Farmacia inimii Catena

Nu vreau să scriu despre spoturile TV. Nu mă omor după ele, dar nici nu mă încadrez absolut deloc în segmentul de vârstă pe care-l țintesc ei, iar pentru core-target s-ar putea să fie foarte bine făcute reclamele. Habar n-am, deși dacă e să judec după avântul pe care l-a luat lanțul ăsta de farmacii la nivel național, presupun că au succes.

Însă vreau să scriu despre un mesaj pe care l-am remarcat zilele trecute la metrou. Sper că am reținut bine, iar ce am reținut suna ceva de genul ”Farmacia Catena – inimă mare, prețuri mici”. Din nou, partea cu prețurile mici e o politică bine țintită spre segmentul de populație pe care îl vizează, însă partea cu inima cea mare… Sigur, e vorba despre sensul metaforic, e vorba de afecțiune, de grijă etc. Dar eu nu pot să nu mă gândesc la faptul că inima mare (cordul mărit) e o formă de boală din sfera cardio-vasculară și asta s-ar putea să nu dea bine fix la segmentul de populație pe care-l au în vizor… Sau cine știe? Poate și asta vor să transmită – chiar dacă ești cardiac, pastilele de inimă sunt mai ieftine la noi? Aș zice că e bine și nu prea 🙂

Advertisements