Reclama imobiliare.ro

Aproape doi ani din viața asta mi i-am petrecut într-o agenție imobiliară – câteva luni ca broker și mai bine de un an jumătate într-o funcție administrativă – așa că pe felia asta înțeleg binișor niște lucruri. Primul lucru pe care pot să vi-l spun despre imobiliare.ro este că, dacă vrei ca agenția ta să aibă niște anunțuri cât de cât vizibile, costă multișor abonamentul lunar! Însă, cel puțin în perioada 2010-2012, când oricum imobiliarele erau la pământ, merita din plin, pentru că orice altă platformă era la ani-lumină distanță (și ca funcționalitate, și ca trafic etc.) și, desigur, cei mai mulți clienți veneau de acolo (și cei mai calificați – nu dezvolt, dar vă spun doar că lucrurile sunt mult mai complicate în imobiliare decât au senzația cei din exteriorul fenomenului).

Ei bine, zilele astea văd că imobiliare.ro se promovează destul de agresiv. Am văzut chiar săptămâna asta un panou pe E85 (cu un mesaj destul de isteț de altfel, ceva de genul 120 case/oră, viteza cu care apar proprietăți noi pe site), azi am dat peste articolul acesta de pe Wall-Street.ro (și asta într-o postare sponsorizată de la CPI) și există inclusiv un spot care rulează la TV:

Spotul în sine are un concept foarte bun, centrat pe ideea de acasă, e cu destulă emoție, cu lumină, cu spații deschise, cu o familie tânără, chiar și cu labrador 🙂 . Adică, sincer, chiar ar putea să-mi placă mult dacă ar fi jucat un pic mai firesc protagoniștii…

Însă nu pot să nu mă întreb de ce au nevoie, deodată, de atât de multă reclamă când erau mult în față în urmă cu doar 2 ani. Am să presupun că, pe de o parte, agențiile au început să investească un pic mai mult în site-urile proprii, dar aș paria că motivul principal e altul. Agențiile imobiliare din România au o uriașă problemă de imagine și ar fi mult de discutat pe tema asta. Cert e că lumea nu prea vede niciun beneficiu din acest serviciu și, credeți-mă, unii se dau peste cap să NU lucreze cu agenții. Iar imobiliare.ro e o platformă mai degrabă pentru agenții, pentru că de acolo le vin banii serioși, în timp ce un particular s-ar putea să nu-și prea permită un anunț sponsorizat (mai ales care să ruleze mult timp și da, particularii pornesc adesea procesul ăsta cu prețuri ridicol de mari, deci durează câteodată mult și bine până înțeleg prețul pieței etc.). Și-mi vine să spun că, odată ce OLX și tocmai.ro s-au ridicat semnificativ după campaniile lor agresive, particularii au început să se caute între ei din ce în ce mai mult pe-acolo. Nu mă iluzionez că nu s-ar fi băgat și agențiile pe cele două platforme, dar sunt sigură că ai șanse mai mari să găsești mai ușor un vânzător particular pe intens promovatele site-uri de anunțuri gratuite decât pe imobiliare.ro. Dacă am dreptate, e clar că oamenii au văzut că încep să se ducă în jos și fac ”damage control” (eventual sper că s-au mișct suficient de repede încât să nu fi ajuns în stadiul în care le sar agențiile în cap că nu mai merită banii).

Advertisements

Reclama Cosmote Biblioteca

Sincer, nu știu dacă reclama asta transmite mesajul potrivit, dar probabil că pornește de la realitatea brută… Mie-mi place să citesc, am un an de când mi-am impus să citesc o carte/săptămână și în principiu sunt în grafic. Clar nu mi-e rușine absolut deloc să recunosc asta și nici bibliotecile nu mi-s străine, deși nu cred că am petrecut chiar foarte mult timp în ele. Dar e clar că dragostea de carte e în plin declin și s-ar putea ca doar la îndemnul cuiva ca Smiley să mai ajungă pe la bibliotecă unii, deși fix ca-n reclamă, vor ajunge acolo doar ca să încerce ceva nou și ca să facă o poză interesantă pentru vreo rețea de socializare. În fine, nici nu putem să ne așteptăm ca reclamele să educe masele, dar parcă tot mi se pare nepotrivită abordarea din spot: