Reclama Piraeus Bank – Adevărata valoare ești tu

Spotul e cald și-ți lasă impresia că misiunea celor de la Piraeus Bank e centrată pe client, ceea ce, desigur, e o idee bună oricând în orice formă de comunicare comercială. Ba, mai mult, sloganul ăsta cu „adevărata valoare ești tu” e chiar măgulitor într-o manieră destul de subtilă, ceea ce iar e de bine.

Însă, mai presus de emoție, scene de familie, nostalgie, muzică lină și chipuri zâmbitoare, mi se pare ușor riscant să vorbești despre valoare în contextul bancar. Nu zic nu, aproape că e strategie de bază în copy să nu vorbești despre bani, ci despre valoare, doar că, atunci când vine vorba despre un produs bancar, care e 100% despre bani, poate fi cu două tăișuri. Adică, dacă reușești să nu te uiți la reclamă prin filtrul emoțional, rațional s-ar putea să ți se pară cam fals discursul, pentru că, zău, spun că e „despre valoare”, dar până la urmă chiar e vorba despre bani 🙂

De regulă, povestea asta cu valoarea se potrivește mai bine cu produsele/serviciile scumpe, pentru că cel care le vinde nu vrea să te gândești la bani, ci la plusul de valoare pe care l-ai câștiga, teoretic, prin calitate. Cumva, ar trebui să ți se inoculeze ideea clasică a lui „dai un ban în plus, dar merită”, însă, la nivel de comunicare explicită, povestea trebuie să fie în cu totul altă direcție decât cea pecuniară.

Așa văd eu lucrurile și s-ar putea să mă înșel, mai ales pentru că eu mă uit altfel la reclame decât se uită majoritatea consumatorilor, iar lor s-ar putea să le fie mai greu să treacă de „armura emoțională” a spotului. Și trebuie spus că e bună și legătura cu produsul, pentru că un comision de 0% pentru multe chestii e, într-adevăr, o grijă în minus, exact în tonul lui „îți amintești de vremea în care nu întrebai cât costă lucrurile?” (deși, dacă e să fiu răutăcioasă, constat că textul ăsta se suprapune cu oarece cadre cu copii și n-am cum să nu fiu de acord că nu mă interesau cât costă lucrurile în copilărie, dar cauzalitatea nu e înavantajul lor, pentru simplul fapt că nu trebuia să fac eu banii 😀 ).

În concluzie, spotul e bunicel, dar nu sunt foarte sigură că va fi terbil de eficient, cu atât mai mult cu cât sectorul bancar e o piață foarte, foarte agresivă și concurențială. A, și nici nu sunt foarte sigură că toată audiența vizată va percepe la justa valoare acel comision zero pentru fel de fel de servicii, pentru că o bună parte din public e foarte lipsit de educație financiară. De exemplu, aș pune pariu că mulți au carduri cu care s-au ales din greșeală și nu pentru că au căutat activ o bancă potrivită pentru ei, care să le ofere facilitățile de care au nevoie, foarte mulți nu sunt încă prieteni cu homebanking-ul, sigur sunt mulți care nici nu s-au gândit că pot scoate bani de la alte bancomate decât cel al băncii emitente a cardului etc.

PS: Varianta lungă a spotului:

Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.