Reclama Tymbark Fizzy

Cum s-o spun delicat? E cam răsuflată reclama asta 🙂 Presupun că au vrut să facă ceva cu totul aparte pentru că Tymbark s-a asociat în general cu sucurile fără bule, iar acum aveau nevoie să se audă clar și răspicat că a început marea ”fizzyune” (termen care, apropo, e printre puținele elemente pe care eu le pot aprecia la spotul ăsta). Însă ce a ieșit e… Hmmm… A ieșit ceva ce pe mine nu mă încântă, deși ideea de fond nu e neapărat rea:

Advertisements

Reclama ING Un sac fără fund cu jucării


Îmi mențin părerea de aici. Chiar dacă serviciul ar trebui să vină în sprijinul copiilor, în esență spotul se adresează părinților și încă nu reușesc să înțeleg de ce i-ai vorbi unui adult ca unui copil. Dar ce mă intrigă la reclama asta nouă e chiar ideea principală – ”sacul fără fund cu jucării”. Aș fi tare curioasă să văd cum arată în realitate sacul ăsta fără fund. Poate că sunt eu exagerat de sceptică din fire, dar îmi închipui un săculeț (poate nici mic de tot, dar nici imens), cu fundul tăiat care stă ca un fel de banderolă peste niște jucării. Adică, sincer, nu e chiar o miză wow! Da, sigur, e o idee simpatică și poate cumva reușește să atingă o latură sensibilă de părinte, însă în niciun caz nu cred că ar putea fi o motivație suficient de puternică pentru inițierea unui plan financiar pe termen lung…

Reclama ING Economii

Eu am perceput ultimele campanii ING ca fiind mini-lecții de educație financiară și asta nu e rău deloc. Mi se pare clar că oamenii ăștia și-au dat seama că au un target foarte ne-educat, iar asta nu e o ipoteză greșită, pentru că suntem sigur cam spre ultimele locuri în topul european al economicoșilor.  Doar că execuția e destul de dubioasă, iar aspectul ăsta nu mi se pare scuzabil doar pentru că scopul e lăudabil. Sau chiar așa de înapoiați să fim încât să ni se potrivească spoturi atât de copilărești?

De exemplu, replica asta – ”ING Economii e ciorapul fermecat care…” – mă cam face să roșesc de rușine. Da, sigur, pusul la ciorap e un obicei neaoș și e un concept foarte ușor de înțeles. Dar oare chiar trebuie să fie ”fermecat” și însoțit de animație naivă și didactică (în sensul ăla clasic, efectiv de școală, cu elevi în bancă și cineva cu autoritate în față să explice…)?

PS: Pot totuși să apreciez că ING are mai multă grijă decât alții la detaliile de implementare ale campaniilor. De pildă, acum s-au schimbat scaunele de la aparatele cu operațiuni financiare fără cash. Din păcate, tot acum a apărut pe ușile de la intrare în filiale și stewardesa minune care pe mine mă sperie. Da, are logică să fie acolo, dar e sinistră tare fetița aia portocalie 🙂

Reclama Banca Transilvania Fă acum ce visezi de mic

Pe lângă faptul că ”zânul BT” a fost o găselniță foarte inspirată, cu totul ieșită din tiparele clasice de comunicare specifice domeniului bancar, Banca Transilvania a tot avut și reclame foarte reușite. Asta clar nu face excepție, pentru că gâdilă o coardă foarte sensibilă, iar publicitatea eficientă e tocmai cea care transmite, atinge și provoacă emoții. Sunt absolut sigură că oricine poate rezona într-o măsură mai mică sau mai mare cu regretul reprimat de a fi renunțat la ceva important la un moment dat pentru că… Pentru că alte lucruri au părut mai importante la vremea respectivă. Dar fericirea vine uneori din lucruri mici, adesea din impulsuri de moment și întotdeauna din împlinirea dorințelor. Așa că eu votez cu un mare Bravo! pentru spotul ăsta:

Campania Bancpost cu Puncte

Campania asta cu ”puncte oriunde” e chiar simpatică, deși spoturile sunt ușor naive. Însă mesajul e bun. Suficient de bun încât să mă facă să rețin despre ce e vorba și, mai mult, să rețin și despre cine e vorba, după ce am văzut în treacăt ceva de genul ăsta la metrou:

Rușine mie, dar încă n-am văzut spoturile la TV. Însă le-am găsit on-line (și, apropo, felicitările mele pentru faptul că aveți un cont de Facebook activ!):


De asemenea, uitându-mă pe site-ul celor de la Bancpost am descoperit că au mai multe produse pe care le promovează în mod special și mai toate au mesaje istețe. Nu știu ce cotă de piață mai au, dar la urechile mele n-au mai ajuns prea multe despre Bancpost în ultimii ani. Poate e percepția mea distorsionată pentru că n-am prea avut tangență cu băncile în general (deși BCR a tot comunicat agresiv și mi-a atras atenția chiar și așa), dar chiar dacă au fost într-adevăr într-un oarecare con de umbră, acum par să se miște în direcția care trebuie.

Spot TV ING – Planuri financiare pentru copii

E greşit că atunci când aud “dar nu se poate şi cu iubire şi cu plan financiar?” mă gândesc la vorba aia românească “şi cu… şi cu sufletul în Rai nu se poate”?

Glumesc. Deşi, sincer, asta e prima conexiune pe care o fac. Dar poate e ceva în neregulă cu mine. Însă ceva ce mi se pare cu adevărat ciudat la reclama asta – forma mesajului. De fapt, discrepanţa dintre asta şi audienţă. Mesajul pare pentru copii, deşi ar trebui să ajungă la părinţi. Mi-e greu să cred că speranţa celor de la ING este ca mesajul să ajungă la copii, să le stârnească lor curiozitatea şi să meargă la părinţi să le ceară un plan financiar, aşa cum cer ciocolată sau nu ştiu ce jucărie doar pentru că văd la TV produsul…

Iniţiativa şi produsul mi se par lăudabile în sine. E important să ai un plan financiar pentru copiii tăi, iar în România nu există deloc educaţie în direcţia asta. Însă chiar cred că n-au ales deloc cea mai potrivită formă. Şi e ciudat, pentru că ultimele multe campanii ale ING mi-au părut chiar bune şi sunt sigură că s-au soldat (cel puţin în ultimii 2 ani) cu o creştere semnificativă a cotei de piaţă.