Lucruri mici care-mi plac 4

Am ajuns prin Auchan Titan și foarte aproape de intrare mi-a sărit în ochi o ofertă Lego. Mie întotdeauna mi-au plăcut minunățiile astea și sunt câțiva ani de când cochetez serios cu ideea de a-mi cumpăra o găletușă de piese, dar nu prea găsesc piesele de bază și atât… Au apărut o mulțime de variante care te îndeamnă să construiești orașe, spitale, fortărețe, ba chiar macarale, roboței etc. Însă eu am nevoie de piese brute, pentru că-mi place libertatea de creație. Bine, înțeleg că eu, la 25 de ani, nu-s chiar în targetul principal și pentru copii s-ar putea să fie util și educativ să învețe să construiască după o structură, să învețe cum funcționează niște chestii etc. Dar cert e că eu am tot ținut-o pe a mea cu piesele de bază și, deși nu pot să spun că am căutat constant și concentrat, niciodată n-am găsit ce căutam. În schimb, m-am uitat pe site-ul din State la un moment dat și parcă mi s-au părut și cam scumpe, dar cine știe? Poate dacă într-adevăr le găseam vreodată într-un magazin făceam concesii la preț 🙂

Dar grație Auchan cred că mi-am mai potolit o vreme ”piticul”. Au încheiat un parteneriat cu Lego și puteți cumpăra câte un pahar de piese – mic (250 ml) la 9,99 RON sau mare (500 ml) la 17,99 RON. Inițial mi-a sunat foarte ciudat oferta asta ”la pahar”, dar până la urmă am cumpărat un pahar mic și, după ce am compus și re-compus piesele acasă de câteva ori, mi-am făcut a doua zi drum încă o dată pe la Auchan și pentru un pahar mare:

Lego

Sincer, a fost un preț destul de mic pentru o bucurie destul de mare și sper că se vede că nici nu-s chiar puține piese. În plus, cu ocazia acestui articol am reușit să aflu și că Lego și-a deschis un magazin propriu în București, în noul mall Promenada. Așadar, de ce să mint? Probabil că am să trec și pe acolo zilele astea, deși e o zonă în care ajung foarte rar spre deloc și-n paralel mai și sper că am să mă abțin de la alte achiziții. Cu toate că măcar o placă din aia de bază pentru construcție n-ar fi rea… Economisește un rând întreg de piese pe care nu le mai irosești doar așa, de dragul consolidării bazei 😀

PS: Poate v-am stimulat și vouă puțin sufletul de copil, cu sau fără Lego :). Pentru că (mai ales în perioada asta) e păcat să nu-l scoateți și pe el la joacă…