Publicitate pe Facebook 3

Pe lângă multitudinea de reclame sponsorizate la super-job-uri în domeniul videochat-ului, o reclamă care mi se bagă des pe gât în fluxul de știri de pe Facebook e asta:

ceasmania

Și-s curioasă dacă sunt singura pe care o râcâie gândul că fata aia n-are ceas 🙂 . Poza în sine e foarte frumoasă și, din multe puncte de vedere, foarte bine aleasă. În fond, ceasurile (mai scumpe) fac parte dintr-o categorie de produs care nu-ți vinde un obiect în sine, ci o experiență, un vis, o idee de stil de viață, acces într-o anumită ligă etc. Așa că mașina din poză și tânăra superbă asortată se potrivesc de minune într-un anumit tablou.

Dar pe lângă faptul că senzualitatea și luxul (aparent accesibil) vând, pe mine mă sâcâie cumplit că pe încheietura ei nu stă un ceas… E foarte posibil să mă uit eu prea critic la lucrurile astea, dar mie mi se pare un detaliu important. Altfel, sigur, chipul frumos, promisiunea unei reduceri generoase și gândul la o marcă scumpicică s-ar putea să fie suficiente pentru a convinge o întreagă categorie de potențiali clienți…

Mă rog, ar mai fi de spus și că ”GUESS watches” sau ”-60%” sunt trântite cam grosolan peste poză, dar asta ar fi tot ceva de finețe.

Advertisements

Cea mai importantă formă de publicitate

…e întotdeauna produsul în sine. Oricât de mult ai investi în reclame TV, panotaj stradal, flyere, bannere online sau orice altceva, e degeaba dacă omul nu are o experiență pozitivă cu produsul tău. Altfel, cel mult poți să păcălești clientul să încerce, dar pe termen lung e o idee mult mai profitabilă să ai clienți mulțumiți care tind să revină la tine și să te recomande mai departe la alții. În plus, citisem cândva că se estimează că un client nemulțumit se va plânge, în medie, la alte 10 cunoștințe de cât de prost a fost un serviciu/produs cu care a avut o experiență neplăcută. Totuși, e drept că n-ai cum să fii chiar pe placul tuturor. Ba chiar să fii pe placul majorității e foarte dificil, pentru că trebuie să ai grijă la o mulțime de lucruri mari și mici.

Cel mai proaspăt exemplu pe care-l am în minte ar fi legat de nișa pensiunilor unde, în primul rând, te aștepți să fie rezonabil de curat ca să-ți vină să pui capul pe pernă noaptea și să-ți inspire cât de cât încredere ca să ai bază că-ți poți lăsa bagajul acolo. În rest, să zicem că nivelul de confort/dotări la care te aștepți ar trebui să fie proporțional cu prețul (zonei) și probabil că mai are fiecare piticuții lui 😀 .

Însă în ultima vreme m-am tot plimbat și am remarcat că sunt multe pensiuni care nu au nici pe departe cât de multă grijă ar trebui de felul în care se prezintă în fața clienților. De pildă, am observat că sunt multe, foarte multe care arată foarte rău pe afară și, chit că par să aibă 3 stele/margarete, eu n-aș fi curioasă să văd cum e înăuntru, iar eu chiar sunt foarte puțin pretențioasă la cazări pentru că mă gândesc mereu că nu mă duc undeva ca să stau în camera aia. Iar dacă stelele scorojite, literele căzute din nume sau firmele luminoase cu neoane arse vi s-ar părea detalii nesemnificative, chiar am văzut pe drum și adevărate epave scorojite. Apoi, într-un loc unde am stat recent  am avut o surpriză neplăcută pe care aș pune-o în capul listei de lucruri elementare la care trebuie să ai grijă în domeniul ăsta – produse expirate: sucuri, untul servit la micul dejun și chiar săpunurile din băi. Altfel, cred că a fost cea mai frumoasă pensiune (de 3 stele) în care am stat, cu cele mai scumpe finisaje și cu cea mai mare atenție la detaliile de design interior. Dar ca să fiu sinceră, aș fi dat oricând facilitatea de a stinge lumina cu telecomanda pe elementara mâncare în care să am încredere. Și, culmea, nu era nici într-o zonă ca Valea Prahovei unde poate că unor proprietari de pensiuni/hoteluri nu prea le pasă, pentru că sunt șanse mari să aibă oricum flux mare și relativ constant de clienți (deși chiar și lor li se duce vorba la un moment dat că nu sunt deloc OK, iar lumea pare să fie din ce în ce mai interesată de site-urile gen booking.com unde pot vedea și lăsa note sau comentarii).

