Reclama Orange – Millidge, Doig și Beneficiile Flexi

M-am uitat la reclama asta, am zâmbit iar grație celor două mascote animate (mai ales că e unul dintre spoturile în care nu-s grozav de gălăgioși cei doi), dar s-a întâmplat să fiu mai atentă ca de obicei la produsul pe care-l promovează (poate și pentru că m-au făcut foarte curioasă unde bat cu permutările alea de borcane). Mi-a stârnit curiozitatea ideea de a ”alege ce-ți sună bine”, așa că am ajuns inclusiv pe site-ul Orange să citesc mai mult…

Sigur nu sunt în target pentru că am abonament (întâmplător fix Orange) de vreo 12 ani și nu m-a tentat niciodată să mă întorc la formula PrePay, dar uitându-mă la opțiunile astea ”flexi” m-a lovit o revelație – cât de mult s-au schimbat lucrurile! Primul meu telefon mobil arăta fix așa:

Mi l-a pus maică-mea în brațe când și-a făcut ea upgrade și, la vremea aia, în 2002, când eram și fix înainte de liceu, m-a umplut de mândrie. Da, știu, pare ridicol azi, dar pe atunci… Ce să zic? Nu era chiar echivalentul nou-lansatului iPhone 6, dar intrasem într-o categorie destul de elitistă a posesorilor de telefon mobil. Câteva luni am fost și eu ”pe cartelă” și veșnic n-aveam credit. Firește, un serviciu elitist are și prețuri pe măsură, așa că-n vremurile alea era scump orice (minut în rețea, minut național, SMS, oho, de internaționale nu prea te puteai atinge 😀 ) și nici nu-mi amintesc să fi avut mare lucru inclus (15 naționale parcă avea tata cu abonamentul lui business). Acum, chiar și cele mai ieftine oferte au sute de minute (măcar în rețea, deși curge și cu naționale, ba chiar și cu internaționale), mesaje la discreție și parcă inclusiv cu traficul de Internet mobil încep să fie operatorii ceva mai darnici. În schimb, pe atunci ne antrenam intens să ”nu ne prindem la bip”, să comunicăm intens și condensat prin primele 3 secunde de apel (parcă primele  3 nu se taxau, nu?), ne înghesuiam într-un SMS etc. Ce semăna vag a facilitate pe atunci erau numerele favorite în rețea, dar parcă nici cu alea nu vorbeai chiar gratuit la-nceput, ci pur și simplu aveau tarif mai mic…

Așadar, reclama asta a reușit, fără să vrea, să trezească azi în mine un val de recunoștință… Aproximativ acum ”jumătate de viață” îmi dădeam întâlnire cu prietenii la marile repere din oraș și n-aveam niciun fel de mijloc prin care să le spun dacă întârzii sau dacă a intervenit ceva și nu mai pot ajunge. Astăzi n-am decât să aleg dacă sun, scriu un SMS ori le comunic prin Facebook/WhatsApp/Telegram/e-mail etc. De fapt, din sutele de minute din abonament nu cred că mai consum o oră, legat, într-o lună (apropo, Dumnezeule, cine vorbea alea 3000 de minute de la Cosmote?!), SMS-uri nu cred că scriu mai mult de 5/lună și totuși comunic mult mai mult decât oricând cu cei 2 Gb de Internet mobil care mie, deocamdată, îmi sunt (de regulă) mai mult decât suficienți… OK, poate nu e ideal că am devenit cam dependenți de un device și cam intrăm în panică atunci când rămânem fără baterie (apropo, Samsung, iPhone sau orice altceva, dar am să mă declar complet cucerită abia atunci când o să mă țină bateria cât mă ținea la Nokia dintr-a unșpea). Oricum, cred că încă avem mai multe beneficii din asta decât motive de îngrijorare pentru dependență și nu pot decât să fiu fericită că trăiesc în epoca asta minunată! 🙂

Advertisements

Campanie Digi – Belgravistan

Prima dată am văzut un afiș întins aproape pe un bloc întreg și, sinceră să fiu, mi s-a părut complet fără noimă textul. Era ceva de genul ”cum o să vină pe lume copiii noștri cu prețuri atât de mici”? Și trebuie să recunoașteți că, rupt din contextul campaniei TV, sună cel puțin SF mesajul ăsta. De fapt, mi s-a părut atât de off, încât nici n-am avut vreun fel de curiozitate să mai investighez. La fel de senin recunosc și că nu mi-a stârnit absolut deloc curiozitatea spotul TV nici la primul contact, nici la al doilea. Chiar am avut senzația că-i o știre, nu mi-a captat atenția și până la urmă am prins doar frânturi de fiecare dată, frânturi care, la fel ca mesajul de pe afiș, n-aveau niciun sens rupte din contextul mai larg.

