Reclama Poiana – Descoperă micile plăceri

Observ că e foarte căutată reclama asta nouă pentru ciocolata Poiana, așa că poate-și merită locul aici. Spotul chiar nu m-a dat pe spate și probabil că uitam cu desăvârșire să scriu despre el dacă nu observam că-i atât de popular, dar pot să admit că ideea campaniei e bunicică. Chiar sunt un mare fan al lucrurilor mici care, de fapt, sunt mult mai mari și importante. Mă rog, nu-i neapărat cel mai original demers și pot să vă dau un exemplu destul de recent chiar din lumea ciocolatei (cu Milka) – chit că nu-i fix aceeași poveste, mie mi se pare periculos de aproape de ceva ce, până la urmă, a făcut concurența 🙂

Oricum, e genul de campanie cu care mulți consumatori par să rezoneze și în consecință relaționează activ, iar ăsta nu-i deloc un lucru mic în publicitate:

A, și mi se pare corect să spun că mi s-a părut de la bun început o idee bună că au ales să ruleze și un spot care să exemplice conceptul – cel cu dimineața de Duminică:

Totuși, site-ul micileplaceri.ro (care până la urmă e și nucleul campaniei, că doar acolo ar trebui împărtășite micile plăceri), are un imens defect – fontul! Și asta v-o spune un om care a fost acuzat din când în când că îndrăgește un pic prea mult fonturile din categoria ”handwritten”. Înțeleg că-i firesc să întruchipezi conform un concept ”warm & fuzzy”, dar fonturile greu de citit cred că intră lejer în top 5 ”așa nu!” al ABC-ului de usability la un site.

Reclama Zuzu – Acum e momentul!

Cred că am remarcat noile ambalaje înainte de a vedea spotul și mi s-a părut o idee foarte, foarte bună. Sunt simpatice, practice, ne gâdilă bine-n ”American dream” și clar se disting de toate celelalte (inclusiv ca volum). Bonus, pun pariu că gospodinele din toată țara le vor găsi n utilizări practice și după ce vor termina laptele din ele.

Oricum, e de înțeles de ce a trebuit să apară și un spot care să facă tuturor cunoscut noul ambalaj și-mi place conceptul spre care s-au orientat. Doar că, nu știu, mie mi se pare că povestea cam sfidează logica pe ici, pe colo. Dar chiar și așa a ieșit o reclamă destul de OK, caldă, cu mult zâmbet, cu emoții pozitive-n conjuncturi de tot felul, cu copii, cu prieteni, cu familii fericite etc. și la final chiar te lasă cu o stare bunicică:

Reclama Patriot – Patriot să fie că motive de sărbătoare se găsesc

La prima vedere par ieftine și ridicole, dar mă văd nevoită să mărturisesc că, după o analiză mai atentă, copy-ul nu e chiar fără substanță 🙂 . Oricum, dacă e să mă iau după cadru, personaje și aspectul general al produsului, cred că nu greșesc dacă îmi închipui că target-ul are un anumit specific. Însă apreciez că a ieșit un mix rezonabil de umor brut și umor ceva mai fin. Și nici ideea de a găsi motiv de sărbătoare în orice nu e rea deloc, cu extra-bonus că și-au dat silința să găsească o rază de optimism în fiecare zi a săptămânii. Normal, unele-s mai reușite și altele mai puțin, dar cred că dacă-ți pui în pranteză prima reacție și pachetul de preconcepții, poți să găsești câte ceva de apreciat în campania asta:

OK, recunosc, la spotul cu ziua lui Chichi Chan încă mai deliberez dacă e foarte bun sau de-a dreptul ridicol, dar mi-a furat un zâmbet și clar e un motiv foarte creativ de sărbătoare 🙂