Reclama Doncafe – Ediții speciale de iarnă

Mie-mi plac spoturile Doncafé din linia asta cu ”miile de momente dăruite altora”. Sunt intense și cu exact atâta emoție câtă se cuvine pentru genul de produs, emoție indusă și vizual, și prin copy. Ei bine, de data asta apreciez că au găsit o perspectivă deloc forțată pentru adaptarea liniei de până acum la Sărbători. În plus, îmi place mult că s-au gândit să scoată pe piață două sortimente speciale pentru perioada asta. S-ar putea să greșesc, dar îmi vine să spun că sunt primii atât de curajoși încât să facă asta pentru cafea. Există ediții speciale pentru ambalaje, promoții cu premii de sezon, arome aparte pentru gamele de Cappuccino poate, dar nu-mi amintesc de cafea-cafea în ediție de iarnă:

Reclama Poiana – Descoperă micile plăceri

Observ că e foarte căutată reclama asta nouă pentru ciocolata Poiana, așa că poate-și merită locul aici. Spotul chiar nu m-a dat pe spate și probabil că uitam cu desăvârșire să scriu despre el dacă nu observam că-i atât de popular, dar pot să admit că ideea campaniei e bunicică. Chiar sunt un mare fan al lucrurilor mici care, de fapt, sunt mult mai mari și importante. Mă rog, nu-i neapărat cel mai original demers și pot să vă dau un exemplu destul de recent chiar din lumea ciocolatei (cu Milka) – chit că nu-i fix aceeași poveste, mie mi se pare periculos de aproape de ceva ce, până la urmă, a făcut concurența 🙂

Oricum, e genul de campanie cu care mulți consumatori par să rezoneze și în consecință relaționează activ, iar ăsta nu-i deloc un lucru mic în publicitate:

A, și mi se pare corect să spun că mi s-a părut de la bun început o idee bună că au ales să ruleze și un spot care să exemplice conceptul – cel cu dimineața de Duminică:

Totuși, site-ul micileplaceri.ro (care până la urmă e și nucleul campaniei, că doar acolo ar trebui împărtășite micile plăceri), are un imens defect – fontul! Și asta v-o spune un om care a fost acuzat din când în când că îndrăgește un pic prea mult fonturile din categoria ”handwritten”. Înțeleg că-i firesc să întruchipezi conform un concept ”warm & fuzzy”, dar fonturile greu de citit cred că intră lejer în top 5 ”așa nu!” al ABC-ului de usability la un site.

Reclama Kinder Schoko-Bons

Sinceră să fiu, chiar îmi plăcea mult reclama care rula înainte pentru Schoko-Bons. Era mult mai simpatică și încărcată de emoție. Presupun că o știți – aia cu ”de ce plânge mami dacă e fericită?” (sau ceva de genul ăsta). Dar am săpat după ea și-n cele mai ascunse colțuri ale Internetului încât îmi vine să mă întreb dacă era într-adevăr la produsul ăsta (că tot rulează mai multe campanii în același timp pentru Kinder).

În fine, cert e că n-am găsit-o. De fapt, n-am găsit-o în varianta românească nici pe cea care e acum la TV pentru produsul în discuție. Am găsit-o, în schimb, în franceză și, cu toate că în continuare mi se pare cam ieftinuț și penibil omulețul-ou animat (și am și ușoare rezerve vizavi de popularitatea/notorietatea jocului cu scaunele în cultura noastră), mi-am dat seama că am o percepție mult mai favorabilă a acestei variante decât am avut pentru ce am văzut la noi la TV. Și dacă ați mai ajuns pe aici cred că știți deja că eu sunt (cu încăpățânare) împotriva curentului anti-românism. Însă copy-ul nostru nu ajută deloc, deloc un spot și așa nu neapărat foarte reușit:

Cel puțin replica din final cu iz comunist (aia cu “câte una să ajungă la toată […]”) mă dă pe spate. Sau, nu știu, e menită să-i atingă un pic și pe bunicii nostalgici? 🙂

Reclama Milka – E OK să Ciocolată

Spoturi cam forțate, fade și cu umor îndoielnic, deși o să găsiți destui de acord cu ideea că e OK să Ciocolată oricând, oricum 😀