Azi am ajuns să mă uit la reclame, la recomandarea cuiva, și sunt destul de plăcut surprinsă, deși încă am sentimente mixte. Ideea în sine e bună, dar e păcat că necesită atât de mult timp pentru ilustrare relevantă. Adică e curajos să faci spoturi atât de lungi, sunt bine făcute, sunt pline de ironii fine și umor sănătos, dar riscul e să pierzi omul pe drum. Apoi, de dragul conceptului, e o idee faină să creezi o limbă proprie Belgravistanului, dar pierzi prin faptul că audiența chiar trebuie să stea cu ochii pe TV și subtitrare pentru a înțelege exact despre ce e vorba. Gândiți-vă că un spot în limba maternă te mai prinde și dacă nu ești neapărat atent sau, mai bine, te face să memorezi, subconștient, niște aspecte.

Oricum, eu una apreciez demersul și, în ciuda minusurilor pe care le văd, mi-ar plăcea să aibă succes:

Reclame Vodafone – Cartela Cartelelor

Tura asta parcă le-a cam secat inspirația și, după mine, singurul lucru notabil din seria asta de spoturi e serviciul în sine. Chiar e o idee interesantă să fii ”recompensat” cu trafic de internet pentru cât vorbești. Bine, sigur n-au făcut asta din bunătatea inimiii lor. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că eu vorbesc cel mult 45 de minute/lună la telefon, dar folosesc mai mult de 1 Gb trafic și observ la mulți că aleg să comunice din ce în ce mai mult în scris, prin rețelele sociale sau aplicații gen WhatsApp sau Telegram. Deci s-ar putea să caute să-și ridice un serviciu în scădere, folosindu-se de o relație cu unul în plină creștere.

În fine, revenind la spoturi, e ciudat că reclama, care ar trebui să ambaleze frumos produsul, e mai puțin interesantă decât serviciul în sine… Sau poate că așa mi se pare doar mie, iar publicul-țintă (aparent un pic mai tânăr ca mine) rezonează cu situațiile (deși, chiar și așa, fata cu selfie-ul vorbește tare monoton, iar băiețașul cu mustăcioara hipsterească s-ar putea să fie greu de plăcut de prea multă lume). În rest, nici nu-s convinsă că transmit chiar cele mai sănătoase mesaje și mă sâcâie că toți au ceva de demonstrat altora, dar poate că așa-i și realitatea ”din teren”:

Reclama Romtelecom Minute nelimitate cu Pavel Bartoș

Cred că nu mai e un secret pentru nimeni că telefonia fixă e în cădere liberă, dar până când nu devine complet inutilă, e un produs care trebuie vândut, nu? Și-n ciuda faptului că Romtelecomul a avut o bucată bună de timp monopol pe piață, am impresia că în ultimii ani RCS&RDS le-a mâncat bine din cota de piață, așa că e musai să iasă în evidență. Cum? Evident, cu o ofertă care sună bine și cu un spot pe măsură. Iar ideea de ”minute nelimitate” sună bine, chiar dacă în realitate se referă doar la anumite apeluri. Însă reclama, cântătoare și difuzată cu o frecvență sănătoasă, îți bagă bine-n cap bucățica aia cu ”neliiimitaaate” :). Plus că Pavel Bartoș e o alegere bună, pentru că știu sigur că are priză la public, în speță la publicul peste o anumită vârstă și aș pune pariu că segmentul de piață pe care poate miza cel mai mult Romtelecom e fix pe intervalul ăsta de vârstă. Și mi se pare o alegere bună și pentru brandul global – Cosmote și Romtelecom sunt 1, așa cum Smiley (care are o asociere puternică deja cu rețeaua de telefonie mobilă) și Pavel Bartoș sunt percepuți ca un grup unitar grație PRO TV-ului.

Așa că tind să cred că-și atinge bine publicul țintă, cu atât mai mult cu cât și eu cânt acum în gând jingle-ul, chiar și în condițiile în care nu mă interesează absolut deloc produsul și nici nu e genul meu de spot.