Reclama Piraeus Bank – winbank

Spotul pare să fie mai vechi, dar eu nu-mi amintesc să-l fi văzut până acum la TV. Oricum, îmi place, e foarte uman și plăcut și, deși cam toate băncile au optat, într-o formă sau alta, să comunice mai degrabă emoțional în ultimii ani, reclama asta are o căldură aparte:

Ce e diferit în ce rulează concret la televizor zilele astea e un adaos legat de winbank, un serviciu nou de la Piraeus Bank, despre care puteți citi mai multe aici.

Advertisements

Reclama OLX – Câștigă 1000 lei

Ah, umorul ăla! De ce? De autobază:

În rest, rămâne cum am stabilit data trecută – oamenii au înțeles care le e core-targetul și elaborează campanii pe măsură. Important e ca publicul-țintă să rezoneze cu protagoniștii spoturilor, să priceapă că pe OLX găsesc o gamă destul de bogată de produse și să înțeleagă clar că-i rost de făcut ușor niște bani (apropo, gândiți-vă un pic la suma pusă în joc și ce înseamnă asta). A, da, bonus un zâmbet sincer la final, că umorul brut e din tabloul potrivit.

PR românesc – bloggerii, review-urile și QuickMobile

Nu știu dacă au ajuns și în feed-urile voastre discuțiile despre QuickMobile, dar dacă le-ați văzut, să știți că au pornit de aici. Concret, Vlad Andriescu, un jurnalist de pe nișa IT, a primit un gadget pentru review și chipurile l-a ciufulit mai tare decât era cazul, așa că ar fi bine să plătească telefonul, fie direct, cash, ori prin publicitate la QuickMobile. Și de la postarea aceea bulgărele de zăpadă s-a tot rostogolit, s-a făcut mare și frumos (mai ales că a ieșit la suprafață faptul că n-a fost nici pe departe singurul care a primit mesajul cu pricina), iar la final povestea s-a transformat într-o problemă serioasă de imagine pentru cei de la QuickMobile. Mă rog, au încercat să dreagă busuiocul (destul de stingher, dacă mă întrebați pe mine) și au spus că au fost oarece probleme de comunicare internă, n-au niciun fel de pretenție, își cer scuze și, bonus, o să-și externalizeze PR-ul.

Partea proastă e că episodul ăsta s-ar putea să le fi distrus și investiția pe care au făcut-o recent cu iPhone 6. Din nou, nu știu dacă ați remarcat, dar la vremea lor au apărut articole despre asta pe multe dintre blogurile de top (de exemplu la Zoso). Sincer, chiar și eu, complet în afara fenomenului am considerat că a fost un demers foarte inspirat să facă rost rapid de noul model iPhone și să-l dea la un număr generos de nume cu influență în online. Și cred că, până la povestea cu Vlad Andriescu, au avut beneficii sănătoase din colaborarea cu bloggerii. Cu atât mai mult cu cât mă gândesc acum că probabil înțelegerea a fost tot în termeni de testare+retur și nu cum mi-am închipuit eu atunci, că le-ar fi făcut cadou.

Totuși, dacă e să fi ieșit ceva bun din povestea asta, sper că e o conștientizare a importanței PR-ului de calitate, pentru că departamentul ăsta are el însuși o mare problemă de imagine. De fapt, nișa asta se asociază în general cu un fel de portret-robot definit de eticheta ”piarizdă” și întruchipat într-un fel de tută care nu face mare brânză și gravitează într-un birou mai mult pe considerentul fizic decât intelect. Cumva, cred că percepția utilității și competenței s-ar putea să fie mult sub secretară și nici aia nu-i văzută prea des ca fiind mai mult decât o făcătoare de cafea glorificată. N-am motive să nu-mi explic de ce se văd adesea lucrurile așa, dar poate ar fi bine să reținem că PR-ul bun poate să te scoată curățel și frumos mirositor din orice treabă maro și puturoasă. Mă rog, PR-ul face el multe lucruri și o pondere sănătoasă din utilitate e tocmai să nu te bage-n treburile alea maro, dar calitatea se vede fix atunci când te lovești de aisberg. Oamenii cu adevărat buni la chestia asta reacționează repede și eficient, iar la final nu doar că nu te scufunzi, dar prinzi și-un pic de avânt în pânze. Adică, să fim serioși, crize de imagine/comunicare apar inevitabil, dar gestionarea lor face diferența între catastrofă și succes.

