Reclama BestJobs – Mii de Joburi!

Uau! Nu pot să cred că insistă cu formatul ăsta! Aproape e amuzant că au făcut asta din nou, deși refuz să cred că au reluat urătura asta urlătoare pentru că a funcționat grozav data trecută. Adică, zău, oriunde vezi asta e o ploaie de comentarii negative dedesubt. Ba chiar am văzut și oameni care-i anunțau pe indivizii de la BestJobs că renunță la platforma lor, fix din cauza penibilului acestui spot.

Și la fel de uimitor mi se pare că noua formă grafică (că doar aia auditivă e la fel de enervantă) înglobează armonios fix spotul după care s-au „inspirat” inițial. Adică e tâmpit, e furat și acum l-au re-lansat la fel de tâmpit, dar cu ironie pentru sursa furtișagului? Uau!

A, pardon, poate-i auto-ironie? Bad save…

Advertisements

Reclama BestJobs – Joburi JOBURI JOBURI pe pâine

Dragă BestJobs,

Cu ocazia asta inaugurez oficial categoria ”Dafuq did I just see?!”. Am mai avut câte-un ușor impuls să fac asta în trecut și după alte vizionări de spoturi (ba chiar am și exclamat în scris în ”analiza” reclamei cu grădinarul și maioneza), dar n-am fost niciodată atât de motivată ca acum:

Sincer, e genul de situație în care parcă mi-e cam rușine să abordez subiectul și chiar mi-e jenă de jena lor (inclusiv a protagoniștilor și, zău, nu știu cu cât ar trebui să mă plătească cineva ca să mă fac de… job… în halul ăsta în spațiul public; de fapt, nu, nu, am mari dubii că aș susține o asemenea reprezentație și-n initmitatea casei).

Așadar, oameni buni, dacă tot aveți platformă de recrutare, recomandarea mea călduroasă e să dați acum-ACUM un anunț pentru altă agenție. Habar n-am cine a făcut duda de mai sus și pe cuvânt că nu merită efortul să caut (asta dacă și-l asumă careva), dar spotul ăsta nu trebuia să vadă lumina zilei și nu pot să nu mă întreb cum de nu s-a sesizat nimeni din lanțul decizional înainte de difuzare…

Și nu, nu cred că vă puteți amăgi că tura asta o să funcționeze mitul cu publicitatea negativă care cică ar fi tot publicitate utilă. Nici măcar o brumă de speranță pentru eficiența repetiției nu întrezăresc. Altfel, sigur, n-am niciun dubiu, lumea o să audă despre reclamă și n-o să vă confunde, dar mi se pare foarte, foarte, foarte improbabil să existe orice fel de consecință pozitivă (pe termen scurt, mediu și lung).

Iar dacă e să fac o comparație cu ultima campanie eJobs, care a arătat cam așa:

Mă rog, nu prea se poate face o comparație și, chiar dacă unora s-ar putea să li se pară cam fad demersul celor de la eJobs, e clar că se poziționează cu totul altfel și că și-au consolidat parteneriate în altă ligă. Bonus, dacă mi-aș uita jumătate de creier în cealaltă pălărie și ar putea să mi se pară vag amuzantă reclama urlătoare, când mi-aș căuta de lucru aș opta pentru partenerul sobru… Știi, râdem, glumim, dar munca-i treabă serioasă.

PS: Am încercat să-mi găsesc cuvintele, dar percepțiile se condensează cel mai bine vizual și oricum aș întoarce-o rămân la prima mea impresie:

Nu, una nu e suficientă:

PPS: Comentariile de pe Facebook sunt infinit mai bune decât spotul 😀

[UPDATE] Pff, nici măcar nu e idee originală?! 🙂

Plus că, zău, reclamele se adaptează cultural. Voi ați văzut ce dubioșenii se vizionează/cumpără/joacă în partea aia a lumii? Poate la ei are sens în context. La noi abia dacă le-au bătătorit un pic drumul ficații ăia care-mi urlă din TV în spoturile Antrefrig