Reclama Milka – E OK să Ciocolată

Spoturi cam forțate, fade și cu umor îndoielnic, deși o să găsiți destui de acord cu ideea că e OK să Ciocolată oricând, oricum 😀

Îmi închipui că au vrut să lanseze noul ”pentru că automobile” și nici nu exclud că n-ar putea prinde la public, chiar și cu spoturi destul de slăbuțe în spate. Mă rog, eu una am sentimente amestecate și pentru tehnică, pe de o parte pentru că mi-e dragă limba română pură, dar pe de altă parte am o toleranță bună la licențe poetice-n lumea publicității, unde e atât de important (și-n același timp atât de greu) să te distingi din mulțime…

Cel mai reușit dintre cele trei mi se pare, de departe, cel cu biroul, pe care l-am și văzut la TV. Însă chiar și ăsta îmi dă o senzație acută de fals și artificial…

PS: Nu pot să nu mă-ntreb de ce au pensionat-o pe văcuța mov. Zău, Lila avea farmecul ei…

Advertisements