român e în exact aceeași situație de a ști ”prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți”, programe și alte minuni.

PS: Nu mă interesează niciun fel de comentariu referitor la oricare dintre candidați, vot, politică etc. și nimic din ce ați citit mai sus nu se vrea interpretat în orice fel de relație cu opțiunile mele personale. Luați informația pur și simplu ca atare și ziceți, în cel mai rău caz, că ați aflat astăzi ceva nou despre ițele lumii comunicării 🙂

Războiul dintre Mercador, pardon, OLX și Tocmai continuă

Pot să înțeleg de ce ar fi bine să omogenizeze numele produsului de pe piața din România cu brandul internațional, dar mi se pare că nu și-au ales grozav momentul dacă tot au investit atât de mult în promovare ca să bage-n mințile tuturor conceptul Mercador. Apoi, OLX nu e un nume pe care să-l pronunți la fel de firesc în română cum era predecesorul său. Și nu în ulitmul rând, eu tind să cred că oamenilor nu le place schimbarea în general, iar în cazul ăsta particular clienții lor au la îndemână o alternativă foarte similară care li s-a cam intipărit în conștiință cam în același timp – Tocmai.

Oricum, dacă cei de la OLX au hotărât că era musai să facă pasul ăsta, fac acum ce e normal să facă – își asigură beneficiarii că în serviciul propriu-zis nu s-a schimbat nimic și doar numele diferă. Eu una sunt destul de sigură că, cel puțin pe termen scurt, vor înregistra o scădere, dar spoturile difuzate frecvent și la radio și la TV cred că în cele din urmă îi vor mai liniști pe reticenți. Și e normal ca spoturile astea să nu fie chiar capodopere, pentru că e foarte important să transmită mesajul foarte clar:

Dar la fel de normal este ca și concurența să profite și, pe lângă faptul că par să fi introdus niște servicii noi foarte utile (de exemplu, verificarea coletului la livrare), au adăugat discret și elegant replica ”tocmai.ro rămâne tocmai.ro” la newslettere și spoturi TV ca acesta (deși online n-au publicat încă varianta cu adaosul de la început):

Branding românesc – Koyos.ro

Mi-a sărit în ochi azi o dubiță albă pe care scria Koyos și mi s-a părut… ”Kuryos” :D. Am luat în calcul și varianta în care ar fi o franciză care n-a avut inspirația să facă muncă de documentare riguroasă înainte să intre pe piața din România, dar intrând pe site-ul lor, am văzut că sloganul e ”mai curajos”. Deci sunt de-ai noștri și au cu ce :)).

Bine, înțeleg că oamenii ăștia nu-s chiar de alaltăieri pe piață, dar eu n-am auzit de ei până acum. Însă mi-e greu să cred că, odată ce-am aflat de ei, am să-i uit. Categoric e un nume cu impact! :). Totuși, nu știu cât de multă încredere inspiră numele ăsta, deși aș presupune că o astfel de poziționare are un target bine delimitat.