Reclama Ursus Cooler – Senzor de răcire

Am văzut reclama asta în pauza de la meciul măcelul Spania-Olanda, doar că am văzut-o fără sonor. Și poate pentru că n-am auzit explicit numele (eventual și repetat), n-am reținut nici marca. Din contra, acum, când am vrut să scriu despre spot, puteam să jur că era la Ciuc. E și vina mea, pentru că n-am fost neapărat foarte atentă, era și prima expunere și clar lipsa sonorului a fost un handicap. Însă nu pot să nu observ că nu se distinge cu mult de tipicul reclamelor la bere (Radler) – e cu vară, e cu soare, e cu prieteni la plajă, deci seamănă bine cu restul. E drept, are un meteorit și vorbește despre un element foarte distinctiv al ambalajului – senzorul de răcire – dar uite că eu, potențial consumator, nu mi le-am amintit. Și chiar dacă mi le-aș fi amintit, n-aș fi avut niciun motiv să asociez asta cu specificul Ursus (care m-a cam obișnuit cu ursul, chit că-n ultimul spot mi s-a părut lipit acolo, la final, cam ca să fie).

[Later Edit] Spotul următor rulează mult mai des la TV și, chit că-i tot cam pe șablonul clasic, îmi place mai mult decât oricare altul. Are ceva aparte și melodia, iar desfășurarea acțiunii în slow-motion e chiar o execuție foarte mișto pentru ideea celor mai tari momente:

2 thoughts on “Reclama Ursus Cooler – Senzor de răcire

  1. Pingback: Reclama Ciuc Radler – Bere altfel | Publicitate românească

  2. Pingback: Publicitate pe litoral | Publicitate românească

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s