Reclama Oskar – Motanul și peretele

Am văzut reclama asta în urmă cu vreo săptămână și nu mi s-a părut suficient de în-niciun-fel ca să scriu despre ea. Zăcea undeva, spre fundul listei de idei de spoturi pe care le-aș aborda. Nu e nici vreo capodoperă creativă și are inclusiv un umor destul de îndoielnic (sau, în fine, sigur nu e genul meu de umor). Dar ce să vezi? O reclamă absolut banală începe să fie văzută și discutată de o mulțime de oameni (care în mod normal n-ar fi băgat-o în seamă), pentru că s-au găsit niște indivizi cărora să li se pară că prezintă imagini cu violență împotriva animalelor.

Da, da, s-au trimis și sesizări la CNA (măcar vreo 20 până la momentul în care vă scriu despre asta)…

Mie mi se pare absolut ridicol și cred că e o formă de hiper-sensibilitate. OK, poate-s eu biased, pentru că-s mai degrabă o așa-numită dog person (deși iubesc animalele de toate felurile), însă nu văd problema reală din spatele imaginilor:

Din păcate pentru ei, omuleții de la Deutek nu prea au cum să reacționeze ca mine – să ridice o sprânceană și să meargă mai departe – așa că au fost nevoiți să transmită un răspuns oficial care să calmeze asociațiile și cetățenii hiper-sensibili. Răspunsul pe lung îl găsiți aici, iar varianta pe scurt sună cam așa: mâța cu care s-a șters peretele era de jucărie (mă amuză că a trebuit să vină și cu poze doveditoare, ba chiar o s-o prezinte drept probă, dacă e cazul) și întreaga situație prezentată în reclamă era atât de absurdă încât n-are cum să instige autentic la abuz.

Din fericire pentru ei, cred că vor beneficia de o tonă de word-of-mouth și-o să-și scoată toți banii spotul ăsta (repet, banal!). E întotdeauna de discutat și aspectul ăla tăios cu publicitatea negativă, dar vreau să cred că hiper-sensibilii sunt, de data aceasta, o minoritate foarte restrânsă.

Reclame pentru varuri și vopsele – Policolor Casa Bella, Danke și Savana

Cum să nu-ți placă publicitatea când vezi că o mână de minți creative abordează produse relativ similare în feluri atât de diferite? Bine, nu e chiar genul de produs pentru care să faci (ușor) spoturi remarcabile și memorabile, dar e un moment al anului propice pentru promovarea categoriei și probabil că nu e deloc întâmplător faptul că zilele astea (în plin sezon de curățenie de Paște/primăvară) rulează la TV reclame pentru 3 mărci diferite. Iar mie-mi place grozav că s-au poziționat atât de diferențiat.

Primul care-mi vine în minte este spotul pentru Policolor CasaBella, un spot făcut binișor și sunt sigură că are tot ce-i trebuie ca să ajungă la core-targetul lui. La urma urmei e ”călduț”, e de familie, are și culoare, are și umor, ba are și un copil destul de simpatic. Împreună probabil că toate se îmbină într-o rețetă de succes care va atrage destui părinți și bunici gospodari:

Apoi, rulează destul de frecvent și reclama pentru Deutek Danke, o reclamă pentru vopsea de exterior, numai bună pentru meșterul casei care e, desigur, un profesionist și i se activează și rigoarea de neamț odată ce începe să folosească produsul:

Dar să nu uităm nici de spotul Savana cu meseriașul jucăuș care poziționează produsul ca fiind economicos (trăsătură foarte dezirabilă pe piața din România) și care pare să se adreseze celor care nu iau problemele în propriile mâini, ci apelează la oameni specializați: