Reclame Stella Artois

Percepția mea implicită asupra berii nu e nicicum compatibilă cu feminitate, eleganță sau rafinament, dar au oamenii ăștia un stil aparte și zău că până la urmă iese artă din orice spot. De exemplu, în perioada asta rulează la TV capodoperele astea două:

Advertisements

Reclama Redd’s – Creator de gust

Dacă îmi amintesc eu bine, Redd’s a fost prima bere cu lămâie care a apărut pe piața românească, deși la vremea respectivă (2010?) o promovau cu sloganul ”too tasty for men”. Doar că lucrurile s-au schimbat rapid și s-ar părea că bărbații s-au dovedit cel puțin la fel de interesați ca femeile de noile sortimente de bere. Și în ciuda faptului că promovarea de nișă are uneori avantajele ei, cei de la Redd’s probabil că și-au făcut bine calculele și au constatat că ar fi pierdut destul de mult dacă ar fi insistat să se adreseze în continuare exclusiv femeilor. Așa că nu e de mirare că au renunțat la vechiul slogan și au optat pentru ”creator de gust”.

Totuși, noul spot nu se îndepărtează brutal de vechea linie. Cel puțin vizual, accentul cade în continuare pe aspecte apreciate mai degrabă de consumatoare, însă au apărut în cadru și domnii. Așa că, global, mi se pare o tranziție subtilă și potrivită, chiar dacă reclama în sine nu e neapărat specială (de fapt, e cam spotul clasic la bere, cu terase și prieteni care se simt bine împreună):