Îmi închipui că au vrut să lanseze noul ”pentru că automobile” și nici nu exclud că n-ar putea prinde la public, chiar și cu spoturi destul de slăbuțe în spate. Mă rog, eu una am sentimente amestecate și pentru tehnică, pe de o parte pentru că mi-e dragă limba română pură, dar pe de altă parte am o toleranță bună la licențe poetice-n lumea publicității, unde e atât de important (și-n același timp atât de greu) să te distingi din mulțime…

Cel mai reușit dintre cele trei mi se pare, de departe, cel cu biroul, pe care l-am și văzut la TV. Însă chiar și ăsta îmi dă o senzație acută de fals și artificial…

PS: Nu pot să nu mă-ntreb de ce au pensionat-o pe văcuța mov. Zău, Lila avea farmecul ei…

Reclama Milka – Dragostea mare se vede în gesturi mici

Ori nu m-am uitat eu iar la TV cât trebuie, ori anul ăsta e mai slabă mișcarea Valentine, ori s-au mutat unii și alții riguros spre Dragobete? Oricum ar fi, până acum eu n-am văzut inimioare decât în campania Milka:

Și adevărul e că ar fi fost ciudat ca tocmai Milka să nu facă nimic pentru această ocazie în condițiile în care se identifică prin sloganul ”îndrăznește să fii tandru”. Însă îmi place ideea lor de a oferi timp din reclamă pentru mesajele consumatorilor, iar asta chiar și în condițiile în care n-am fost niciodată cine știe ce fan al declarațiilor foarte publice și copleșitoare. Ba aș pune pariu că majoritatea ar aprecia semnificativ un astfel de gest, așa că producătorul de ciocolată are șanse mari să-și atingă din plin scopurile comerciale, în același timp lăsând impresia că îi pasă și chiar că dă ceva de la el. În rest, exact cum v-am spus și anul trecut, eu una apreciez grozav ideea de gesturi mici, dar simbolice, căci adesea demonstrează mai bine și mai frumos că te-ai gândit cu adevărat la omul cu pricina, la ce-i place și la ce vrea decât un buchet de flori uriaș, dar cumpărat în grabă înainte să intri în casă, pentru că atunci ți-ai amintit de ocazie…

PS: Totuși, eu n-am văzut nicăieri pe site-ul lor vreo mențiune despre timpul acordat din vreo reclamă și iar mă întreb de ce site-urile funcționează pe altă lungime de undă față de spot/realitatea de pe piață…

Sloganuri celebre 1

E mare lucru să planifici o campanie care să prindă atât de bine la public încât să intre în folclor și pun pariu că și hazardul are rolul lui în ecuație. Însă indiferent de motivul pentru care au reușit să devină celebre, cred că sloganurile care au făcut istorie merită aici un loc aparte. Și am să încep pur și simplu cu primele trei care-mi vin în minte:

Și marmota – învelea ciocolata în staniol (Milka). Deși n-am reușit să găsesc un video cu reclama în limba română, a fost o ocazie bună să aflu că expresia asta a devenit celebră și în alte țări în care a rulat spotul (sigur și în Franța):

Ești frumoasă când ai încrede în tine! (B.U.? Pantene?). Sincer, nu reușesc să-mi amintesc și nici măcar Google nu m-a ajutat. Culmea, e o expresie care mie mi s-a întipărit bine în minte și o folosesc uneori ca ironie la adresa unui reprezentant al sexului opus :). Oricum, dacă-și amintește cineva exact ce marcă se asocia cu sloganul, să-mi dea de veste. Până să încep să caut eram destul de sigură că era vorba despre parfumurile B.U. Dar pentru că n-am găsit nicio dovadă în acest sens mi-am pus la îndoială amintirile și parcă-parcă zăresc în ceață un cadru cu păr lucios înainte de sloganul ăsta…

E greu să găsești un mix bun (Doncafe). Aici iar mi-a jucat memoria feste, pentru că eram absolut convinsă că sloganul era de fapt ”e greu să găsești un mix de calitate”. Și mai recunosc și că, revăzând acum spoturile din campania Doncafe cu mixurile bune, nu prea înțeleg cum de s-a întâmplat să devină celebră expresia. Adică, sincer, reclamele n-au fost chiar cine știe ce 😀