Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.

Doamna Teo

Din punctul meu de vedere, Teo Trandafir este o femeie foarte inteligentă, puternică, citită, cu umor și cu o sumedenie de alte calități care au consacrat-o, în timp, ca om de televiziune. Și mă îndoiesc că ar putea cineva să spună că n-ar fi talentată în nu știu câte feluri din moment ce a rezistat testului timpului și clar nu s-a încadrat niciodată în tiparul frumuseții ”clasice” care dă bine pe sticlă și atât.

Pe de altă parte, este acuzată adesea că ea a deschis cutia Pandorei și a fost precursorul ”manelizării” televiziunii. Sinceră să fiu, cred că mai degrabă mă uitam la matinalul cu Mircea Badea când eram micuță tare, iar în rest n-am urmărit cu atenție sau regularitate emisiunile ei nici când era foarte pe val la PRO TV, așa că n-am pretenția să pot emite judecăți de valoare vizavi de subiectul ăsta (și oricum cred că încă sunt într-un segment de vârstă destul de departe de audiența principală). Însă pot să vă spun că, mai ales pentru că e un om ușor de plăcut, m-am bucurat anul trecut când a revenit în viața publică. De fapt, m-am bucurat când a apărut blogul, pentru că mi-a plăcut cum scrie – sincer, autentic, cu emoție. Ba, apropo de ”ce vrea publicul”, am citit cu mare plăcere asta și cred că dintre primele postări v-aș recomanda-o pe oricare pentru lectură.

Bine, întâi a apărut blogul, iar apoi a apărut și emisiunea de la Kanal D. Habar n-am dacă a fost o mișcare calculată sau dacă cineva a fost inspirat și a întrezărit oportunitatea atunci când Doamna Teo a dat semnale că ar fi pregătită din nou să se expună. Cert e că acum a revenit și la TV, deși despre emisiunea de la Kanal D nu pot să am vreo părere, pentru că n-am văzut nici măcar 5 minute. Dar pot să vă spun că blogul încă îl urmăresc, deși doar prin feed-ul de noutăți de pe Facebook, deci de la distanță. De ce? Pentru simplul fapt că nu mi se pare că l-ar mai întreține ea și a început să fie populat de conținut care pe mine nu mă atrage absolut deloc (horoscop, diete-minune, remedii naturiste etc.).

Din păcate, în calitate de om care scrie mult pentru online, înțeleg de ce. E suficient să citești în diagonală o mostră de comentarii la postările de pe Facebook și devine foarte clar cum arată targetul, iar dacă vrei să supraviețuiești te adaptezi și postezi ceva potrivit pentru audiența ta… Mie-mi pare rău că s-au rărit atât de mult postările consistente și că teotrandafir.com a devenit un fel de agregator de content banal (dar ușor de digerat și s-ar părea că foarte ”engaging”), însă chiar îmi explic de ce. Și asta chiar fără să pun la socoteală că încep să apară, discret, semnale că online-ul începe să bată și TV-ul

Reclama Linco 100g extra

Săptămâna asta Jurnalul Național publica pe pagina proprie de Facebook un articol care explica de ce apa e udă. Dacă explicația e utilă/interesantă sau nu, e probabil o chestie de percepție proprie, dar cert e că prima asociere pe care am făcut-o eu cu titlul a fost vasta categorie a ”realizărilor” întreprinse de celebrii cercetători britanici. Și am să presupun că tot unii ca ei ar fi putut să stea în spatele unui glorios studiu care ar fi descoperit că, pentru a putea vinde mai multă margarină deodată e nevoie de o cutie mai mare:


Totuși, ăsta nu e neapărat un aspect valabil pentru toată lumea. De exemplu, Lays:

Clar ei ar putea să mai tot pună chipsuri fără să fie nevoie să schimbe ambalajul 🙂

Dar revenind la Linco… Sigur, e greu să faci reclamă la margarină. E și mai greu să concurezi cu Nadia și Rama cu ”omegile” ei, dar spotul ăsta nu e cine știe ce decât dacă, poate, îți plac copiii foarte mult și ți se pare grozav de simpatică fetița. Pe asta să fi mizat oare? Cam subțirică baza… Plus că, dacă e cineva care să aprecieze produsul numit margarină, cred că e mai degrabă gospodina cu experiență care știe exact în ce se pune, care e cantitatea optimă și ce efect de gust/textură va obține. Probabil că afinitatea pentru copii se asociază cu categoria, dar… Mna, mie nu mi se pare grozav de inspirată reclama asta. Ce puteți să-mi faceți? Până la urmă, ăsta-i blog de analiză subiectivă 😀