Reclama Orange – Millidge, Doig și Beneficiile Flexi

M-am uitat la reclama asta, am zâmbit iar grație celor două mascote animate (mai ales că e unul dintre spoturile în care nu-s grozav de gălăgioși cei doi), dar s-a întâmplat să fiu mai atentă ca de obicei la produsul pe care-l promovează (poate și pentru că m-au făcut foarte curioasă unde bat cu permutările alea de borcane). Mi-a stârnit curiozitatea ideea de a ”alege ce-ți sună bine”, așa că am ajuns inclusiv pe site-ul Orange să citesc mai mult…

Sigur nu sunt în target pentru că am abonament (întâmplător fix Orange) de vreo 12 ani și nu m-a tentat niciodată să mă întorc la formula PrePay, dar uitându-mă la opțiunile astea ”flexi” m-a lovit o revelație – cât de mult s-au schimbat lucrurile! Primul meu telefon mobil arăta fix așa:

Mi l-a pus maică-mea în brațe când și-a făcut ea upgrade și, la vremea aia, în 2002, când eram și fix înainte de liceu, m-a umplut de mândrie. Da, știu, pare ridicol azi, dar pe atunci… Ce să zic? Nu era chiar echivalentul nou-lansatului iPhone 6, dar intrasem într-o categorie destul de elitistă a posesorilor de telefon mobil. Câteva luni am fost și eu ”pe cartelă” și veșnic n-aveam credit. Firește, un serviciu elitist are și prețuri pe măsură, așa că-n vremurile alea era scump orice (minut în rețea, minut național, SMS, oho, de internaționale nu prea te puteai atinge 😀 ) și nici nu-mi amintesc să fi avut mare lucru inclus (15 naționale parcă avea tata cu abonamentul lui business). Acum, chiar și cele mai ieftine oferte au sute de minute (măcar în rețea, deși curge și cu naționale, ba chiar și cu internaționale), mesaje la discreție și parcă inclusiv cu traficul de Internet mobil încep să fie operatorii ceva mai darnici. În schimb, pe atunci ne antrenam intens să ”nu ne prindem la bip”, să comunicăm intens și condensat prin primele 3 secunde de apel (parcă primele  3 nu se taxau, nu?), ne înghesuiam într-un SMS etc. Ce semăna vag a facilitate pe atunci erau numerele favorite în rețea, dar parcă nici cu alea nu vorbeai chiar gratuit la-nceput, ci pur și simplu aveau tarif mai mic…

Așadar, reclama asta a reușit, fără să vrea, să trezească azi în mine un val de recunoștință… Aproximativ acum ”jumătate de viață” îmi dădeam întâlnire cu prietenii la marile repere din oraș și n-aveam niciun fel de mijloc prin care să le spun dacă întârzii sau dacă a intervenit ceva și nu mai pot ajunge. Astăzi n-am decât să aleg dacă sun, scriu un SMS ori le comunic prin Facebook/WhatsApp/Telegram/e-mail etc. De fapt, din sutele de minute din abonament nu cred că mai consum o oră, legat, într-o lună (apropo, Dumnezeule, cine vorbea alea 3000 de minute de la Cosmote?!), SMS-uri nu cred că scriu mai mult de 5/lună și totuși comunic mult mai mult decât oricând cu cei 2 Gb de Internet mobil care mie, deocamdată, îmi sunt (de regulă) mai mult decât suficienți… OK, poate nu e ideal că am devenit cam dependenți de un device și cam intrăm în panică atunci când rămânem fără baterie (apropo, Samsung, iPhone sau orice altceva, dar am să mă declar complet cucerită abia atunci când o să mă țină bateria cât mă ținea la Nokia dintr-a unșpea). Oricum, cred că încă avem mai multe beneficii din asta decât motive de îngrijorare pentru dependență și nu pot decât să fiu fericită că trăiesc în epoca asta minunată! 🙂

Publicitate pe YouTube – Reclama AVC Studio

Ați observat cât de multe firme și sucursale au apărut pe nișa pariurilor sportive? Ca număr aproape că încep să facă oarece concurență farmaciilor, iar asta nu am remarcat numai în capitală. Care e rețeta succesului? Simplu – visul omului sărac de a face bani. Mulți și repede. Iar în ultimii ani am fost din ce în ce mai mulți săraci și din ce în ce mai limitați la capitolul venituri, așa că iluzia unui câștig substanțial și fără eforturi e din ce în ce mai atractivă. Ba chiar aș pune pariu că mecanismul ăsta prinde la noi chiar mai bine decât la alții, pentru că suntem constant în contact cu imaginea unor oameni care s-au îmbogățit peste noapte, grație unui ”tun” bine țintit, la începutul anilor ’90.

Dar pariurile sportive îi atrag mai degrabă pe bărbați. Cum rămâne cu fetele? Ei bine, multe fete visează să fie întreținute, mai nou destule visează să devină asistente TV și, pentru că există totuși o categorie care visează la o oarecare independență financiară, s-au înmulțit simțitor și ofertele de videochat. Și, să fim serioase, când reclamele sună în termeni de ”3500 RON salariu garantat + bonusuri”, sună al naibii de tentant. Habar n-am dacă într-adevăr așa stau lucrurile la capitolul salarizare (deși, la cât de mulți bani produce industria, nu exclud, chiar cu rezerva mea permanentă vizavi de afacerile care sună prea bine). Habar n-am dacă-s fericite fetele care fac asta și nici măcar nu discut moralitatea nișei. De fapt, pentru cea din urmă n-am de spus decât că funcționează ca mai toate celelalte lucruri de pe lumea asta, în baza principiului cerere-ofertă și cerere evident există din plin… Apoi, din punct de vedere legal, înțeleg că, atâta timp cât se respectă niște condiții, e totul ok:

Bine, chiar ar fi ciudat să investească atât de mult în promovare dacă n-ar fi o activitate legală, pentru că e plin Facebook-ul de anunțuri și, mai nou, au apărut și pe YouTube. Iar dacă eu aș fi dornică să lucrez în domeniu, cred că oamenii ăștia m-ar convinge că sunt o opțiune bună (printre altele, pentru că sunt singurii pe care i-am observat că vorbesc și despre alte aspecte exceptându-l pe cel financiar):

PS: Nu pot să nu apreciez sloganul lor atât de subtil ”we love to see you smile” :). Deși tind să cred că e un slogan pentru clienți și nu pentru fete, iar spotul ăsta e pentru recrutare. Altfel nici n-ar putea fi pentru că, așa cum ați aflat din primul video, abia consumul de videochat e cam ilegal la noi în țară.