Campanie Crucea Roșie – Visul lor, coșmarul tău

E un spot despre care vreau să scriu de câteva luni, dar nu e de găsit nicăieri. Și e mare păcat pentru că e foarte bine făcut. Sau cel puțin asta reușesc să-mi amintesc, căci am dat peste el o singură dată. De fapt, imediat după vizionare l-am căutat online și la vreme aia nici măcar n-am găsit vreun rezultat relevant pentru ”visul lor, coșmarul tău”. Între timp văd că au apărut timid 2 referințe spre Crucea Roșie. Și iar e păcat. Eu sunt absolut sigură că s-ar fi propagat frumos pe Internet, pentru că mie mi-a rămas în cap deja de câteva luni și asta după o singură ”expunere”. Dar cum să cer așa ceva când (din nou spun din păcate) nici pe site nu apar prea multe informații, iar în momentul în care scriu asta link-ul spre ”Despre campanie” duce la un mesaj de eroare – ”Ups! Pagina nu a fost găsită. Încercați și varianta de căutare de mai jos”. Nici nu e de mirare că site-ul a contorizat până acum fix 98 de formulare descărcate, ceea ce sunt sigură că e foarte puțin.

Însă oricâtă frustrare mi-ar genera promovarea asta defectuoasă, orice cauză a Crucii Roșii merită susținută, așa că vă invit să vă gândiți și voi dacă nu merită cei 2% din impozitul vostru pe venit, 2% pe care oricum îi dați undeva, fie că alegeți destinatarul sau nu.

Advertisements

Spot Campanie Asociația Inima Copiilor

Un spot pur și simplu bine făcut, cu un mix optim de rațional și emoție. Și însăși abordarea, centrată pe motivele principale care limitează aportul de donații (complicațiile birocratice, teama că banii nu vor fi folosiți corespunzător sau credința că e o sumă prea mică pentru a conta), mi se pare foarte inspirată. Iar răspunsul pentru temeri e cu atât mai potrivit. De asemenea, îmi place și că trece un pic peste sentimentul de compasiune (destul de previzibil pentru genul ăsta de campanie) și ne gâdilă mândria dacă e să fie cea mai mare secție din Europa de Est. A, și  îmi mai place și pentru că face trimitere foarte clar la blog (care și el e activ, actualizat și bine construit) pentru informații punctuale vizavi de rezervele potențialilor contribuabili. N-ai cum să spui suficient de mult despre așa ceva în 30 de secunde, așa că timpul ăsta scurt mi se pare folosit foarte bine în forma asta: