Reclama Neumarkt – Cum se pronunță corect

Trebuie să recunosc că asta e prima reclamă pentru berea Neumarkt care-mi place. Și nu, nu pentru că ar fi vreo capodoperă, că doar țintește același core-target care răspunde la mesaje simple și umor de un anumit calibru. Dar îmi place că-mi arată ceva ce, din păcate, pare să-i preocupe prea puțin pe mulți – feed-back-ul din piață. Îmi place că au fost suficient de deschiși încât să priceapă că profilul consumatorului lor pare să aibă o problemă cu numele și apreciez că au recunoscut asta, ba chiar au abordat problema cu umor. Mă rog, genul lor de umor, dar e bine și așa:

Deși în general aș spune că e riscant să faci publică o asemenea problemă, calea sănătoasă e s-o recunoști și să încerci să-ți educi consumatorul. Sau, mă rog, în cazul acesta particular chiar s-ar putea să meargă cu a-i spune o dată, iar apoi, după ce vezi că n-ai cu cine vorbi, îl iei pe om așa cum e și vă continuați drumul împreună. De fapt, psihologic vorbind, asta-i singura cale de a rezolva o problemă – fie găsești o soluție, fie o accepți 🙂

Reclama Übernuts – Lecția de germană

Ce vă mai place mândra asta! 😀 Și cu câtă disperare mai căutați varianta necenzurată! 🙂 Da, da, vă știu. Ca orice posesor de site, am această putere dumnezeiască de a vedea pe ce cale de căutare ați ajuns aici 😉 Și regret să fiu eu aia care vă anunță, dar parcă-mi vine să spun că nu există celebra variantă necenzurată și nici nu va exista. Dar n-o să mă credeți și-o să dați Like la pagina lor de Facebook și-o să vă abonați la postările de pe YouTube, doar, doar o să apară și minunea aia cândva. De ce să vă mint? E o strategie grozavă din partea lor 🙂

Și ca să vă mai treacă amarul de după vestea asta, na și reclama cu lecția de germană. Spotul minunat în care blondina se dă jos de pe piston, dar își țuguie buzele senzual ca să vă învețe cum se pronunță corect umlaut-ul 🙂