Așadar, dragi comercianți de orice fel, vă recomand călduros să investiți întâi de toate în mecanisme care să facă din produsul/serviciul vostru unul cât de bun se poate și abia apoi să mizați pe publicitate agresivă…

Promovarea prin flyere

Teoretic, flyer-ul e o idee bună. E o cale în plus (și nu neapărat foarte costisitoare) de a câștiga oarece notorietate și ai suficient spațiu încât să te joci cu niște idei și niște forme, în așa fel încât să transmiți un mesaj care să fie și provocator și informativ. Practic, pe lângă faptul că n-am mai văzut de foarte mult timp un flyer care chiar să arate bine, în general aș spune că o campanie cu fițuici colorate e o risipă totală de resurse. Adică știu sigur că nu sunt singura care face mâna greblă în cutia poștală, sortează rapid după criteriul relevanță și apoi aruncă la gunoi spam-ul ăsta fizic. Am văzut cu ochii mei că nu sunt singura care așteaptă cu entuziasm primul tomberon ca să scape de hârtiuța care i-a aterizat în brațe la un colț de stradă din mâinile unei fetițe plictisite etc. De fapt, cea mai lungă viață aș zice că o au flyerele din mapele de prezentare de pe la evenimente și nu de alta, dar mapa aia e reciclată (ca utilitate) la un moment dat și până atunci nu prea ajungi să arunci conținutul. Hai, fie, poate și alea prinse de clanțe mai fac purici prin casele unora, deși nu cred că rezistă multe mai departe de prima curățenie…

Și că tot veni vorba de flyerele din clanță, hai să vorbim de lucruri concrete. Până acum, săptămâna asta am găsit fix 5: 3 de la pizzerii, încă 1 de la ceva cu mâncare și încă 1 de la un coafor. Cu toate 5 am trecut invariabil prin procesul deschis ușa – speriat – enervat – aruncat. În drumul spre gunoi nici nu le-am studiat pe cele 3 de la pizzerii și probabil că nici n-aveau nimic pe ele care să-mi atragă atenția, dar ce-i drept nici nu-s un consumator foarte înflăcărat de așa ceva; OK, dacă mă gândesc bine, știu pe cineva care face stivă de oferte de la pizzerii (deși, la nevoie, mereu sună la aceeași pizzerie, pentru că obiceiurile vechi mor greu, nu-i așa?). Flyerul cu numărul 4 cred că și-ar fi dorit să fie simpatic și amuzant, dar era pe o hârtie foarte proastă, iar textul bătea mai degrabă în ridicol; și singurul motiv pentru care am perceput toate astea a fost formatul – ceva nou pentru mine – era prins de clanță cu elastic de bani. Dar culmea inutilității a atins-o flyerul de la coafor, pentru că salonul cu pricina e la parterul scării și e acolo de cel puțin 3 ani de când locuiesc și eu aici! Și era un flyer strict informativ. Poate mai avea cât de cât sens dacă anunța cine știe ce promoție, dar așa? Zău? Chiar o fi careva care de ani de zile intră și iese în/din bloc exclusiv prin spate și nu aflase de ei? 🙂

Totuși, trecând peste părerile mele personale, mi-ar face mare plăcere să aflu de la cineva despre un studiu vizavi de flyere. Presupun că dacă lumea tot insistă cu ele, ceva-ceva randament tot trebuie să dea. Sau hai, poate studiu e mult spus. M-aș mulțumi și cu niște păreri pro-flyere, cu niște consumatori obișnuiți de orice care să-mi spună aici că ei păstrează flyere, că se uită bine la ele, că rețin ceva informație și, în cel mai bun caz, că au încercat un produs/serviciu/local după ce au aflat de el dintr-o fițuică volantă.

