Reclama Altex – Viața este despre altceva

Din punctul meu de vedere, cam așa ar trebui să arate o reclamă bună. Are căldură și emoție. Are o poveste. Are un mesaj cu substanță și sens pentru consumator, mesaj prin care îi arată că îl cunoaște și înțelege și așa pune bazele unei punți de legătură spre el. E despre nevoia și beneficiul din spatele produsului și nu e agresiv, nu-mi bagă pe gât nimic, ci doar îmi sugerează, discret, că aș putea găsi ce-mi trebuie la el.

Felicitări, Altex și Papaya Advertising! Mie-mi place mult ce a ieșit:

Reclama Dero Clăbucel

Primăvara trecută am trecut pe lângă un magazinaș de cartier dintr-un mic orășel de provincie și m-am amuzat copios că numele lui era ”Clăbucel și parfumel”. Acum îmi dau seama că am judecat greșit patronul. Omul a fost de fapt un vizionar, pentru că undeva prin octombrie a început să ruleze un spot la Dero cu individul ăsta:

Spotul cu pricina îl puteți vedea aici, pe pagina de Facebook a Dero România, dar e… Ce să zic? Începe cu Clăbucel, uriașul de spumă zburător, care se scarpină în aria dorsală și scoate flori 🙂

Dar spre surprinderea mea, Clăbucel s-ar putea să aibă oarece succes la public pentru că zilele astea a tot circulat și video ăsta:

Reclama Bonux și Fairy

Am impresia că detrgenții sunt în top 3 produse pentru care e foarte dificil să faci reclame. Și e cu atât mai greu să rămâi în linia clasică, dar totuși să te diferențiezi. Reclama asta e… Fix ce e – o reclamă la detergent 🙂 Bine, o reclamă care încearcă să poziționeze produsul în postura de eficient împotriva grăsimilor, ceea ce nu e rău în condițiile în care mai toți detergenții vorbesc despre pete în general, sau despre pete ”dificile”, iar trendul recent e de asociere cu balsamuri de rufe, deci cu accent pe miros, textură, prospețime.

Dacă ar fi să fiu răutăcioasă aș putea spune că din unele privințe e chiar deosebită – de exemplu, l-au găsit pe singurul bărbat din lume căruia îi pasă că i s-a murdărit tricoul sau pe individul care poate să se mânjească până la cot atunci când mănâncă pulpe de pui. În rest, e reclama tipică la Bonux cu Magda Catone cea sfătoasă.


Bine, admit și că e ușor simpatică replica finală cu 0% grăsimi, dar depinde unde.