Categoric, povestea cu bloggerii și QuickMobile n-a fost un succes pentru retailerul telecom, iar eu cred că-mi iau niște popcorn și aștept cu interes să văd ce mutare vor face următorii la rând, cei care vor primi serviciul externalizat.

Campania electorală și Social Media

Mediafax a făcut o analiză referitoare la ”ce și cât postează prezidențiabilii pe Facebook și care sunt efectele” și cred că merită citită pe-ndelete. De fapt, cred că e mult mai interesant de urmărit tipul de conținut, pentru că asta ne arată cu adevărat poziționarea (și, mai departe, specia de electorat pe care mizează fiecare). Altfel, cifrele de la capitolul ”efecte” pot fi foarte înșelătoare:

Ponta este urmat în top de Klaus Iohannis, cu 34 de postări 111.205 like-uri, 4.444 comentarii şi 7.480 share-uri, Elena Udrea – 26 postări, 59.382 like-uri, 2.731 comentarii şi 2.967 share-uri, Szilagyi Zsolt – 8 postări, 625 like-uri, 7 comentarii şi 95 share-uri, Călin Popescu Tăriceanu – 6 postări, 382 like-uri, 40 comentarii şi 50 share-uri şi Dan Diaconescu. cu o postare, care a adunat 47 de like-uri, 21 de comentarii, dar care nu fost distribuită de nimeni.

De ce? Păi, chiar făcând abstracție de categoria ”postacilor” (da, chiar există oameni plătiți să posteze fel de fel de minuni prin fel de fel de locuri), cifrele cu pricina nu înseamnă mare lucru dacă nu le raportezi la cât s-a investit în promovare, iar la aceste cifre nu cred că au avut acces cei de la Mediafax. Adică, să fim serioși, epoca reach-ului organic a cam apus pe Facebook…

Însă e foarte interesant cât de mult s-au schimbat lucrurile din 2009. Un exemplu de cum arătau lucrurile, la cald, atunci găsiți aici (și sigur e ceva ce merită recitit astăzi). Dar îmi amintesc și eu că am făcut în perioada aceea un proiect pentru un curs la Master, iar din analiza mea de atunci rețin sigur că mult-iubitul Crin Antonescu posta ridicol de rar și numai chestii absolut plicticoase, scrise la persoana a treia, într-un stil total impersonal și fără substanță. Mie mi s-a părut că era un fel de a fi prezent pentru că i s-a spus că trebuie și a bifat asta în treacăt. Altfel, sigur, erau destui care vedeau în el atunci marea speranță, reach-ul organic era încă rege, așa că activitate era destulă pe pagina cu pricina.

Ei bine, azi nu mai merge așa. În spatele fiecărui cont de candidat (mai serios) se vede o strategie sănătoasă și parcă-mi vine să spun că se chinuie cu toții să ajungă și la electoratul tânăr, atât de dezinteresat de subiectul politică (și cam pe bună dreptate, căci categoria asta nu prea se simte reprezentată). În plus, campaniile lui Obama au fost exemple clare de alegeri câștigate prin forța Social Media și tare mi-e că anul ăsta s-ar putea să fie primul în care câștigătorul nu va mai fi ales (exclusiv) pe bază de autocare și pungi de făină/sticle de ulei. Nu mă iluzionez că fenomenele astea nu vor mai apărea. În fond, electoratul acela e stabil, numeros și e foarte ușor de mobilizat (apropo, n-am să înțeleg vreodată de ce n-ai lua făina de la X-ulescu și n-ai vota, totuși, cu cine simți tu). Însă cred cu tărie că balanța se va înclina altfel la următorul scrutin…