Etică publicitară

Eu sunt ferm convinsă că-n lumea asta sunt foarte puține aspecte care se pot împărți clar între alb și negru. De fapt, cam pentru orice sunt multe nuanțe de gri între albul și negrul pe care unii aleg să-l vadă. Și chiar dacă e, teoretic, mai simplu să operezi cu dihotomii, e destul de nociv să faci asta, pentru că frumusețea vieții vine din complexitate. Practic, întotdeauna depinde de unghiul din care privești. Însă poți să-ți și educi unghiurile cu pricina și să alegi să vezi mereu alb/negru sau, din contra, nuanțele. Ba chiar și în afara educației auto-impuse nu e chiar foarte greu ca, la nevoie, să raționalizăm anumite acțiuni și să le scoatem albe, chit că erau mai degrabă mai aproape de negru…

Ei bine, publicitatea e categoric un domeniu cu o etică dificilă și probabil că nu sunt puține ocaziile în care cei ce lucrează în domeniu se conving pe ei înșiși că ceva e alb imaculat chiar dacă de afară destui văd clar că nu e. Dar presupun că altfel n-ai cum să reziști. N-ai cum să-ți faci treaba (bine) câtă vreme ești prins între sarcini de serviciu și convingeri personale în conflict unele cu altele…

Totuși, măcar din când în când, cred că n-ar strica să ne gândim mai mult și la imaginea de ansamblu:

Danone – Ambalaj – Gama ”Tradiții din România”

Eram ieri în Mega Image și mi-a sărit în ochi un borcănel de iaurt. Se distingea clar de toate celelalte, pentru că semăna cu o străchinuță de lut cu modele tradiționale – de altfel o idee foarte inspirată pentru ce scria pe etichetă – ”Tradiții din România”:

Și am considerat că merită din plin să apară aici, căci spoturile TV sau panotajul stradal sunt doar rotițe dintr-un angrenaj mult mai complex, iar ambalajul în sine poate și el să contribuie din plin la succesul/eșecul unui produs.

E drept că primul meu gând a fost la Napolact, pentru că aceasta era marca de lactate pe care o asociam cel mai puternic cu ideea de tradiție. Apoi, al doilea gând a fost la gama ”Gusturi românești” că, deh, eram la Mega Image. Însă la o cercetare mai atentă am descoperit că era vorba despre Danone și nu pot să nu remarc că au evitat să-și puna ostentativ sigla familiară pe produs și intuiesc de ce. Dacă mai citiți pe ici, pe colo păreri, nu e greu să vă dați seama că lactatele Danone au oarece probleme cu reputația; nu știu dacă li se trage de la aflatoxina de anul trecut sau de la altceva, dar și printre cunoscuții mei am observat că există oarece rețineri vizavi de această marcă…

Oricum, mai presus de preferințe și percepții, designerii responsabili pentru ambalajele acestea au de la mine notă maximă! 😀

PS: Nu pot să înțeleg cum se poate ca produsele să fi apărut deja în magazine, dar să nu se fi actualizat și site-ul. Lumea s-a obișnuit să caute informații online și, șoc, platforma proprie este chiar locul în care ai cel mai mare control la cum îți expui marfa și informațiile, ba e și cel mai puțin costisitor loc în care să te prezinți.

Lucruri mici care-mi plac 3

1. Takko. Ca să fiu sinceră, sunt mai multe lucruri care-mi plac la Takko, dar un lucru mic pe care-l apreciez mult este că întotdeauna mi se dă restul complet, chiar și dacă e vorba numai despre 1 ban. Deși fug de mărunțeii ăștia ca de nu știu ce molimă, apreciez că nu decid ei că nu-mi trebuie și mi-i oferă. Că aleg eu să nu-i iau, e treaba mea, dar e aproape singurul loc unde mi se întâmplă asta și categoric singurul loc unde mi se întâmplă asta consecvent.

