Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.

Advertisements

Lucruri mici care-mi plac 3

1. Takko. Ca să fiu sinceră, sunt mai multe lucruri care-mi plac la Takko, dar un lucru mic pe care-l apreciez mult este că întotdeauna mi se dă restul complet, chiar și dacă e vorba numai despre 1 ban. Deși fug de mărunțeii ăștia ca de nu știu ce molimă, apreciez că nu decid ei că nu-mi trebuie și mi-i oferă. Că aleg eu să nu-i iau, e treaba mea, dar e aproape singurul loc unde mi se întâmplă asta și categoric singurul loc unde mi se întâmplă asta consecvent.

2. Elzet Grup. Ei bine, știu că numele ăsta s-ar putea să nu vă spună mare lucru. Și nici eu n-auzisem de ei până de curând, pentru că sunt un magazinaș mic, de cartier, ba și într-o zonă în care eu ajung foarte rar spre deloc. De fapt, nici n-am ajuns vreodată la ei, dar am citit recomandarea unei prietene pe Facebook și atât de mult mi-a plăcut povestea, încât chiar am vrut să scriu și despre ei. Deci să vă spun – se făcea că-și renova apartamentul și, printre multe alte lucruri mari și mici, a avut nevoie și de niște rame pentru prize. A dat o comandă la Elzet și-a fost totul bine și frumos până când și-a dat seama că socotise prost și, de fapt, i-ar mai fi trebuit încă 2 rame. Atunci oamenii i-au promis că-i fac rost și de celelalte două, doar că furnizorul (străin) n-a considerat că merită onorată o comandă atât de timidă. Dar omuleții de la micul magazin de electrice promiseseră, așa că au scurmat peste tot unde-au putut ca să-și onoreze promisiunea. Din păcate, n-au reușit să găsească decât una din cele două, așadar, pentru că n-au reușit să se țină de cuvânt, au sunat clientul și au insistat să-i dea gratuit rama găsită. Să nu fiți cârcotași acum și să vă legați de preț! E o chestiune de principiu și, zău, atât de rar mi-e dat să aud povești despre consumatori fericiți, comercianți care chiar sunt atenți la nevoile clienților, (sau oameni care mai țin la cuvânt, în general) încât vă invit ca măcar online să le faceți o vizită.

Lucruri mici care-mi plac 2

1. Mega Image. Îmi place că la Mega Image îmi pun cei de la case cumpărăturile în sacoșe. Nu-s comodă de felul meu, ba chiar sunt antrenată să-mi bag repede cumpărăturile-n plase pentru că, neavând mașină, în hypermarket-uri mergeam de regulă cu un coș și nu cu un cărucior, deci casa era finish line și trebuia să dau repede din mâini. Însă e un lucru mărunt care mă scutește pe mine de un efort. Și pun pariu că și ei au beneficii – când umpli sacoșe pe bandă probabil că-ți faci un sistem, exercițiul optimizează timpul, iar asta înseamnă mai puțin timp petrecut la coadă, deci clienți mai puțin frustrați. Apoi, gestul în sine e cumva de apropiere și cred că ne gâdilă bine în punctul ăla soft pentru ”magazinașul de cartier”, doar că la asta se adaugă marele avantaj al unei game mult mai bogate de produse.

2. The PUB. Eu nu prea beau alcool și bere cam niciodată, dar am ajuns în The PUB grație unui sărbătorit. Mi-a plăcut că muzica e la un volum rezonabil, ceea ce e un mare punct în plus, pentru că, deh, exceptând cluburile, oamenii ajung în localurile din Centrul Vechi ca să vorbească unii cu alții, dar în atât de multe cafenele etc. trebuie să urli ca să te înțelegi cu omul de lângă tine. Mi-a plăcut și că stau bine cu ventilația, așa că, în ciuda faptului că se fumează înăuntru, hainele mele nu miroseau înfiorător când am ieșit de acolo. Dar cel mai mult mi-a plăcut sistemul de competiție – pub-ul ăsta face parte dintr-un lanț și undeva se proiectează în timp real consumul de bere din Top 10 (deși se pare că n-ai cum să-i bați pe praghezi :)). Ba mai mult, se proiectează și un Top 10 din localul în care ești și așa te tot iei la întrecere cu alte grupuri de la alte mese. E distractiv și pentru participanți și sigur profitabil pentru comercianți, căci de la un punct mi s-a cam părut că niște beri s-au turnat mai degrabă pentru un avantaj confortabil (da, masa la care eram a câștigat chiar dacă eu trăgeam media în jos :D).

Reclama Rama

Reclamele cu Nadia pentru Rama nu sunt o noutate și, deși nu găsesc (încă) varianta nouă care se difuzează acum la TV, ideea e aceeași:

Nadia Comăneci încearcă să ne convingă de importanța consumului de margarină în dezvoltarea copiilor pentru că ar conține Omega 3 și Omega 6. Nu se poate contesta faptul că grăsimile astea sunt sănătoase și importante la orice vârstă. Dar mi-e tare greu să cred că are grijă ca aportul de așa ceva din dieta fiului său să vină din margarină și nu din alte surse mult mai naturale și sănătoare (de exemplu, pește). Personal, n-am deloc o părere bună despre margarină și nu mi se pare ok că tocmai dumneaei face reclamă la așa ceva. Fără discuții și cu merite depline, Nadia Comăneci s-ar putea să fie cea mai de seamă personalitate a României, iar succesul ei a fost ușor de înțeles și recunoscut pentru oameni din orice mediu, cu orice nivel de educație. De asemenea, performanța ei a avut un ecou puternic și pentru generațiile următoare; de exemplu, eu sunt născută în `80 și mult, iar când eram eu mică fetele încă își doreau să devină gimnaste. Așa că Nadia Comăneci are credibilitate și categoric cei de la Unilever n-au ales-o de nebuni, însă din punct de vedere etic, pentru mine nu e ok. Din punctul de vedere al reclamei, e un testimonial de mare succes și sunt sigură că de câțiva ani de când rulează spoturile cu Nadia și Dylan vânzările de margarină în general și Rama în special au crescut simțitor.

Pe de altă parte, mie-mi place să cred și în ideea de consumator rațional. E una ce spune reclama și alta decizia de cumpărare. Și, oho, acum accesul la informație a devenit extrem de liber și foarte la îndemână. La drept vorbind nici spotul nu minte. Omega 3 și 6 sunt bune și importante și presupun că Rama chiar conține și așa ceva. Însă cazul ideal ar fi să reții din reclamă că există pe lumea asta și Omega 3/Omega 6, să reții că ar putea fi importante și să mergi să cauți informații despre ele, despre utilitatea lor și despre modalitățile de asimilare. Nu e musai să te înfigi în prima cutie de margarină și să speri că începând cu acel moment vei avea viață veșnică.