PS: Probabil am să-mi blestem zilele pentru că am să scriu asta, căci e mereu o idee foarte, foarte proastă să te lansezi în discuții cu iz politic, dar cel puțin până acum, mi s-a părut că cei care se ocupă de pagina lui Ponta sunt cei mai inspirați. Da, a ieșit cu scandal povestea cu Simona Halep, dar până la urmă n-a fost publicitate mincinoasă, ci pur și simplu o mișcare abilă. Dar la fel de adevărat e că ‘mnealui e-n campanie de mai mult timp ca alții. De fapt, în ultima vreme pare să se fi lansat tare Johannis, cu mesajele din categoria ”S-a putut în Sibiu. Se poate în toată țara.” (apropo, e interesantă alegerea pentru numele de Iohannis, o formă ceva mai neaoșă decât cea cu J, dacă tot e originea una dintre contrele oponenților). În rest, Monica Macovei comunică bine, frumos, curat, corect și are o mie de calități ca om, dar charisma clar nu e punctul ei forte și-mi pare rău s-o spun, asta contează. Iar despre Elena Udrea și pozele ‘mneaei din alimentarele de provincie din care-și cumpără salam Victoria în timp ce e cu iPad-ul sub braț chiar n-aș vrea să spun nimic 😀 . Ceilalți din cursă n-au ajuns spre mine cu niciun fel de mesaj și asta cred că spune suficient și despre ce și cât de bine fac 🙂

PPS: Singura certitudine a următoarelor alegeri pare să fie campania foarte, foarte dinamică și interesantă ce le va precede.

Publicitate pe Facebook 3

Pe lângă multitudinea de reclame sponsorizate la super-job-uri în domeniul videochat-ului, o reclamă care mi se bagă des pe gât în fluxul de știri de pe Facebook e asta:

ceasmania

Și-s curioasă dacă sunt singura pe care o râcâie gândul că fata aia n-are ceas 🙂 . Poza în sine e foarte frumoasă și, din multe puncte de vedere, foarte bine aleasă. În fond, ceasurile (mai scumpe) fac parte dintr-o categorie de produs care nu-ți vinde un obiect în sine, ci o experiență, un vis, o idee de stil de viață, acces într-o anumită ligă etc. Așa că mașina din poză și tânăra superbă asortată se potrivesc de minune într-un anumit tablou.

Dar pe lângă faptul că senzualitatea și luxul (aparent accesibil) vând, pe mine mă sâcâie cumplit că pe încheietura ei nu stă un ceas… E foarte posibil să mă uit eu prea critic la lucrurile astea, dar mie mi se pare un detaliu important. Altfel, sigur, chipul frumos, promisiunea unei reduceri generoase și gândul la o marcă scumpicică s-ar putea să fie suficiente pentru a convinge o întreagă categorie de potențiali clienți…

Mă rog, ar mai fi de spus și că ”GUESS watches” sau ”-60%” sunt trântite cam grosolan peste poză, dar asta ar fi tot ceva de finețe.

Reclama Raiffeisen – Teatru

Am să fiu nesuferită dacă am să spun că nu, nu mă întreb cum a început totul? 🙂 Bine, hai să reformulez – cadrele alea de la început care includ întrebarea din start nu sunt suficient de atipice încât să fie cu adevărat provocatoare și să-mi stârnească (mie, cel puțin) curiozitatea. Abia când mai ies din close-up (adică după ce termină naratorul de pus întrebarea) parcă mai pui cap la cap niște lucruri din scenă și devine mai sugestiv că e ceva mai altfel…

În rest, nu știu, povestea asta vrea să fie într-un fel, dar mie nu mi se pare că reușește până la capăt. Rețin că și Raiffeisen a decis să se poziționeze mai uman dacă a ieșit la înaintare cu ”totul începe cu un sfat bun” și spotul chiar e diferit, dar e ceva off la reclama asta. Altfel, strict emoțional, s-ar putea să atingă butoanele care trebuie – chit că au ales un protagonist bărbat, tind să cred că au mizat mai mult pe publicul feminin, de regulă mai sensibil la asemenea povești și celebru pentru gena cheltuitoare (chiar cu bonus de tendință când e fără cash, căci psihologic nu-i simți cum se duc 😀 ).

Happy Studio – Videochat-ul și mașina

Cred că oamenii ăștia de la Happy Studio au băgat colosal de mulți bani în publicitate pe Facebook, pentru că eu una sunt bombardată cu reclamele lor, în special cu astea cu mașina:


Și mi se pare foarte interesant că au descoperit ei că marele vis al fetițelor dintr-o anumită categorie este să aibă o mașină frumoasă. Nu glumesc, chiar cred că pentru un anumit segment ăsta pare să fie marele exponent al reușitei. Mă rog, cum am mai scris și aici, mi se pare că videochat-ul e cumva alternativa celor care mai și visează la oarece independență financiară. Însă nu pot să nu apreciez că oamenii ăștia de la Happy Studio și-au făcut temele, au investigat ce aspirații are target-ul lor și comunică în consecință 🙂