Reclama Bergenbier – Trăiește-ți prietenia. O să-ți mulțumești mai târziu

Nu știu exact de cât timp au oamenii ăștia sloganul cu ”Bergenbier. Prietenii știu de ce”, dar îl aud de suficient de mult timp încât să asociez strașnic brandul cu ideea. Și mie-mi place că au reușit să țină vie atât de multă vreme chestia asta. Sigur, poate ați fi tentați să spuneți că nu-i cine știe ce inovație în asocierea asta, că doar mai toate reclamele la bere sunt cu prieteni adunați la o vorbă și ciocnind o sticlă/un pahar/o halbă, iar imaginea asta vine direct din realitate. Ba, e la-ndemână să presupui că tărâmul ăsta al prieteniei e chiar unul destul de ofertant și poți să tot dezvolți idei noi în jurul nucleului.

Doar că în domeniul ăsta al publicității cheia e să rămâi consecvent, dar să și aduci din când în când câte un strop de prospețime în felul în care comunici. Și am să presupun că asta au încercat acum cei de la Bergenbier cu prietenul din viitor. Ce le-a ieșit? Ei bine, eu am sentimente destul de amestecate:

Pe de o parte îmi place conceptul și cred că-i dă un pic de profunzime. Dar în același timp am senzația că s-a materializat într-un spot destul de steril și tras de păr…

PS: Mi se pare interesant de remarcat că nimeni nu prea mai scoate reclame pentru bere care să fie doar cu hlizeazlă și ”ieșeală” între amici. Mă rog, imaginea asta clișeu e prezentă în fiecare spot și mi-e clar de ce, dar nu mai e suficient atât. Gândiți-vă, de exemplu, la Golden Brau (cu viața nu e perfectă), la Bucegi (și implicarea lor în campania cu ”meserii pentru România”), la Ciuc (și îndemnul lor de a îndrăzni) sau la Skol (și respectul lor pentru bere).

Advertisements

Reclama Dior – J’adore – The Future is Gold

Spotul ăsta mă atinge în atât de multe puncte sensibile (de la faptul că J’adore a fost primul meu “parfum bun” până la slăbiciunea față de Charlize Theron ori partea cu privitul spre viitor și toate metaforele vizuale foarte subtile și mișto pentru asta), încât n-ar fi drept să încerc să-i fac o recenzie echilibrată. Îmi asum mereu că-s subiectivă în comentarii, dar încerc întotdeauna să caut un echilibru. Tura asta știu sigur că n-o să-mi iasă, așa că vă las cu spotul și cu mențiunea că pur și simplu așa arată o reclamă elegantă din Liga Mare. E de văzut, de analizat fiecare detaliu, de revăzut și de învățat:

PS: Știu că în general vă interesează pe mulți și melodiile din reclame, așadar:

PPS: Da, e păcat că la noi auriul a căpătat conotații atât de nefericite. Nu-s fan, ba, chiar mă țin departe și de bijuteriile din aur galben, dar să nu uităm că auriul este simbol al nobleții, eleganței, regalității.

Unilever – The Sunlight Project

Întâi de toate vă invit să vă uitați la filmuleț:

Bun. Acum puteți să ștergeți lacrima aia pe care v-a smuls-o (fie că recunoașteți sau nu că s-a întâmplat asta) și să vă gândiți tihnit la ce ați văzut. Pe mine m-a atins bine, pentru că, într-adevăr, o bună parte din temerile mele asociate cu aducerea unui copil pe lume se leagă de starea în care se scaldă omenirea zilele astea și cu atât mai mult de perspectivele ei. Sunt războaie, există foamete, clima pare să fie din ce în ce mai dezechilibrată, se estimează că rezervele de petrol se cam termină undeva în timpul vieții următoarei generații (parcă era ceva de genul 70-75 ani?), ba chiar îmi amintesc de previziunea sumbră a unui documentar (Home, dacă nu mă înșel) cum că apa are șanse bune să dispară înaintea petrolului. Și lista de motive ”contra” poate să tot continue, chiar și numai din gama asta, fără să adaug și motivele mele foarte personale care mă fac să nu-mi doresc un copil decât peste niște ani…

Însă filmulețul ăsta chiar m-a ajutat să văd și partea plină a paharului. Da, lumea e cam nașpa, dar sunt și destule premize bune pentru un viitor ok. Doar că trebuie să ne responsabilizăm și să conștientizăm din ce în ce mai clar că acțiunile noastre prezente au ecou în viitor, în viitorul copiilor noștri… Personal, cred că cel mai mult mi-a plăcut individul care spune că lumea asta are nevoie de mai mulți oameni de treabă, iar lui îi place să creadă că genul ăsta de om va fi și copilul lui.

Cum se desfășoară concret campania asta în România? Nu știu dacă am chiar toate datele, dar n-am putut să nu observ cum au apărut în ultima vreme articole despre sustenabilitate la bloggerii pe care-i urmăresc – de exemplu, la Simona Tache, Chinezu‘ sau Cabral. Înțeleg că a fost un demers făcut în parteneriat cu 360Insights și vă recomand călduros să citiți (de oriunde vă convine) ghidul de sustenabilitate pe care l-au primit participanții înainte de începerea experimentului de o săptămână menit să schimbe niște comportamente mici, dar cu impact. Și dacă totuși nu sunteți foarte mișcați de misiunea nobilă a salvării mediului, poate raționalizați decizia în termeni financiari – e mai ieftin să stingi lumina când ieși dintr-o cameră, e mai ieftin să nu lași apa să curgă cât îți periezi efectiv dantura, e mai ieftin să nu arunci mâncare etc. Poate că nu sunteți convinți că ar fi mare lucru, dar dacă ne-am abține cu toții de la risipă, chiar s-ar vedea rezultatele!

Așadar, felicitări Unilever pentru inițiativă! Sigur că va avea și inițiatorul oarece beneficii din toată povestea asta (în mare parte legate de imagine), dar gândiți-vă că și altruismul individual e, în esență, oarecum egoist (când faci ceva pentru altul te simți și tu bine, așa că o faci într-o anumită măsură și pentru tine 🙂 ).

Țara lui Andrei

Țara lui Andrei e un proiect Petrom. Un proiect foarte bun de altfel, cu un mesaj care îi atinge exact unde trebuie pe cei care încă mai cred că în România se poate face ceva. Eu sunt perfect de acord că, deși nu e totul perfect, avem șanse să construim ceva bun. Categoric nu e totul rău și negru în țara asta!

Cum spuneam și aici, e clar că Petrom se detașează net de concurență prin campanii bazate pe mesaje emoționale. De fapt, concurența n-a prea apărut la TV. Recent s-a mai lăudat Rompetrol cu de o promoție și OMV mai avea ceva cu niște puncte și valize. La nivel de mesaj nu se compară. E drept că în materie de benzină mulți au preferințe clare și poate că unora le mai fură ochii premiile, dar mie mi se pare evident că Petrom are o strategie mult mai fină, pe termen lung și foarte lung.

PS: E oare un nou trend în publicitatea românească genul ăsta de coloană sonoră? Mie-mi amintește grozav de spoturile Vodafone și Sensiblu.