Reclama MedLife – Primul sistem medical sănătos din România

Concurențial vorbind, nu sunt 100% sigură că au voie să pună problema așa, dar asta e frumusețea comunicării – cuvintele pot fi întoarse și interpretate, au sensuri proprii, secundare, figurate și se îmbogățesc chiar mai mult în context și în relație cu altele. Adică are o anumită nuanță să spui că e primul sistem medical sănătos (de parcă celelalte private n-ar fi sănătoase), dar cred că e posibil să fi fost primul privat care a intrat pe piață și-atunci n-ai cum să combați asta. Oricum, până și amețitul ăsta dat în judecată de KFC, despre care vezi din avion că a furat cap-coadă un concept și o identitate, încearcă să arate că sunt 10 diferențe între logo-ul RFC și cel sursă (mă rog, am mari rezerve că o să-i iasă și nici nu merită să-i iasă, dar e un exemplu bun de cum poți să schimbi perspectivele).

Dar nu e problema mea dacă o să se supere concurența celor de la MedLife că au pus ei problema nu-știu-cum și nici nu-s expert în probleme juridice, așa că revin la mesaj. Iar mesajul e foarte bun și, sincer, copywriter-ul din mine e plin de admirație față de ideea asta cu ”primul sistem medical sănătos din România”. Dintr-o perspectivă emoțională și a eficienței, mi se pare că atinge perfect corzile potrivite și te face să te gândești deodată la toate simbolurile importante și tăioase ale sistemului medical românesc. Și-mi place mult și tonul general al spotului: calm și liniștitor, exact așa cum ar trebui să interacționezi cu orice cadru medical, pentru că-i musai să trezească în tine speranța că va (vei) fi bine:

OK, are aproape exclusiv protagoniști tineri, pentru că grupul ăsta de vârstă își permite să susțină financiar o asigurare și intervenții private, dar ăsta e pur și simplu marketing targetat, natural și eficient.

PS: Da, segmentul privat e-n creștere susținută și nu degeaba a avut recent și Polisano o campanie interesantă – a invitat câteva nume cunoscute să fie pacienți pentru o zi în clinică și să experimenteze serviciile (de exemplu, Chinezu sau Andreea Ibacka).

Advertisements

Reclama Groupama Asigurări în parteneriat cu Regina Maria – Sănătatea pare simplă

Cu sănătatea nu-i de glumă, dar uite că le-a ieșit un spot bun și cu umor 🙂 . Și-mi place că dau un pic în meteahna asta nesuferită a noastră cu auto-medicația (”e mai bine ca unele alegeri să nu le faci tu”), îmi place că includ (măcar ca mesaj) partea de ”prevenție” și apreciez subtilitatea aia din final cu ”respect inclus”. De fapt, probabil că tocmai pe fondul celui din urmă și, în general, a serviciilor de stat cu renume din ce în ce mai prost s-a și ivit o breșă comercială optimă pentru asigurările medicale private:

Reclama Help Net – Mai sănătos, mai fericit

Doamne, cât mă bucur că în sfârșit a zis-o cineva și pe asta într-o reclamă! Deși, zău, nu mă așteptam nicicum ca cei care o vor spune să reprezinte o farmacie… Așadar, categoric mi se pare un mesaj foarte curajos, deși m-aș aștepta să fie pur și simplu contra-productiv ca această campanie să nu se concretizeze de fapt în farmacii cu raioane specializare în soluții mai mult sau mai puțin naturiste pe nișa anti-stress, echilibru etc.

Deocamdată e doar o presupunere pentru că n-am verificat ”pe teren”, dar parcă-parcă văd niște indicii și prin postările de pe pagina lor de Facebook. Oricum, eu una sunt absolut convinsă că multe probleme organice sunt strâns legate de anumite aspecte psihologice și mă bucur că un nume mare din zona farmaceutică ne instigă la fericire!

OK, poate că spotul e un pic steril, dar cred că reușește să transmită binișor mesajul:

Panouri Synevo Frumusețe interioară

Am văzut la Dristor la metrou un panou care mi-a atras atenția, similar cu acestea 3 pe care le-am găsit pe pagina de Facebook a Synevo:

Și mi-a plăcut foarte mult treaba asta cu frumusețea interioară la propriu 🙂 Asta așa, doar ca joc de cuvinte și imagine, pentru că eu apreciez demersul un pic mai deprarte de atât, căci tare avem nevoie de educație la capitolul sănătate. Prea ajungem la doctor când nu mai putem, iar investigațiile preventive nici nu intră în calculele majorității. Așa că-mi place mult ideea și cred că singura obiecție posibilă e vizabi de cât de lizibil e sloganul pe unele dintre variante.