*Notă: Am început să scriu asta de mai multe ori și mi-am dat seama că rezultatul e mult prea lung pentru a fi citit dintr-o bucată, așa că declar săptămâna asta ”Săptămâna imobiliară” și-am să împart povestea în cinci părți. Mi s-a părut normal ca partea I să fie tocmai despre agenții imobiliari și-o să înțelegeți curând de ce am început cu asta.
V-am mai spus și aici că vreo doi ani din viață mi i-am petrecut într-o agenție imobiliară și-n ciuda faptului că sunt deja vreo doi ani și jumătate de când am cam rupt orice contact cu domeniul, nu pot să nu mă întreb periodic de ce nu pun mână de la mână agențiile (măcar cele mari) ca să mai schimbe puțin percepția publicului asupra lor.
Presupun că nu trebuie să vă mai spun că marea majoritate a oamenilor au o aversiune (unii chiar un fel de ură viscerală) față de agenți și agenții și pot să vă spun din propria și dura experiență că am întâlnit inclusiv oameni care s-au uitat la mine cu mai mult dezgust decât s-ar fi uitat la ceva în care au călcat, iar asta fără să apuc să păcătuiesc cu nimic. Pur și simplu e atât de înrădăcinată percepția asta negativă încât unii ar merge până în pânzele albe ca să nu dea comision la agenție, chiar dacă asta înseamnă să încalce flagrant un contract și, credeți-mă, ați fi uimiți să aflați cât de creativi pot deveni unii pentru a păcăli agentul. Se practică bilețele cu datele de contact date pe sub mână în spatele agentului, depeșe puse în cutii poștale, răzgândiri aparente la fața locului (adică ajungi cu X-ulescu în fața blocului și zice că nu-i mai trebuie, dar reține adresa, știe că are de văzut un apartament la etajul Y și e dispus să revină singur și să bată la oricâte uși trebuie de la etajul Y până dă peste omul care vinde) și câte și mai câte.
Chiar sunt curioasă dacă s-au întrebat vreodată agențiile cât de mulți bani pierd de fapt. Mă rog, de întrebat sigur s-au întrebat, dar de răspuns e aproape imposibil. În primul rând, nu e fezabil să verifici chiar toate proprietățile care ți se vând din portofoliu și, chiar dacă e să ai mari suspiciuni (de genul nu-ți mai răspund la telefon, subit, nici proprietarul și nici clientul după vizionare), poate că numele noului proprietar nici nu e același cu numele celui cu care ai fost la vizionare, pentru că unii sunt în stare să-și trimită vecinii, verii, secretarele etc. la proprietăți doar ca să afle adresa și se descurcă ei mai departe.
Bine, departe de mine gândul că agenții imobiliari ar fi niște perfecți și, de fapt, selecția mai riguroasă cred că e primul pas pe care ar putea să-l facă agențiile înainte să investească în vreo campanie de orice fel. Adevărul este că managerii agențiilor de imobiliare angajează cam pe oricine, pentru că nu-i chiar un domeniu care să necesite studii superioare și au senzația că nici n-au nimic de pierdut dacă-și aduc în echipă orice doritor, pentru că nu-l plătesc (în imobiliare, cu foarte puține excepții de care nici nu-s 100% sigură, nu se dau salarii, ci se lucrează strict pe bază de comision din tranzacțiile finalizate). Așa că vă spun sigur că tentația de a da oricui o șansă e mare, pentru simplul fapt că ai senzația că nu pierzi nimic, dar mai câștigi ceva în portofoliu, căci de bine, de rău, omul ăla nou, chiar și nepotrivit, o vreme (cât îl ține entuziasmul începutului de drum) o să alerge, o să facă niște poze, o să dea niște anunțuri, o să primească niște telefoane de la potențiali clienți etc. Singurul loc unde-s cu adevărat atenți șefii e ca agentul să nu sară agenția, dar asta contează mai puțin în ecuația despre care vorbim aici.
Totuși, fiecare nepotrivit nepoliticos, nepunctual, ușor bădăran, prea agresiv etc. aduce pagube agenției și nu doar agenției, ci întregului domeniu, pentru că nu face nimic altceva decât să confirme mitul că brokerii imobiliari sunt, cu toții, niște lepre care nu fac nimic și au pretenții exorbitante la final.
Așadar, sincer, primul pas e să fiți mai selective, dragi agenții! Mai ales voi, cele din marile francize! Da, știu, teoretic, voi aveți niște reguli impuse de francizori și țineți mai mult la obraz, dar în realitate tot luați cam aproape orice doritor și asta pentru că, înțeleg, nici plaja de doritori nu-i chiar atât de mare. Zău, câți oameni sunt dispuși să muncească susținut, binișor peste 8 ore pe zi, cu disponibilitate de deplasare cam oricând, muncă de teren împletită cu vânzări și customer care, cu zâmbetul pe buze, poate și de la 7 dimineața, poate și până la 10 seara, toate astea doar pentru visul unui comision? Vă zic eu că după interviuri, odată ce le devine clar că NU există salarii fixe, doritorii nu prea se înghesuie la muncă a doua zi; abia-abia se cern vreo trei care visează că o să curgă peste ei cu mii de euro din primele săptămâni, lucru care, desigur, nu se întâmplă 🙂 așa că și din ăștia se curăță repejor cei care obosesc, deziluzionați, după vreo 2-3 săptămâni de alergătură, lipsă de respect și 0 lei încasați.
Publicitate românească 