Reclama Kinder Schoko-Bons

Sinceră să fiu, chiar îmi plăcea mult reclama care rula înainte pentru Schoko-Bons. Era mult mai simpatică și încărcată de emoție. Presupun că o știți – aia cu ”de ce plânge mami dacă e fericită?” (sau ceva de genul ăsta). Dar am săpat după ea și-n cele mai ascunse colțuri ale Internetului încât îmi vine să mă întreb dacă era într-adevăr la produsul ăsta (că tot rulează mai multe campanii în același timp pentru Kinder).

În fine, cert e că n-am găsit-o. De fapt, n-am găsit-o în varianta românească nici pe cea care e acum la TV pentru produsul în discuție. Am găsit-o, în schimb, în franceză și, cu toate că în continuare mi se pare cam ieftinuț și penibil omulețul-ou animat (și am și ușoare rezerve vizavi de popularitatea/notorietatea jocului cu scaunele în cultura noastră), mi-am dat seama că am o percepție mult mai favorabilă a acestei variante decât am avut pentru ce am văzut la noi la TV. Și dacă ați mai ajuns pe aici cred că știți deja că eu sunt (cu încăpățânare) împotriva curentului anti-românism. Însă copy-ul nostru nu ajută deloc, deloc un spot și așa nu neapărat foarte reușit:

Cel puțin replica din final cu iz comunist (aia cu “câte una să ajungă la toată […]”) mă dă pe spate. Sau, nu știu, e menită să-i atingă un pic și pe bunicii nostalgici? 🙂

Advertisements

Lucruri mici care-mi plac 5

Îmi place mult că cerealele Fitness au pe pungă o chestie lipicioasă cu care să ții închisă punga după desfacere, deși la ultimele cumpărături n-am mai găsit-o și sper că n-au renunțat la ea. Mă rog, n-a fost chiar invenția lor, pentru că apăruse de ceva timp găselnița asta și la pungile de orez (inițial la gamele mai scumpe), dar să zicem că ăsta e un produs pe care îl consum frecvent și la el am constatat utilitatea la justa valoare. Și e un lucru mic (probabil cu un cost de producție aproape neglijabil), însă e un detaliu de ambalaj pe care eu una îl apreciez în mod deosebit.

Apoi, dacă tot vorbim despre mâncare, inevitabil se lasă cu recipiente în chiuvetă, așa că nu pot să nu-mi amintesc de ceva cu care umblu zilnic – detergentul de vase. Sunt pe piață nșpe sortimente, dar eu nu mi-am pus niciodată problema de a alege altceva în afară de Pur sau Fairy. De fapt, mie, în calitate de consumator, mi se pare net superior produsul Fairy, însă Pur este alternativa ambalată și în varianta cu pompiță, așa că, cel puțin o dată pe an, am să cumpăr un Pur în loc de Fairy, doar pentru că vreau sticla cu pricina care e mult mai ușor de folosit în ”fluxul tehnologic”. Dar după ce se termină Purul, îmi pare rău dragă Henkel, dar sticla se tot umple la loc cu Fairy până-i vine vremea plasticului să fie schimbat…

Și dacă tot vorbim de ambalaje și de sticle, mi-am amintit că Pepsi a lansat, sub sloganul ”ești pe plus”, 4 sticle noi de 1,25l, 1,75l, 2,25l și 2,75l. Sincer, la Coca-Cola am înțeles cât de cât care a fost ideea cu doza de 2 lei, pentru că avea un format bun de pus în buzunar, deci o utlitate ceva mai concretă. În rest, când vine vorba de volume de sticle, cred că singurele asocieri pe care le fac eu, consumatorul, sunt cu sticlele de 2,5l care prevestesc sărbătorile 🙂 și dorința mea nerostită până acum de a găsi apă plată la 1l (pentru că uneori 0,5l e prea puțin, dar 2l e prea mult). Oricum, am încredere că Pepsi e genul de companie care chiar investește în cercetare și presupun că oamenii și-au făcut bine calculele pentru lansările astea (deși ideea de a fi pe plus cred că ar avea sens mai ales dacă prețul pentru volumele un pic mai mari ar fi similar de prețul concurenței la volumele standard apropiate):

Reclama Linco 100g extra

Săptămâna asta Jurnalul Național publica pe pagina proprie de Facebook un articol care explica de ce apa e udă. Dacă explicația e utilă/interesantă sau nu, e probabil o chestie de percepție proprie, dar cert e că prima asociere pe care am făcut-o eu cu titlul a fost vasta categorie a ”realizărilor” întreprinse de celebrii cercetători britanici. Și am să presupun că tot unii ca ei ar fi putut să stea în spatele unui glorios studiu care ar fi descoperit că, pentru a putea vinde mai multă margarină deodată e nevoie de o cutie mai mare:


Totuși, ăsta nu e neapărat un aspect valabil pentru toată lumea. De exemplu, Lays:

Clar ei ar putea să mai tot pună chipsuri fără să fie nevoie să schimbe ambalajul 🙂

Dar revenind la Linco… Sigur, e greu să faci reclamă la margarină. E și mai greu să concurezi cu Nadia și Rama cu ”omegile” ei, dar spotul ăsta nu e cine știe ce decât dacă, poate, îți plac copiii foarte mult și ți se pare grozav de simpatică fetița. Pe asta să fi mizat oare? Cam subțirică baza… Plus că, dacă e cineva care să aprecieze produsul numit margarină, cred că e mai degrabă gospodina cu experiență care știe exact în ce se pune, care e cantitatea optimă și ce efect de gust/textură va obține. Probabil că afinitatea pentru copii se asociază cu categoria, dar… Mna, mie nu mi se pare grozav de inspirată reclama asta. Ce puteți să-mi faceți? Până la urmă, ăsta-i blog de analiză subiectivă 😀

Reclama Lays Am bani de luat

E de înțeles de ce campaniile care promit bani au succes, ba chiar s-ar putea să aibă succes mai mare o reclamă care promite sume mai mici, dar statistic e mai probabil să câștigi ceva. Mie nu-mi sună grozav ideea de bani în pungă pentru că de principiu asociez banii cu microbii, iar mâncarea mi-ar plăcea să stea departe de ei, dar ăsta e un aspect personal, de percepție. În general, nu mă îndoiesc de faptul că amatorii de chipsuri s-ar putea să renunțe la loialitatea față de altă marcă dacă e să le iasă ceva din afacerea asta. Marele concurent, Chio, nu are cine știe ce campanie și cred că are șanse de câștig doar pe aromele noi, foarte exotice; în gama clasică de chipsuri cu sare, pui sau ce-o mai fi estimez că stau (din ce în ce) mai prost.

Spotul ăsta nu e fabulos, dar nu e nici rău. Era exagerat dacă-i punea pe protagoniști în seif când era vorba de câștiguri de ordinul zecilor/sutelor de lei, dar când există posibilitatea câștigării unui lingou de aur, să zicem că nu e așa forțat. Nu are cine știe ce poveste, dar e bine folosită coloana sonoră (un cover fericit după Smiley – Am bani de dat). În plus, văzând actorii, e clar targetul lor și e de presupus că grupa aia de vârstă nici n-ar răspunde grozav la o reclamă sofisticată.

PS: Din aceeași campanie face parte și acest spot. Dacă primul nu e nici rău, nici bun, pentru următorul zău nu m-aș grăbi să dau bani pe difuzări TV 😀

PPS: Nu e rea deloc ideea de ”marea RONțăială” 😉