Reclama Tymbark – Aici este pulpa

Nu-mi dau seama exact dacă cei de la Tymbark trollează fin sau pur și simplu au rămas în pană de inspirație, deși înclin spre prima variantă… De ce vorbesc de trolling? Păi, vă reamintesc discret că cei de la Cappy au lansat produsul Cappy Pulpy printr-un spot cu-n jingle în care se repeta obsedant ”where is the pulp?”. OK, spre finalul spotului aveau grijă să ne arate că la ei e pulpa, dar mi s-ar părea foarte, foarte tare dacă noua campanie Tymbark s-ar fi născut ca răspuns la acel spot (un fel de ”ăia s-au tot întrebat unde-i pulpa, noi răspundem clar și răspicat că aici [la noi, la Tymbark] e pulpa!”). Și parcă-i suspectez că fix aici bat, mai ales pentru replica ”așa e cu pulpa, unii o caută, alții o găsesc”:

Altfel, dacă nu e așa, pe lângă faptul că e o poziționare de-a dreptul banală de-acum asta cu pulpa (am stabilit deja că a mai făcut-o Cappy, ba, a mai făcut-o și Prigat), reclama în sine chiar ar fi o copie destul de nefericită după spotul Cappy. Practic, e același concept, doar că are o execuție mult mai infantilă.

Dar, dacă e trolling, în context e exact așa cum ar trebui să fie, cu-n puternic iz de parodie și inclusiv căutarea pulpei sub pat capătă sens. Și, dacă e să am dreptate, aștept cu interes replica. Ar fi foarte fun de urmărit un șir de reclame-reacție, cu înțepături subtile și replici istețe 🙂 (în stil Coke vs. Pepsi).

Reclama Tymbark Fizzy

Cum s-o spun delicat? E cam răsuflată reclama asta 🙂 Presupun că au vrut să facă ceva cu totul aparte pentru că Tymbark s-a asociat în general cu sucurile fără bule, iar acum aveau nevoie să se audă clar și răspicat că a început marea ”fizzyune” (termen care, apropo, e printre puținele elemente pe care eu le pot aprecia la spotul ăsta). Însă ce a ieșit e… Hmmm… A ieșit ceva ce pe mine nu mă încântă, deși ideea de fond nu e neapărat rea: