Spot TV ING – Planuri financiare pentru copii

E greşit că atunci când aud “dar nu se poate şi cu iubire şi cu plan financiar?” mă gândesc la vorba aia românească “şi cu… şi cu sufletul în Rai nu se poate”?

Glumesc. Deşi, sincer, asta e prima conexiune pe care o fac. Dar poate e ceva în neregulă cu mine. Însă ceva ce mi se pare cu adevărat ciudat la reclama asta – forma mesajului. De fapt, discrepanţa dintre asta şi audienţă. Mesajul pare pentru copii, deşi ar trebui să ajungă la părinţi. Mi-e greu să cred că speranţa celor de la ING este ca mesajul să ajungă la copii, să le stârnească lor curiozitatea şi să meargă la părinţi să le ceară un plan financiar, aşa cum cer ciocolată sau nu ştiu ce jucărie doar pentru că văd la TV produsul…

Iniţiativa şi produsul mi se par lăudabile în sine. E important să ai un plan financiar pentru copiii tăi, iar în România nu există deloc educaţie în direcţia asta. Însă chiar cred că n-au ales deloc cea mai potrivită formă. Şi e ciudat, pentru că ultimele multe campanii ale ING mi-au părut chiar bune şi sunt sigură că s-au soldat (cel puţin în ultimii 2 ani) cu o creştere semnificativă a cotei de piaţă.

Advertisements