Reclama DERO cu Loredana – Spală românește

OK, avem o perioadă în care suflă un puternic vânt naționalist și nu pot spune că-mi displace asta. Înțeleg și că Loredana e pe val și nici ea nu-mi displace deloc. Ba-mi place grozav și că promovăm o marcă românească – Arctic. Dar spotul ăsta e atât de ne-impresionant…

Nu pot să spun că nu-i bine construit sau bine plasat în context, dar e foarte steril. Însă e drept și că eu par să fiu cam departe de core-target, așa că să-i dăm Clăbucelului ce-i al Clăbucelului 🙂

Advertisements

Reclama Dero Clăbucel

Primăvara trecută am trecut pe lângă un magazinaș de cartier dintr-un mic orășel de provincie și m-am amuzat copios că numele lui era ”Clăbucel și parfumel”. Acum îmi dau seama că am judecat greșit patronul. Omul a fost de fapt un vizionar, pentru că undeva prin octombrie a început să ruleze un spot la Dero cu individul ăsta:

Spotul cu pricina îl puteți vedea aici, pe pagina de Facebook a Dero România, dar e… Ce să zic? Începe cu Clăbucel, uriașul de spumă zburător, care se scarpină în aria dorsală și scoate flori 🙂

Dar spre surprinderea mea, Clăbucel s-ar putea să aibă oarece succes la public pentru că zilele astea a tot circulat și video ăsta: