Campania ROM – Răzbunarea va fi dulce

Parcă-i cam în spiritul lui ”ne-au furat arbitrii”, atitudine după care nu mă omor, dar doar pentru că nu-mi place mie asocierea nu înseamnă că nu există. Și-n plus, abia ieri mă lăudasem că-mi plac campaniile altfel, iar ROM a tot avut campanii curajoase. Nici asta nu-i neapărat rea, iar ce se tot postează pe pagina lor de Facebook e interesant. OK, unele chestii parcă gravitează spre ridicol (de exemplu, văzusem ceva cu o variantă fonetică a imnului românesc), dar per total au umor și chiar sunt destul de creativi. Și oricum, fiind vorba despre un produs nou, nu le strică să fie lansat cu tam-tam, chiar dacă unele păreri n-or să fie musai de bine. Bonus, că tot e un personaj apreciat zilele astea, au și ei ciobanul lor 🙂

5 thoughts on “Campania ROM – Răzbunarea va fi dulce

  1. biscuitul acela e chiar bun, schimba un pic perspectiva rom-ului si are mult de castigat pe partea de marketing 🙂

    • E drept că nu m-am uitat în mod special după el, dar încă nu mi-a sărit în ochi prin magazine. Însă mi-am amintit de el la casa de marcat în Real pentru că aveau expuse acolo o mulțime de cutii cu ciocolată Rom. N-am să înțeleg de ce n-aveau și nou promovatul biscuite în același loc 🙂

      • e din cauza aranjatului pe rafturi dupa diverse reguli, biscuitele rom sta la biscuiti, nu are ce cauta in alta parte, e vina unui merchandiser cu siguranta, dar sa-l incerci 🙂

      • Păi eu vorbeam despre produsele de la casă (produse despre care eu știu că-s plătite cu bani buni ca să-ți stea sub nas și să te apuce pofta :)). Și dacă tot se promovează atât de agresiv la TV și au plătit oricum să aibă niște produse la casă, de ce n-ar fi pus și biscuitele? Clar nu era ciocolata un criteriu, pentru că erau și alune Fiesta, și popcorn Ubernuts etc.

      • Am inteles ce zici, dar am observat o aranjare ciudata la multe magazine, la o casa ai niste produse, la cealalta casa nu le mai ai…nu-i gasesc rostul si logica… ori am intalnit numai eu problema asta, din cauza unor erori, ori nu stiu..

Leave a comment