Reclama pentru Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria

Nu știu exact de ce, dar pare să fie un moment bun pentru promovarea clinicilor private. Adică îmi închipui că nu e deloc întâmplător că am văzut în perioada asta spoturi și pentru Polisano, și pentru MedLife, și pentru Sanador, și pentru Regina Maria. Însă, dintre toate, părerea mea este că se remarcă net campania celor de la Regina Maria. E caldă, sensibilă, emoționantă, optimistă și cu un tagline care chiar provoacă ecouri interioare, mai ales pentru că apasă, subtil, pe unul dintre marile puncte slabe ale sistemului medical de stat – „munca unui medic bun nu lasă umbre”.

Singurele mele rezerve sunt față de folosirea copiilor în spoturi, respectiv sloganul cu „cei mai buni medici”. Însă îmi dau seama că prima rezervă e un pitic de-al meu, teribil de subiectiv; ba chiar și principiul meu anti-folosirii copiilor în reclame se cam clatină în contextul relevanței și în condițiile în care poveștile nu sunt deloc forțate… Iar despre aspectul superlativului, zău, nu e neapărat problema mea, dar mă gândesc că există posibilitatea să aibă o problemă concurența cu un asemenea mesaj. Știu sigur că prin alte țări legislația nu permite să spui că ești cel mai bun sau că ai cel mai bun […] (motiv pentru care, de exemplu, și Carlsberg e „probably the best beer in the world” și nu direct „cea mai bună bere din lume”) și un argument bun pentru o asemenea politică s-ar putea să fie însăși incapacitatea de a dovedi așa ceva. Cum demonstrezi că ai cei mai buni medici? Ce înseamnă asta exact? Cum evaluezi performanța? Etc. Dar astea-s ițele lor legale de rezolvat când și dacă o fi cazul; în rest, pentru potențialul client sună bine, deci e o poziționare inspirată.

Advertisements

Reclama Vodafone – Șoferul de tir

Știu că e absolut ridicol ca un om care-și asumă să scrie cu regularitate pe un blog despre publicitate să nu deschidă TV-ul cu săptămânile, dar uneori am noroc și efectiv vin peste mine reclamele în timp ce navighez liniștită prin online. Și exact așa am aflat despre un nou spot controversat marca Vodafone… De unde controversa? Păi, sinceră să fiu, cam peste tot unde am citit până acum despre Adrian Oprea, șoferul, era într-un context de tipul ”chiar și cu Ghiță era mai bine”. Însă nu m-aș pripi să spun că nu e o reclamă apreciată, pentru că reacțiile cu pricina le-am surprins în medii mai apropiate de interesele mele și, știți cum e, ne înconjurăm cu oameni destul de asemănători și tindem să presupunem că toată lumea gândește la fel. Doar că eu evit să fac presupuneri de genul ăsta și chiar mi-ar dăuna când vine vorba despre reclame. La urma urmei nici Ghiță nu mi-a plăcut grozav, dar a fost categoric un personaj extrem de popular (cel puțin până s-au apucat să ”mulgă” excesiv povestea). Iar șoferul de tir s-ar putea să fie o figură cu care vor rezona foarte ușor o mulțime de oameni din țară, de la șoferi profesioniști la fete ușor de impresionat… Și nici ideea nu e rea, ba chiar și unele mostre de declarații sunt destul de creative (cu bonus pentru asocierile cu care omul simplu rezonează foarte ușor). De fapt, singurul lucru care ar putea cu adevărat să-mi displacă (din punctul de vedere al execuției) este că n-au căutat un protagonist cu dicție un pic mai clară: