Reclama Piraeus Bank – Adevărata valoare ești tu

Spotul e cald și-ți lasă impresia că misiunea celor de la Piraeus Bank e centrată pe client, ceea ce, desigur, e o idee bună oricând în orice formă de comunicare comercială. Ba, mai mult, sloganul ăsta cu „adevărata valoare ești tu” e chiar măgulitor într-o manieră destul de subtilă, ceea ce iar e de bine.

Însă, mai presus de emoție, scene de familie, nostalgie, muzică lină și chipuri zâmbitoare, mi se pare ușor riscant să vorbești despre valoare în contextul bancar. Nu zic nu, aproape că e strategie de bază în copy să nu vorbești despre bani, ci despre valoare, doar că, atunci când vine vorba despre un produs bancar, care e 100% despre bani, poate fi cu două tăișuri. Adică, dacă reușești să nu te uiți la reclamă prin filtrul emoțional, rațional s-ar putea să ți se pară cam fals discursul, pentru că, zău, spun că e „despre valoare”, dar până la urmă chiar e vorba despre bani 🙂

De regulă, povestea asta cu valoarea se potrivește mai bine cu produsele/serviciile scumpe, pentru că cel care le vinde nu vrea să te gândești la bani, ci la plusul de valoare pe care l-ai câștiga, teoretic, prin calitate. Cumva, ar trebui să ți se inoculeze ideea clasică a lui „dai un ban în plus, dar merită”, însă, la nivel de comunicare explicită, povestea trebuie să fie în cu totul altă direcție decât cea pecuniară.

Așa văd eu lucrurile și s-ar putea să mă înșel, mai ales pentru că eu mă uit altfel la reclame decât se uită majoritatea consumatorilor, iar lor s-ar putea să le fie mai greu să treacă de „armura emoțională” a spotului. Și trebuie spus că e bună și legătura cu produsul, pentru că un comision de 0% pentru multe chestii e, într-adevăr, o grijă în minus, exact în tonul lui „îți amintești de vremea în care nu întrebai cât costă lucrurile?” (deși, dacă e să fiu răutăcioasă, constat că textul ăsta se suprapune cu oarece cadre cu copii și n-am cum să nu fiu de acord că nu mă interesau cât costă lucrurile în copilărie, dar cauzalitatea nu e înavantajul lor, pentru simplul fapt că nu trebuia să fac eu banii 😀 ).

În concluzie, spotul e bunicel, dar nu sunt foarte sigură că va fi terbil de eficient, cu atât mai mult cu cât sectorul bancar e o piață foarte, foarte agresivă și concurențială. A, și nici nu sunt foarte sigură că toată audiența vizată va percepe la justa valoare acel comision zero pentru fel de fel de servicii, pentru că o bună parte din public e foarte lipsit de educație financiară. De exemplu, aș pune pariu că mulți au carduri cu care s-au ales din greșeală și nu pentru că au căutat activ o bancă potrivită pentru ei, care să le ofere facilitățile de care au nevoie, foarte mulți nu sunt încă prieteni cu homebanking-ul, sigur sunt mulți care nici nu s-au gândit că pot scoate bani de la alte bancomate decât cel al băncii emitente a cardului etc.

PS: Varianta lungă a spotului:

Advertisements

Reclama Coca-Cola – Calorii fericite

Hai că ăsta-i chiar un spot simpatic și optimist. Și pe mine mă amuză grozav și mențiunea constantă cu numărul de calorii care poate varia. Sigur vine din cultura procesomană a SUA, unde companiile riscă să fie date în judecată pentru sume colosale de fiecare dată când vreun tâmpit face vreo dudă care ar sfida și inteligența unei muște (vedeți aici niște exemple și în timp ce le citiți gândiți-vă că există posibilitatea reală să fi existat un precedent concret și finalizat cu-n proces pierdut și o căruță de bani în daune care să-i fi obligat la avertismentele cu pricina).

De asemenea, nu pot să nu remarc faptul că cei de la Coca-Cola investesc serios în transformarea imaginii de băutură nocivă și plină de chimicale. Pe de o parte ne îndeamnă să ne echilibrăm stilul de viață, apoi ne și scriu roșu pe alb că sunt ani buni de când nu mai adaugă arome artificiale sau coloranți și, nu în ultimul rând, în alte țări se pare că au început să lanseze deja Coca-Cola Life, îndulcită cu ștevie:

Partea asta e oarecum off-topic, dar eu una aș fi tare curioasă să încerc minunea asta. Și nu pentru că aș fi mare fan Cola, ci pentru că luni bune m-am tot chinuit cu ștevie în loc de zahăr sau alți îndulcitori. Iar experiența mea, la scară mică și uz casnic, a fost că-i cel mai pretențios îndulcitor din lume! Da, e drept că-i o alternativă grozavă pentru că e natural, n-are calorii (ca alți îndulcitori naturali gen miere, sirop de agave, sirop de curmale etc.), nu vine la pachet cu tulburări gastrice (cum e riscul la xylitol sau erythritol pentru cei mai sensibili) și are un preț absolut rezonabil. Totuși, există un punct minuscul în care chiar face ce trebuie – 1 ml mai puțin nu îndulcește, 1 ml în plus amărăște. Și nici nu prea rezistă la copt. Așa că tare aș vrea să văd ce inginerie au reușit să facă cei de la Coca-Cola 🙂

Reclama Coca-Cola Zero Și

De ce să vă mint? Îmi place campania. Chiar și în ciuda faptului că nici asta nu-i făcută pentru noi și chiar și în ciuda faptului că video nu pare să fie de găsit (nici măcar pe pagina de Facebook Coca-Cola Zero?!). Și le iert păcatele astea pentru că mi se pare o mostră grozavă de creativitate și dibăcie să-ți bazezi o campanie întreagă pe o conjuncție și să-ți iasă bine 😉

Update: A apărut online și reclama 🙂