Reclame Digi – Belgravistan – Rate, roaming, pușcăriași

Tot încerc să-mi amintesc dacă primul spot din a doua serie a început odată cu valurile de arestări din Liga Mare a persoanelor publice din România. Dacă a fost așa, măcar se leagă de ceva cu relevanță culturală, cel puțin la început. Altfel, acum, când mă uit la spoturile astea, am senzația aia de „ciorbă reîncălzită”. Prima serie a fost bună de tot și o parte din succes sigur i s-a datorat elementului de noutate. Cele mai recente, în schimb, mh… Cam trase de păr. Nu spun că n-au și momentele lor bune, dar s-a cam răsuflat conceptul.

Și nici nu le ajută faptul că sunt atât de lungi. Sigur, motivul principal pentru care alții nu fac spoturi atât de elaborate e costul de difuzare. Însă chiar dacă și-ar permite (sau, mă rog, dacă ar considera că merită), probabil că mulți tot n-ar face-o, pentru că pur și simplu e greu să-i captezi unui om atenția atât de mult cu o reclamă. Da, știu, poate v-ați gândi că e timp de spus frumos o poveste în toată regula, dar la cât de bombardați suntem cu mesaje publicitare, zău, ar trebui să fie o poveste a naibii de bună! Pe mine, sincer, m-au cam pierdut pe parcurs la cel cu Italia, așa că îmi vine să spun că a fost în dezavantajul lor libertatea de a difuza spoturi atât de lungi (libertate dată, evident, de faptul că e televiziunea lor). Însă prea multe explicații și detalii strică. Sau haideți să v-o spun în cuvintele unui publicitar autentic:

Scurt e mai bine. Ține cititorul. În priză. Propoziții scurte. La obiect. Nimic în plus, nimic în minus. Concentrează-ți discursul. Nu face, totuși, abuz. Mai ales acolo unde ideea s-a epuizat. Și totul e clar. Mai mult: încheie-ți frazele cu un stroke. Informativ, emoțional, relevant. După ce ai livrat o idee, cititorul merită o recompensă. Fă-l să simtă că n-ai scris doar ca să-l duci cu vorba. Înțelegi. Nu-i așa? Fiindcă ești un om curios, educat și inteligent.

Sorin Trâncă – Brief (Editura Publica)

Chiar dacă mai sus este vorba despre text, esența se aplică și pentru copy-ul (sau scenariul) care însuflețește spotul. Așadar:

DSC02036

Advertisements

Campanie Digi – Belgravistan

Prima dată am văzut un afiș întins aproape pe un bloc întreg și, sinceră să fiu, mi s-a părut complet fără noimă textul. Era ceva de genul ”cum o să vină pe lume copiii noștri cu prețuri atât de mici”? Și trebuie să recunoașteți că, rupt din contextul campaniei TV, sună cel puțin SF mesajul ăsta. De fapt, mi s-a părut atât de off, încât nici n-am avut vreun fel de curiozitate să mai investighez. La fel de senin recunosc și că nu mi-a stârnit absolut deloc curiozitatea spotul TV nici la primul contact, nici la al doilea. Chiar am avut senzația că-i o știre, nu mi-a captat atenția și până la urmă am prins doar frânturi de fiecare dată, frânturi care, la fel ca mesajul de pe afiș, n-aveau niciun sens rupte din contextul mai larg.

Azi am ajuns să mă uit la reclame, la recomandarea cuiva, și sunt destul de plăcut surprinsă, deși încă am sentimente mixte. Ideea în sine e bună, dar e păcat că necesită atât de mult timp pentru ilustrare relevantă. Adică e curajos să faci spoturi atât de lungi, sunt bine făcute, sunt pline de ironii fine și umor sănătos, dar riscul e să pierzi omul pe drum. Apoi, de dragul conceptului, e o idee faină să creezi o limbă proprie Belgravistanului, dar pierzi prin faptul că audiența chiar trebuie să stea cu ochii pe TV și subtitrare pentru a înțelege exact despre ce e vorba. Gândiți-vă că un spot în limba maternă te mai prinde și dacă nu ești neapărat atent sau, mai bine, te face să memorezi, subconștient, niște aspecte.

Oricum, eu una apreciez demersul și, în ciuda minusurilor pe care le văd, mi-ar plăcea să aibă succes: