Reclama OMV – MaxxMotion Diesel

E chiar simpatic spotul și, chiar dacă e de anul trecut și probabil nici nu e producție românească (nu știu să avem o asemenea arenă de hochei și a rulat sigur măcar și în Ungaria sau Slovacia), tot mi se pare că livrează mesajul frumos, eficient și cu umor:

De fapt, mi se pare mai bun decât cealaltă reclamă OMV (Petrom) pe care o văd zilele astea la TV. Mă rog, cumva compar mere cu pere, pentru că nu e tot o reclamă pentru un produs, n-are nici pe departe același tip de mesaj, deci era firesc să aibă altă formă, alte nuanțe etc. Și mesajul nu e rău deloc. Ba, chiar aș zice că e construit cu multă dibăcie, doar că mi se pare că prea au forțat vizual zecele în multe cadre care n-au legătură în mod firesc cu numărul ăsta.

Sau, pe scurt, esența e lăudabilă și continuă frumos linia asta, dar mie nu-mi place până la capăt ce a ieșit:

PS: Dacă tot vorbim de zece, era drăguț să fi reușit să o coopteze pe Nadia Comăneci, simbolul autentic al zecelui absolut din gimnastică, dar n-am niciun dubiu că sunt foarte complicate ițele colaborărilor de acest gen. Deși, dacă e să mă gândesc că dumneaei face reclame la margarină și saltele, poate că nu-i tocmai inabordabilă 🙂 (dar îmi lipsesc prea multe informații din ecuație ca să am o părere tranșantă).

Advertisements

Reclama Kinder – Afară la joacă

Dacă nu mă înșel, cei de la Kinder rulează acum în paralel vreo 3 campanii (2 sigur – cea în discuție și una pentru Schoko-Bons), dar asta e bună de tot, pentru că ajunge foarte bine și la părinți și la copii. Din punctul meu de vedere, ăsta e idealul pentru orice produs adresat copiilor – da, e musai să-l faci pe cel mic să și-l dorească, dar părintele are puterea de cumpărare și îmi imaginez că părinții responsabili nu cumpără odraslelor chiar orice tind să ceară, așa că trebuie să ajungi, cumva, și la adult. Iar adulții de astăzi știu sigur că au oarece regrete pentru faptul că cei mici nu mai zburdă liberi pe afară ca generația lor și toate celelalte dinainte, ci se ascund între pereți, după diferite ecrane. Sigur e și un pic de nostalgie la mijloc, dar lucrurile merg clar în direcția asta din motive de… Siguranță, probabil, întâi de orice altceva?

Însă Kinder instigă la joacă pe-afară și o face într-o formă care chiar pare foarte distractivă:

Da, lumea s-a mai schimbat, parcă s-au mai adunat oarece pericole față de copilăriile altor vremuri, dar poate percepem riscurile un pic mai acut de cât e cazul (apropo, recomand oricând The Science of Fear a lui Daniel Gardner). Și-mi place că spotul îl surprinde pe protagonist și când mai cade, și când mai dă peste obstacole, și când se murdărește. Toate fac parte din procesul normal de creștere 🙂