Reclama Delaco – Cașcaval afumat – Promoter

Hai, că vine Paștele și sigur puneți pe platourile de gustări și niște cașcaval, nu? 🙂 Apropo, Sărbători fericite!

Personal, m-ar cam irita să fiu clientul din ipostaza cu pricina, dar nu despre asta e povestea și, până la urmă, e un spot într-o linie destul de consecventă cu stilul în care a comunicat brandul Delaco până acum și nu e nici lipsit de umor sau substanță:

De fapt, e o serie întreagă de reclame și nu știu dacă rulează toate la TV, dar unele parcă-mi plac mai mult decât cel de mai sus (pe care sigur l-am văzut în pauzele publicitare):

Advertisements

Reclama Unt Lurpack – Creează propria magie

Chiar are iz de poveste și-mi place cum o spun, căci da, mâncarea înseamnă mai mult decât ceva-ul ăla care satisface senzația de foame. La fel, îmi place mult că au pus accent pe vizual, pentru că e musai să te îmbie ce ai în farfurie, iar un fel bine pregătit chiar poate să semene a magie. Și nu în ultimul rând, insist să menționez că apreciez în mod deosebit detaliul ăla al cuțitelor ușor tocite:

PS: Am fost foarte surprinsă când am aflat că este o marcă asociată Delaco, pentru că e clar un cu totul alt stil de comunicare.

Reclama Cașcaval Delaco Vedetă

Încă de când s-a lansat pe piață, cașcavalul Delaco a avut întotdeauna spoturi foarte reușite. Îndrăznețe, neobișnuite pentru categoria sa de produs, dar simpatice și cu replici bune de tot. Și din punctul meu de vedere, nici ultima reclamă nu dezamăgește:

Vă mărturisesc că eu zâmbesc larg de fiecare dată când aud partea cu ”degeaba oftezi dulceață”. Și sigur prea puține reclame reușesc să-mi stârnească la propriu genul ăsta de reacție. Știți și voi că în general reacționăm cam așa când vedem ceva amuzant la TV sau pe Internet 🙂