Reclama Vel Pitar – Graham

Am fost foarte tentată să scriu la vremea ei despre reclama cu blonda și bruneta, pentru că mi s-a părut cam… Cum să-i spun frumos? Tâmpițică? (Deși n-aș băga mâna-n foc că n-a prins de minune la un anumit segment de public.)

Apoi au continuat să se promoveze cu o altă reclamă cu umor discutabil, dar parcă un pic mai reușită. Mă rog, au încercat să fie simpatici și jucăuși, dar din punctul meu de vedere nu prea le-a ieșit grozav (iar flăcăiașul cu ”pâinica” e groaznic):

Așa că mă bucur să văd că au încercat și o altă abordare, ceva mai serioasă și cu patină, cu iz de istorie și tradițional, clar mai consistentă și probabil menită să atingă un alt target. Și mi se pare inspirată și alegerea în sine a produsului, pentru că e încă în trend ascendent atenția pentru aspectele nutriționale ale alimentelor:

Advertisements

Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.

McDonald’s – Gusturi de Hollywood – Celebrity Beef și Star Chicken

Sigur v-am mai scris (de exemplu, aici) că unul dintre motivele pentru care McDonald’s a ajuns la proporțiile actuale este capacitatea sa de adaptare la piețele pe care intră. Dar flexibilitatea se întreține și cu experimente, așa că e o idee bună să ai un meniu stabil la care să adaugi ocazional variațiuni. Ba, mai mult, faptul că anumite produse sunt disponibile pe o perioadă limitată de timp, s-ar putea să le facă mai atractive. Apoi, la final de campanie, presupun că se trage linie, se fac calcule și se decide dacă mai merită repetată campania cu pricina peste X timp, dacă merită repetată într-o formă ușor modificată, pentru că unele produse au avut cerere, iar altele nu (cred că un exemplu bun poate fi văzut în ”săptămânile românești” și faptul că McMicii n-au mai apărut în a doua ediție a săptămânilor cu pricina) sau poate chiar există posibilitatea ca unele experimente să fie atât de reușite încât să merite să intre în meniul stabil (de pildă, McWrap-ul și cred că și chifteluțele tocmai s-au calificat cu succes).

Oricum, experimentul curent e cu Celebrity Beef și Star Chicken și am impresia că au promovat campania asta mai mult decât au promovat orice altceva în trecut. Mă rog, spotul ăsta nu mi-a spus mare lucru, deși, e drept, e plin de americănisme hollywoodiene:

Însă, pe lângă difuzările TV, am văzut că au cooptat și nume mari din blogosferă să scrie despre ”American Weeks”, iar acum văd că a apărut încă un video dedicat promoției:

”Cum să agăți ca-n filme” e cu siguranță dedicat celor tineri, celor care stau pe 9gag, deci celor care pot să recunoască ușor niște meme și care, desigur, știu din ce poveste vine Codruț cu toba lui. Respectiv:

Nu e deloc surprinzător că au ales să vorbească tocmai cu acest segment de public, pentru că (probabil) cea mai activă și fidelă audiență a McMâncării este formată din tineri. Totuși, citind comentariile de pe YouTube nu pot să nu observ că nu li s-a părut remarcabil tuturor și, pe alocuri, mi se pare și mie cam forțat, ba chiar un pic peste granița ridicolului. Dar per total mi se pare destul de reușit, mi-a furat pe ici, pe colo câte-un zâmbet și oricum au câștigat ceva și de la cei cărora li s-a părut de-a dreptul tâmpit – au generat controversă și discuții.

Bine, între noi fie vorba, am impresia că întreaga strategie de comunicare a celor de la McDonald’s (cel puțin în România) trebuie să se plieze din ce în ce mai bine pe controversă și discuții, pentru că am senzația că suntem teribil de ipocriți. La nivel declarativ, mult la sută dintre omuleți s-ar bate cu pumnii îi piept că ei nu calcă vreodată la Mc și că detestă din toată fibra lor orice înseamnă fast-food, în special dintr-ăsta. Practic, nu sunt sigură dacă mi s-a întâmplat vreodată să intru într-un restaurant din lanț și să fiu prima la coadă. Veșnic e plin, fie că-i iarnă sau vară, seară sau dimineață, București sau oraș de provincie (motiv pentru care n-am prea înțeles știrea de aici, dar în fond încă nu există vreun anunț oficial în acest sens)…

Și poate că ar fi tentant să spui că fățărnicia asta e un fel de ”câinii latră, caravana trece”, că doar n-au realmente o problemă dacă toți spun că nu consumă și totuși o fac, iar afacerea merge bine, nu? Din păcate, pe termen lung n-are cum să fie sănătos pentru brand discursul ăsta puternic anti-, chit că-i plăcere vinovată națională. Încet, încet, consumatorului o să-i intre în cap chestiile care i se repetă, așa că-i musai să se întâmple ceva. Iar o mișcare foarte isteață din partea lor a fost colaborarea cu Chef Nicolai Tand pentru salate, doar că, firește, nici așa ceva nu poate să nu genereze controverse și discuții – de exemplu.