Reclama Doncafe Instant

E interesant de observat că nesul e ruda mai dinamică, mai intensă și oarecum utilitară a cafelei, pentru că cei de la Doncafe vorbesc despre cafeaua instant în contextul unei nevoi pentru un impuls, iar cafeaua clasică e cumva despre răsfăț, despre un pas înapoi, poate despre aromă și sigur despre ”momentul tău”:

Chiar aș fi curioasă să aflu dacă au studiat riguros piața și au ajuns la concluzia asta bazându-se pe o plajă reală de percepții ale consumatorilor sau pur și simplu așa au ales ei să-și poziționeze gamele de produse. Altfel, ar fi o greșeală să trag eu concluzii bazându-mă pe opinia proprie, cu atât mai mult cu cât nu sunt chiar o băutoare autentică de cafea [a se citi ”n-am nevoie de licoarea magică pentru a mă trezi; o beau când și când, pentru că-mi place gustul și atunci cu lapte și miere (da, știu, sacrilegiu!)”].

Și încă ceva ce merită punctat la spoturile Doncafe din ultima vreme e partea aceea cu ”singura cafea din România premiată pentru calitate de institutul german DLG”. Sincer, mie nu-mi spune nimic numele DLG și pun pariu că nu e foarte multă lume care să știe cu adevărat despre ce e vorba.

De fapt, hai, fie, dacă tot vorbim despre asta, să și citim despre DLG – de exemplu, aici, pe Wikipedia. Nu-i așa că sunteți mai puțin impresionați de sonoritatea pe care o are ”Societatea germană pentru agricultură”? OK, e drept, dacă insistăm să citim mai departe aflăm că e un ONG cu tradiție în industrie și că se ocupă cu promovarea progresului, ba stabilește și anumite standarde de calitate. Însă pun pariu că eu fac parte dintr-o minoritate minusculă care a ales să-l întrebe pe prietenul Google despre DLG și pentru mulți e suficient gândul că Doncafe a primit o distincție pentru calitate și, mai mult, au primit-o de la nemți! Mă rog, v-am mai povestit că eu am oarece rezerve când vine vorba despre mitul calității germane, dar și aici cred că mă încadrez într-o minoritate minusculă și în general e un mesaj care prinde (doar n-au pus asta degeaba în reclamă, nu?).

PS: Oare inclusiv faptul că spotul pentru cafea instant e semnificativ mai scurt decât cel pentru cafea are legătură cu intensitatea? Sau e mai degrabă o alegere economicoasă? Ori o fi puțin din amândouă…

Reclama Doncafe – Ediții speciale de iarnă

Mie-mi plac spoturile Doncafé din linia asta cu ”miile de momente dăruite altora”. Sunt intense și cu exact atâta emoție câtă se cuvine pentru genul de produs, emoție indusă și vizual, și prin copy. Ei bine, de data asta apreciez că au găsit o perspectivă deloc forțată pentru adaptarea liniei de până acum la Sărbători. În plus, îmi place mult că s-au gândit să scoată pe piață două sortimente speciale pentru perioada asta. S-ar putea să greșesc, dar îmi vine să spun că sunt primii atât de curajoși încât să facă asta pentru cafea. Există ediții speciale pentru ambalaje, promoții cu premii de sezon, arome aparte pentru gamele de Cappuccino poate, dar nu-mi amintesc de cafea-cafea în ediție de iarnă:

Reclama Doncafé – Momentul tău (cafea instant)

Nu știu cum de-am amânat așa de mult să scriu despre spotul ăsta, pentru că mi se pare una dintre cele mai bune reclame care rulează în prezent la TV. Pur și simplu se îmbină foarte armonios și vizualul, și textul, și coloana sonoră, iar la final reușește să-mi transmită că da, în tot haosul cotidian pot să-mi găsesc un moment de respiro când savurez o cană de cafea de la Doncafé:

Sloganuri celebre 1

E mare lucru să planifici o campanie care să prindă atât de bine la public încât să intre în folclor și pun pariu că și hazardul are rolul lui în ecuație. Însă indiferent de motivul pentru care au reușit să devină celebre, cred că sloganurile care au făcut istorie merită aici un loc aparte. Și am să încep pur și simplu cu primele trei care-mi vin în minte:

Și marmota – învelea ciocolata în staniol (Milka). Deși n-am reușit să găsesc un video cu reclama în limba română, a fost o ocazie bună să aflu că expresia asta a devenit celebră și în alte țări în care a rulat spotul (sigur și în Franța):

Ești frumoasă când ai încrede în tine! (B.U.? Pantene?). Sincer, nu reușesc să-mi amintesc și nici măcar Google nu m-a ajutat. Culmea, e o expresie care mie mi s-a întipărit bine în minte și o folosesc uneori ca ironie la adresa unui reprezentant al sexului opus :). Oricum, dacă-și amintește cineva exact ce marcă se asocia cu sloganul, să-mi dea de veste. Până să încep să caut eram destul de sigură că era vorba despre parfumurile B.U. Dar pentru că n-am găsit nicio dovadă în acest sens mi-am pus la îndoială amintirile și parcă-parcă zăresc în ceață un cadru cu păr lucios înainte de sloganul ăsta…

E greu să găsești un mix bun (Doncafe). Aici iar mi-a jucat memoria feste, pentru că eram absolut convinsă că sloganul era de fapt ”e greu să găsești un mix de calitate”. Și mai recunosc și că, revăzând acum spoturile din campania Doncafe cu mixurile bune, nu prea înțeleg cum de s-a întâmplat să devină celebră expresia. Adică, sincer, reclamele n-au fost chiar cine știe ce 😀

Reclama Doncafe Momentul tău

Vizual e deosebit, dar mesajul e cam ambiguu și, per total, parcă e o reclamă prea WOW pentru o cafea… Dar e altceva față de ce ne-am obișnuit să vedem în spoturile pentru genul ăsta de produs, iar asta îl face ușor de reținut și greu de confundat (ambele fiind obiective destul de greu de atins în branșă):