Reclama Orange – Dansează ca Millidge și Doig

Sincer, consumatorului din mine i se pare o idee cam tâmpițică, dar dacă ies din rolul ăsta și fac abstracție de considerațiile personale, îmi vine să spun că s-ar putea să fie o campanie de succes. V-am spus și ieri, când vorbeam despre campania pentru ciocolata Poiana, că-i mereu de bine să lansezi un demers în care să soliciți interacțiune, iar eu suspectez că alegerea asta a celor de la Orange s-ar putea să fie una foarte avantajoasă pentru ei:

De ce spun asta? Păi, mă gândesc numai la valul de emisiuni cu talente de tot felul care au apărut în ultimii ani și la marea de oameni care se prezintă mereu la preselecții. Adică, zău, realizați că numai Dansez pentru tine a avut 14 ediții?! Iar asta a fost doar prima emisiune care mi-a venit în minte, dar mai adăugați-i și pe cei care au vrut să-și manifeste abilitățile de dansatori la Românii au talent, sau la ce mai rulează pe la Antene ori la alte posturi.

E clar că există un mare apetit pentru miza pe care cei de la Orange o pun la bătaie – apariția TV. Unii poate speră la marea lor șansă de a fi descoperiți, alții vor doar să se distreze, or să mai fie și destui care să caute să se dea în stambă (chit că-s grozav de penibili și atât) etc. Lista motivațiilor sunt sigură că-i lungă și, bonus, înțeleg că există și beneficii imediate chiar și pentru cei care nu vor musai să apară la televizor 🙂

Advertisements