2. Elzet Grup. Ei bine, știu că numele ăsta s-ar putea să nu vă spună mare lucru. Și nici eu n-auzisem de ei până de curând, pentru că sunt un magazinaș mic, de cartier, ba și într-o zonă în care eu ajung foarte rar spre deloc. De fapt, nici n-am ajuns vreodată la ei, dar am citit recomandarea unei prietene pe Facebook și atât de mult mi-a plăcut povestea, încât chiar am vrut să scriu și despre ei. Deci să vă spun – se făcea că-și renova apartamentul și, printre multe alte lucruri mari și mici, a avut nevoie și de niște rame pentru prize. A dat o comandă la Elzet și-a fost totul bine și frumos până când și-a dat seama că socotise prost și, de fapt, i-ar mai fi trebuit încă 2 rame. Atunci oamenii i-au promis că-i fac rost și de celelalte două, doar că furnizorul (străin) n-a considerat că merită onorată o comandă atât de timidă. Dar omuleții de la micul magazin de electrice promiseseră, așa că au scurmat peste tot unde-au putut ca să-și onoreze promisiunea. Din păcate, n-au reușit să găsească decât una din cele două, așadar, pentru că n-au reușit să se țină de cuvânt, au sunat clientul și au insistat să-i dea gratuit rama găsită. Să nu fiți cârcotași acum și să vă legați de preț! E o chestiune de principiu și, zău, atât de rar mi-e dat să aud povești despre consumatori fericiți, comercianți care chiar sunt atenți la nevoile clienților, (sau oameni care mai țin la cuvânt, în general) încât vă invit ca măcar online să le faceți o vizită.

Lucruri mici care-mi plac 2

1. Mega Image. Îmi place că la Mega Image îmi pun cei de la case cumpărăturile în sacoșe. Nu-s comodă de felul meu, ba chiar sunt antrenată să-mi bag repede cumpărăturile-n plase pentru că, neavând mașină, în hypermarket-uri mergeam de regulă cu un coș și nu cu un cărucior, deci casa era finish line și trebuia să dau repede din mâini. Însă e un lucru mărunt care mă scutește pe mine de un efort. Și pun pariu că și ei au beneficii – când umpli sacoșe pe bandă probabil că-ți faci un sistem, exercițiul optimizează timpul, iar asta înseamnă mai puțin timp petrecut la coadă, deci clienți mai puțin frustrați. Apoi, gestul în sine e cumva de apropiere și cred că ne gâdilă bine în punctul ăla soft pentru ”magazinașul de cartier”, doar că la asta se adaugă marele avantaj al unei game mult mai bogate de produse.

2. The PUB. Eu nu prea beau alcool și bere cam niciodată, dar am ajuns în The PUB grație unui sărbătorit. Mi-a plăcut că muzica e la un volum rezonabil, ceea ce e un mare punct în plus, pentru că, deh, exceptând cluburile, oamenii ajung în localurile din Centrul Vechi ca să vorbească unii cu alții, dar în atât de multe cafenele etc. trebuie să urli ca să te înțelegi cu omul de lângă tine. Mi-a plăcut și că stau bine cu ventilația, așa că, în ciuda faptului că se fumează înăuntru, hainele mele nu miroseau înfiorător când am ieșit de acolo. Dar cel mai mult mi-a plăcut sistemul de competiție – pub-ul ăsta face parte dintr-un lanț și undeva se proiectează în timp real consumul de bere din Top 10 (deși se pare că n-ai cum să-i bați pe praghezi :)). Ba mai mult, se proiectează și un Top 10 din localul în care ești și așa te tot iei la întrecere cu alte grupuri de la alte mese. E distractiv și pentru participanți și sigur profitabil pentru comercianți, căci de la un punct mi s-a cam părut că niște beri s-au turnat mai degrabă pentru un avantaj confortabil (da, masa la care eram a câștigat chiar dacă eu trăgeam media în jos :D).