Reclama Mennen Speedstick – Păianjenul

Cineva mi-a comunicat astăzi la postarea Antrefrig că ar fi ”cea mai enervantă și tâmpită reclamă văzută vreodată pe televiziunile românești”. Mă rog, dacă e să fim sinceri, eu cred că-i concurență mare în topul spoturilor enervante și tâmpite, iar bietul purceluș albastru, chiar și agresiv și urlător cum e, nu cred că prinde podiumul. Oricum, la așa ceva e mereu și chestiune de gusturi și, uite, de exemplu, comentariul cu pricina mi-a amintit de un alt concurent de nădejde din competiția amintită mai sus:

Mă rog, n-am găsit varianta în română, dar n-am cine știe ce regrete, pentru că sună extra-enervant dublată. În rest, totul e la fel cum ați văzut și voi (a, ba nu, culmea, nu-i fix același produs – la noi parcă promovează un Mennen albastru). Dar povestea în sine e cu același umor îndoielnic și aceleași trăsături exagerate pentru emfaza pe ridicol: păianjenul uriaș, fetele care miaună foarte fals, faptul că n-avea cum să încapă în pumnul eroului namila aia de pe perete etc. Și-mi pare rău puțin, pentru că avea șanse să fie o idee bună, doar că nu înțeleg de ce au optat pentru genul ăsta de execuție…

Sper că n-au încercat o abordare similară Dove Men Care, pentru că lor chiar le-a ieșit simpatică:

Advertisements

AVON și Antonia

Am mai scris aici despre cum funcționează asocierile între branduri și vedete, așa că e de așteptat ca o companie care comercializează cosmetice să se asocieze cu o femeie frumoasă. Și oricât de cusurgii sau răutăcioși ați fi, nu cred că puteți spune cu mâna pe inimă că Antonia n-ar fi o femeie frumoasă. E absolut superbă și habar n-am dacă i se trage de la ochi, buze sau simetria feței, dar presupun că nici nu e important de ce.

Sigur că e discutabil dacă femeile astea frumoase sunt în realitate chiar atât de frumoase pe cât par la TV sau în reviste, pentru că beneficiază de make-up profesionist (produse + specialiști dibaci), lumini și cadre avantajoase, fotografi talentați, ba chiar și destule retușuri post-producție. Iar dacă aveți dubii, n-aveți decât să ascultați povestea unui model:

Însă chiar și cu ajutor, e clar că femeile astea frumoase au, nativ, un material bun. De asemenea, e clar că majoritatea femeilor nu intră în categoria asta (dacă e să ultra-simplificăm lucrurile și să ne gândim la Curba lui Gauss, ajungem la un procent de 2,5% femei foarte frumoase din întreaga populație de femei). Restul de 97,5% dintre femei învață să-și mai ascundă din defecte și dezvoltă fel de fel de mecanisme pentru a-și evidenția calitățile. Printre altele, se tot uită la femeile frumoase și încearcă să le mai ”fure” din secrete. În povestea asta, să zicem că AVON speră să rămânem cu gândul că frumusețea Antoniei se leagă de gama asta de cosmetice. Și sinceră să fiu, după ce am văzut asta, îmi dau seama că rău nu-i face sigur 🙂

Însă revin la ideea ca materialul de bază e bun. Și de fapt aici vream să ajung – la materialul de bază. Cum ar fi ca o marcă de cosmetice să iasă din zona de confort și să-și asume riscul de a ieși în lume cu un chip mai puțin perfect? N-ar cântări mai mult dacă mi-ar arăta că o femeie care n-a tras lozul cel mare în loteria genetică poate fi transformată într-o femeie foarte frumoasă grație produselor X? Chiar ar fi o campanie curajoasă și nu cred că n-ar fi eficientă. De pildă, de ceva timp Dove se tot promovează în vecinătatea acestei idei (deși cu mai multă emfază pe acceptarea micilor defecte, dar cu mare succes).

Reclama Dove

Numai mie mi se pare că noua reclamă pentru săpunul Dove e agresivă? Ne-au obișnuit cu reclame diafane, cu zâmbete, puf și o pătrime cremă hidratantă, iar acum plusează tare și ne anunță că alte săpunuri pur și simplu dezintegrează pielea… În general mi se pare destul de riscant să faci o reclamă care să facă apel la frică (pentru că e riscant să-ți asociezi în orice fel produsul cu o emoție negativă) și în niciun caz nu m-aș fi gândit că se pretează la genul ăsta de produs, dar e posibil ca așa să reușească să se diferențieze categoric de concurență. Până la urmă și marele Napoleon spunea că motivația e doar de 2 feluri – ”frica sau interesul” – iar dacă până acum femeile optau pentru Dove motivate de interesul pentru o piele cât mai frumoasă, de acum înainte poate cu atât mai mult vor face alegerea asta de teamă să nu-și distrugă pielea.