Umor la granița ridicolului, cu situații complet improbabile, dar n-a ieșit așa din greșeală. Ăsta a fost scopul de la bun început, e asumat, iar la final nu rămân cu senzația că ar fi ceva chiar forțat. Ideea din substrat e că produsul ar fi atât de bun, încât îți deturnează complet atenția de la ceva ce ar fi în mod normal prioritatea ta absolută.
Sincer, deși nu e neapărat genul meu de umor, tot mi se pare că au ieșit niște spoturi destul de simpatice, dar poate că sunt profund subiectivă din cauza faptului că-mi plac mult sticksurile Croco (alea lungi, mai ales dacă-s mai ”bronzate”).
Mă mir că sunt chiar de 20 de ani pe piață și mă întreb de ce au ales acum să se promoveze. Mă rog, ca perioadă a anului e numai bună, pentru că-i post și cred că asta le crește un pic vânzările. Dar de ce acum? 🙂