Reclama Faringosept

Recunosc, copilul din mine iubea reclama cu girafa și probabil că întotdeauna am să am o afinitate aparte pentru ea (deși, culmea, bate spre genul ăla de umor destul de evident pe care nu-l gust în mod deosebit, dar uite că alții n-au reușit să se gândească la gâtul lung, proporțional mai suferind, și-au tot bătut monedă pe roți zimțate-n gat sau sârme ghimpate care te chinuie gutural):

Însă spotul ăsta pentru Faringosept e mult peste ce oferă în general lumea pharma. Chiar are profunzime și stârnește emoție prin trimiterea la istorie și la ideea că ”dă voce românilor”. Iar dacă e să fii de mai bine de 40 de ani pe piață, clar, ar fi în detrimentul tău să nu spui și asta:

De asemenea, apreciez și că au încercat să diversifice aromele. Mie, sincer, îmi sună ciudat, pentru că mi-a plăcut întotdeauna gustul original, dar e drept că nici n-am testat încă noutățile, așa că nu mă pronunț.

Advertisements

Reclama ROM – Ciocolată cu lapte – Răzbunarea e dulce

E teribil de populistă, dar trebuie să recunoaștem că are haz și sigur ne fură un zâmbet, pentru că îmbină categorii de umor care pot fi gustate de oricine – și umor mai fin și mai brut. Ba poate ne și gâdilă un pic la fibra noastră de etern discriminați. Și da, partea cu ”răzbunarea e dulce” e bună de tot și continuă consecvent o linie de campanii mai mult decât OK pe linia senzațiilor ”tari, românești”. În plus, eu una apreciez în mod special că producătorii au început să experimenteze cu tot felul de idei și tot lansează produse noi, chit că nu vor avea toate succes.

Campania ROM – Răzbunarea va fi dulce

Parcă-i cam în spiritul lui ”ne-au furat arbitrii”, atitudine după care nu mă omor, dar doar pentru că nu-mi place mie asocierea nu înseamnă că nu există. Și-n plus, abia ieri mă lăudasem că-mi plac campaniile altfel, iar ROM a tot avut campanii curajoase. Nici asta nu-i neapărat rea, iar ce se tot postează pe pagina lor de Facebook e interesant. OK, unele chestii parcă gravitează spre ridicol (de exemplu, văzusem ceva cu o variantă fonetică a imnului românesc), dar per total au umor și chiar sunt destul de creativi. Și oricum, fiind vorba despre un produs nou, nu le strică să fie lansat cu tam-tam, chiar dacă unele păreri n-or să fie musai de bine. Bonus, că tot e un personaj apreciat zilele astea, au și ei ciobanul lor 🙂