Reclama Ciuc Radler – Bere altfel

Normal, ieri când căutam falsul spot Ciuc (care era de fapt la Ursus) am dat și peste reclama lor autentică (nu că și-ar fi actualizat asta și pe site). Îmi place că au continuat pe linia lui ”îndrăznește”, îmi place că e chiar altfel decât restul spoturilor pentru beri fructate și au încercat inclusiv vizual o abordare inedită (gen filmare cu GoPro). Dar nu pot să nu observ (și asta nu e neapărat de rău) că pare să fie prima bere cu lămâie care țintește clar segmentul masculin – e agresivă, sportivă și cu protagoniști bărbați. Și, culmea, vorbim despre o bere care se laudă că ar fi de fapt 63% limonadă…

Advertisements

Reclama Redd’s Mojito – Viva la Fiesta

În sfârșit a ieșit cineva din lumea berii mult din zona de confort și a planificat o campanie care chiar iese din mulțime! La fel, apreciez că brandul Redd’s tot experimentează cu arome noi și, deși în mintea mea sună ciudat notele de mentă în bere, până la urmă fix așa mă gândeam și la lămâie până nu demult și uite cât de populară e azi berea cu arome frucrate!

PS: Mi s-a părut interesant că avertismentul tipic care încurajează la consum moderat de alcool a fost înlocuit cu ”nu consuma alcool în timpul sarcinii”. Mă rog, pe mine mă cam irită că nu știu asta chiar toate femeile, dar publicitar vorbind apreciez că par să fie foarte atenți la fel de fel de detalii în actul ăsta de comunicare cu targetul lor principal feminin.

Reclama Ursus Cooler

O reclamă la bere care începe ca o reclamă la vodcă, deci un pic altfel. Cel puțin la început, pentru că finalul mi se pare că seamănă izbitor de mult cu spotul Bergenbier. Dar de început începe bine și poate că o fi suficient ca să se evidențieze cât de cât din noul val de beri cu lămâie…

Reclama Redd’s – Creator de gust

Dacă îmi amintesc eu bine, Redd’s a fost prima bere cu lămâie care a apărut pe piața românească, deși la vremea respectivă (2010?) o promovau cu sloganul ”too tasty for men”. Doar că lucrurile s-au schimbat rapid și s-ar părea că bărbații s-au dovedit cel puțin la fel de interesați ca femeile de noile sortimente de bere. Și în ciuda faptului că promovarea de nișă are uneori avantajele ei, cei de la Redd’s probabil că și-au făcut bine calculele și au constatat că ar fi pierdut destul de mult dacă ar fi insistat să se adreseze în continuare exclusiv femeilor. Așa că nu e de mirare că au renunțat la vechiul slogan și au optat pentru ”creator de gust”.

Totuși, noul spot nu se îndepărtează brutal de vechea linie. Cel puțin vizual, accentul cade în continuare pe aspecte apreciate mai degrabă de consumatoare, însă au apărut în cadru și domnii. Așa că, global, mi se pare o tranziție subtilă și potrivită, chiar dacă reclama în sine nu e neapărat specială (de fapt, e cam spotul clasic la bere, cu terase și prieteni care se simt bine împreună):

Reclama Bergenbier Fresh Grapefruit

Încep prin a vă spune că eu nu beau bere. Dar chiar și așa, mă fascinează fenomenul berii cu suc de fructe. Până acum câțiva ani berea se asocia cu forță, cu ideea de brut, cu amăruiul asumat etc. Chestii serioase pentru latura aia sălbatică a bărbatului modern care e încorsetat de fel de fel de rigori sociale, dar înăuntru e tot bestia aia neîmblânzită. Însă presupun că în ultimii 2-3 ani bărbații au început să-și dezvolte și o altă latură. Altfel, nu-mi explic exact cum un produs (lansat inițial pentru femei, dacă nu mă înșel) e din ce în ce mai popular, ba chiar a lansat o cursă pentru o inovație a gustului. Deodată, lămâia nu mai e destul. Anul trecut apăruse, timid, de la Redd’s berea cu merișoare, dar și asta era marketată anume pentru femei (din nou cu mențiunea ”sper să nu mă înșel”, dar sloganul parcă era ”prea bun pentru bărbați”). Dar anul ăsta se fac vizibil niște pași înainte; de pildă, Becks’s cu lime – o abordare destul de cuminte, pentru că rămâne în spectrul cunoscut, testat deja ca fiind de succes, dar cu un ceva puțin altfel, suficient cât să îi distanțeze de concurență. Iar Bergenbier face un pas mai curajos cu un mix de bere și fresh de grapefruit.

Din punctul meu de vedere, care nu asociez berea decât cu gustul amar, grapefruitul e probabil fructul care se potrivește cel mai bine cu băutura asta alcoolică, însă nu pot să am niciun fel de părere vizavi de gust. Totuși, pot să apreciez că Bergenbier are o abordare curajoasă inclusiv în spot, pentru că pare să se adresez în primul rând bărbaților (actorii principali ai reclamei fiind bărbați), iar asta n-am prea văzut în reclamele pentru genul ăsta de bere. E clar că accentul s-a mutat ușor de la un produs pentru femei spre un produs menit să satisfacă nevoile ambelor sexe, dar mi se pare că ceilalți producători de bere din specia asta au tot așteptat ca cineva să facă pasul decisiv spre targetarea explicită a bărbaților, iar Bergenbier pare să fi făcut chiar asta. De asemenea, îmi place mult cum au integrat în text ideea de prietenie. Până la urmă cu toții asociem brandul ăsta cu sloganul ”prietenii știu de ce”, nu? 🙂