Tiffany’s

N-am mai deschis televizorul de nu știu când, așa că n-am cum să vă scriu despre reclame românești, Dar dacă tot e Dragobetele și vreau să scriu de multă vreme despre Tiffany & Co., astăzi pare să fie cea mai potrivită ocazie🙂

Mă rog, nu m-ar mira să aflu că în România e multă lume care n-a auzit de marcă. În fond, inclusiv în SUA e brand de lux și la noi n-au ajuns (încă). Însă măcar în filme poate ați auzit de celebra ”Tiffany box”? Altfel, la ei acasă, celebrul magazin de pe 5th Avenue din New York a făcut istorie, iar acest nume e reperul suprem în materie de inele de logodnă:

N-aș vrea să discutăm despre prețuri, pentru că ar trebui să fie clar că vorbim de ordinul miilor (în orice valută), fiind un brand de bijuterii de lux cu diamante veritabile (ba, chiar cu unele de calitate foarte bună). Nici despre istoric n-am să vă spun prea multe; e suficient să vă spun că există din 1837, iar pentru mai multe informații v-aș invita să vedeți povestea exact așa cum o spun ei, aici. De fapt, despre povești și despre cum comunică, în general, am tot vrut să scriu, iar asta pur și simplu pentru că fac asta minunat. De exemplu:

Și da, ați văzut bine. Era în spot și un cuplu gay, iar Tiffany’s a făcut, într-adevăr, pionierat pe această nișă, ceea ce e cu atât mai interesant în contextul amplu al unui brand cu tradiție, extrem de constant în manifestări:

Iubesc simplitatea cu care comunică și atenția extraordinară pentru fiecare detaliu. Da, s-ar putea să credeți că e ușor să construiești povești frumoase și emoționante atunci când afacerea ta e centrată pe dragoste, pe începuturi, pe trăiri intense. Însă delicatețea cu care o fac ei e inegalabilă, delicatețe fidelă culorii care i-a consacrat…

Iar asta se vede în fiecare formă de manifestare. O puteți vedea în site, o puteți vedea, desigur, în magazine, dacă veți ajunge vreodată într-unul, ați văzut-o mai sus în spoturi și vă asigur că se vede inclusiv în cataloagele de prezentare. Se întâmplă să am unul acasă și cred că l-am răsfoit de nu știu câte ori, iar mirajul, pentru mine, aproape că n-are legătură cu bijuteriile. Mă fascinează cât de mult spun prin atât de puțin. Are și o notă de istorie la început, dar numai atât cât să înțelegi că tradiția le impune rigoare și un standard înalt de calitate. De fapt, în general are foarte puțin text, însă fiecare cuvânt e bine cântărit și exprimă exact valența potrivită. În rest, așa cum îi stă bine unui asemena produs, e foarte vizual, dar fără să fie ostentativ, cu accent pe detalii și cu mult spațiu alb care echilibrează ansamblul. Și am să vă dau un exemplu prin produsul meu preferat:

tiffCu siguranță poza mea nu-i face cinste, dar am vrut neapărat să vedeți o mostră sublimă de design. Și nu, atracția mea pentru piesa asta n-are nicio legătură cu faptul că fetelor le plac ”shiny things”, iar Tifany’s e absolutul de pe nișă. Inelul acesta îmi place în mod deosebit, pentru că însuși designul său exprimă perfect minimalismul foarte grăitor prin care comunică brandul – diamantul nu e poziționat central. De ce? Aflați în descrierea alăturată – ”it gives a nod to the past and a glimpse to the future”. Se uită puțin spre trecut, pentru că orice poveste de dragoste are o bază solidă în spate, dar mai mult spre viitor…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s